Încrederea publică în guvernele democratice din întreaga lume s-a prăbușit, din cauza felului în care a fost gestionată pandemia și pe fondul unui pesimism economic global, arată un nou studiu care a chestionat 36.000 de oameni din 28 de țări.

Presa este o altă instituție care a pierdut bună parte din încrederea oamenilor din statele democratice în special, arată Barometrul Încrederii din 2022 publicat de Edelman, un sondaj realizat anual în ultimii 20 de ani.

„Avem un adevărat colaps al încrederii în democrații”, a admis Richard Edelman, CEO-ul companiei Edelman, care activează în domeniul relațiilor publice și al consultanței în marketing.

Astfel, doar 50% dintre oamenii chestionați din cele 28 de țări au acum încredere în presă, 52% au încredere în guverne, 59% în ONG-uri și 61% în companii.

Prin comparație, în mai 2020, 65% dintre cei chestionați aveau încredere în guverne, 62% în companii, 62% în ONG-uri și 56% în presă.

Două observații importante. În primul rând, în vreme ce a scăzut în statele democratice, scorul încrederii oamenilor în instituții-cheie precum guvernul sau presa a crescut în mai multe state autocratice, în special în China și Emiratele Arabe Unite.

Trump le spune maganților de la Davos: „Veniți și produceți în America” sau „va trebui să plătiți taxe vamale”. Mesaj dur pentru petroliști
Recomandări
Trump le spune maganților de la Davos: „Veniți și produceți în America” sau „va trebui să plătiți taxe vamale”. Mesaj dur pentru petroliști

În al doilea rând, studiul mai arată că ONG-urile și companiile sunt cele care în ultimii doi ani și-au păstrat încrederea oamenilor sau au pierdut foarte puțină.

Companiile, scrie Reuters, se bazează pe încrederea obținută datorită rolului lor în dezvoltarea vaccinurilor și în adaptarea mediului de muncă la pandemie, deși respondenții sunt totuși preocupați de angajamentul lor privind echitatea socială și economică.

Mai puțină încredere în guvernele democratice

Scorul general al încrederii în instituțiile publice – guvern, presă, ONG-uri, companii – a scăzut în mod special în Germania la 46% (-7 puncte față de anul trecut), în Australia la 53% (-6), în Olanda la 57% (-6), Coreea de Sud la 42% (-5) și SUA la 43% (-5).

Raport: încrederea în guvernele și presa din țările democratice se prăbușește, în vreme ce crește în unele autocrații
Încrederea în instituțiile publice – guvern, presă, ONG-uri, companii – scade în statele democratice, crește în autocrații

În schimb, scorul încrederii a crescut în China la 83% (+11 puncte față de anul trecut) și în Emiratele Arabe Unite (UAE) la 76% (+9).

Guvernele sunt printre cele mai afectate instituții.

Creșterea numărului de angajați la stat nu se mai oprește. 5.900 de noi posturi, ocupate într-o singură lună
Recomandări
Creșterea numărului de angajați la stat nu se mai oprește. 5.900 de noi posturi, ocupate într-o singură lună

În cazul Germaniei, încrederea în guvern a scăzut cu 12 puncte față de anul trecut la 47%, în vreme ce în Olanda, ea a scăzut cu 11 puncte la 58%, iar în Australia cu nouă puncte la 52%.

În schimb, în China și Thailanda, încrederea în guvern a crescut cu nouă puncte la 91%, respectiv 60%, iar în UAE cu șapte puncte la 87%.

Raport: încrederea în guvernele și presa din țările democratice se prăbușește, în vreme ce crește în unele autocrații
Încrederea în guvern: țările democratice înregistrează cele mai mari scăderi

Reuters comentează că trilioanele de dolari injectate de guverne pentru a-și susține economiile în timpul pandemiei nu au reușit să ofere un sentiment de încredere pe termen lung.

Relevant în acest sens este și pesimismul economic al locuitorilor acestor țări.

