Din trei în trei ore, zi și noapte, bacul aduce pe malul românesc al Dunării aproximativ 100 de refugiați, majoritatea femei și copii. Cu bagajele în spate, în timp ce mulți dintre cei dragi au fost obligați să ia arma în mână, îngroziți de ce li se întâmplă, ucrainenii care ajung în vama românească poartă în suflet și un alt sentiment, pe care, cum e de înțeles, îl acoperă frica.

Replica zilei de la un refugiat ucrainean: „Dacă NATO nu vine la noi, ne ducem noi în NATO!”
Doi copii ucraineni aleargă prin parcare

Mai toți spun că se roagă pentru cei care au rămas să lupte împotriva invaziei, cei de care își leagă speranța că ziua în care se vor putea întoarce în Ucraina nu e prea departe. Se așteptau că Occidentul să nu îi lase singuri în fața rușilor, însă acum, după bombardamentele care nu mai se opresc, par resemnați.

E puțin după ora 11:00. Bacul pleacă din Orlovka și în câteva minute ajunge la Isaccea. În tot acest timp, cât Dunărea poartă frica războiului, ca un contrast izbitor, prin vama românească aleargă doi copii ucraineni ai căror părinți așteptau parafarea unor formalități. Un semn de inocență la granița dintre război și pace.

Plecați din satul Ozerne, raionul Ismail, locul de naștere al mareșalului Averescu, un bărbat trecut de 60 de ani, soția și mama acestuia se îndreaptă spre frontieriști. Păreau mai hotărâți decât ceilalți. Știau că nu îi așteaptă niște străini cu suflet mare, gata să le ofere un pat și o masă caldă, ci rudele din România.

În urmă, rămân prietenii deja uciși

„Un prieten tare bun, militar, a murit, ieri (n.r. joi), într-un bombardament”, ne spune ucraineanul într-o limbă română pe care reușim să o înțelegem fără probleme. Satul din care vine este cea mai mare localitate din Bugeac în care se vorbește predominant limba română.

Replica zilei de la un refugiat ucrainean: „Dacă NATO nu vine la noi, ne ducem noi în NATO!”
Zeci de ucraineni înaintează pe pământ românesc fugind de război

Bărbatul rostește, cu o oarecare reținere, ce-i drept, motivele pentru care a ales să-și lase în urmă casa: dezamăgirea că Vestul ar fi abandonat Ucraina și zgomotul exploziilor.

„Țară noastră demult se stăruie să intre în NATO, dar dacă nu ne ajută nimeni… Dacă NATO nu vine la noi, ne ducem noi în NATO! Tare bombardează! Explodează Odesa. De acum, ei sunt aproape, aici. Slavă Ucrainei! Ucraina se ține tare! Bravo!”, arată ucraineanul în timp ce mama sa, născută în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, îl aprobă, clătinând lent din cap.

Au urmat alți și alți refugiați, alte și alte povești. Mai toate poveștile vorbesc, dincolo de aspectele personale, despre Ucraina celor care au rămas să o apere, Ucraina celor bravi, celor care oferă întregii lumi lecția apărării libertății în fața unui inamic care vrea doar să o strivească sub șenilele tancurilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.