În Japonia, doar 15% din populație crede că va trăi mai bine în următorii cinci ani, iar cifrele nu sunt foarte mari nici în celelalte democrații – 18% în Franța, 22% în Germania, 40% în SUA.

Prin comparație, 64% din populația din China crede că va trăi mai bine în cinci ani (chiar dacă și aici scorul este în scădere).

Laura Vicol spune că a zburat cu Marcel Ciolacu în avioane private: „M-au executat”
Recomandări
Laura Vicol spune că a zburat cu Marcel Ciolacu în avioane private: „M-au executat”

Scoruri mai mari obțin însă Kenya (91%), Columbia (83%) sau Indonezia (81%).

Raport: încrederea în guvernele și presa din țările democratice se prăbușește, în vreme ce crește în unele autocrații
„Credeți că în cinci ani o veți duce mai bine?”. Pesimismul economic este vizibil în statele democratice

Edelman a declarat că nivelurile ridicate de încredere publică din China sunt legate nu doar de percepția privind evoluția economiei, dar și de sentimentul de predictibilitate cu privire la politica chineză, inclusiv în privința COVID.

„Cred că există o coerență între ceea ce se face și ce s-a spus. Au avut o gestionare mai bună a COVID decât SUA spre exemplu”, a explicat acesta.

Scorul încrederii depinde și de venit. Astfel, scorul încrederii persoanele cu venituri mari în instituțiile publice este cu 15 puncte procentuale mai mare decât cel al persoanelor cu venituri mici.

Aceste disparități sunt atribuite pesimismului social și economic tot mai ridicat și eșecului instituțiilor de a îmbunătăți lucrurile în domenii precum pandemia, schimbările climatice sau adaptarea forței de muncă la noile realități economice, a spus Edelman.

Scade încrederea în presă

Presa este o altă instituție care a pierdut încrederea în 15 din cele 28 de țări sondate.

Încrederea a scăzut cel mai mult în Australia, cu opt puncte față de anul trecut până la 43%. În SUA, încrederea a scăzut cu șase puncte, până la 39%, iar în Germania, cu cinci puncte, până la 47%.

Raport: încrederea în guvernele și presa din țările democratice se prăbușește, în vreme ce crește în unele autocrații
Tot mai puțină încredere în presă în statele democratice

În acest moment, atât guvernele, cât și presa sunt văzute mai degrabă ca o forță divizivă decât ca una unificatoare.

În cazul presei, 46% dintre persoanele chestionate din toate cele 28 de țări au spus că aceasta este o forță divizivă și doar 35% că este o forță unificatoare.

În cazul guvernelor, 48% dintre persoanele chestionate din toate cele 28 de țări au spus că acestea reprezintă o forță divizivă și doar 36% – o forță unificatoare.

Prin comparație, oamenii spun că atât ONG-urile, cât și companiile sunt mai degrabă o forță unificatoare decât una care divizează societatea.

Nu este deloc de mirare, prin urmare, că 67% dintre persoanele chestionate din toate cele 28 de țări (adică cu 8 puncte mai mult decât anul trecut) au spus că jurnaliștii încearcă în mod deliberat să înșele lumea, spunând lucruri false sau exagerate.

De asemenea, 66% dintre oameni (cu 9 puncte mai mult decât anul trecut) au spus că guvernele încearcă să înșele lumea spunând minciuni sau exagerări, iar 63% cred același lucru despre liderii din lumea afacerilor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; "La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari...”
Viva.ro

Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Libertateapentrufemei.ro
Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Rabla 2025. Mașinile pentru care se elimină finanțarea în acest an. Mai mulți bani pentru vehiculele electrice
FANATIK.RO
Rabla 2025. Mașinile pentru care se elimină finanțarea în acest an. Mai mulți bani pentru vehiculele electrice
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Elle.ro
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
Un român a vândut 30 de garsoniere cu doar 13.000 de euro, deşi nu erau ale lui. Unei victime i-a returnat 3 euro
Observatornews.ro
Un român a vândut 30 de garsoniere cu doar 13.000 de euro, deşi nu erau ale lui. Unei victime i-a returnat 3 euro
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI