ROMÂNI COMPETENȚI. Acasă, în California, la doctorul român cu cea mai importantă funcție în școala de medicină americană: „Au trecut mulți ani până n-am mai avut coșmaruri cu minerii veniți în București!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Daniela Bota este vicedecan pentru cercetare clinică la University of California Irvine, doctor și cercetător de top mondial. Daniela Bota trăiește și muncește de 25 de ani în SUA. Dar și acum își aduce aminte de momentul în care, pe când era studentă la Medicină, „o parte dintre mineri au intrat în căminele studențești. Soldații s-au aliniat în fața căminelor cu armele trase. Ne-am trezit pe burtă în camera de cămin”.
Cuprins:
- Loteria caselor din campus
- Băiatul celor veniți dintr-o țară comunistă luptă „împotriva celor care îl vor pe Che Guevara”
- Româna, ca limbă străină
- Cu banii de nuntă au aplicat să-și găsească un loc de muncă în SUA
- Când au început să viseze în engleză
- Glumele și contextul lor rămân ale țării dintâi
- Coșmaruri cu mineri
- România de dincolo de România
- Când treci de la mici la coaste
- Acest articol face parte din seria jurnalistică „Români competenți”, lansată de Libertatea în încercarea de a cunoaște adevărul în privința valorii comunităților noastre și creșterii încrederii în ideea că nu suntem, de la sine, inferiori nimănui. Doar ne putem complace.
- Și, chiar dacă România este condusă, la vârf, de multe ori de nepricepere profesională, lipsă de pasiune și incompetență, există mulți români capabili, în țară sau în străinătate, unii cu activitate de top mondial.
- Primul episod a fost dedicat profesorului Ion Stoica, al patrulea cel mai bogat român conform topului Forbes, cercetător la Universitatea Berkeley, din California.
Mă întâlnesc cu Daniela Bota, în Irvine, California. Spre deosebire de uriașul Los Angeles, aflat la 65 de kilometri distanță, Irvine este un oraș foarte sigur. De fapt, în ultimii 17 ani, Irvine a fost declarat cel mai sigur oraș de peste 250.000 de locuitori din SUA, potrivit statisticilor FBI. „Uneori trebuie să ne amintim să închidem ușa”, glumește Daniela, când ajungem la casa familiei.
Loteria caselor din campus
Familia Bota locuiește într-o casă cu patru dormitoare și o curte plină de pomi fructiferi în University Hills. Așa se numește cartierul universitar, care are teren de fotbal, 4 bazine, două locuri de joacă pentru copii și o grădiniță. Aici își pot cumpăra case numai angajații cu normă întreagă la UC Irvine, iar dacă vor să le vândă, nu le pot da înapoi decât universității (terenul e în leasing). „Casele se dau pe loterie, mereu sunt mai mulți care-și doresc case disponibile”. Soții Bota au câștigat la această loterie cu 14 ani în urmă.
În livingul luminos fac cunoștință cu restul familiei: soțul Robert, medic psihiatru cu clinică privată în Costa Mesa, un orășel apropiat, și cei doi fii, Andrew, care a împlinit 19 ani cu câteva zile în urmă, și Peter, 23 de ani.
Amândoi băieții sunt studenți în SUA și au venit în vizită acasă, la părinți, pentru sfârșitul de săptămână. Plecăm împreună spre un restaurant din Newport, ocazie cu care asist pentru prima dată la o scenă de familie completă.
Andrew sau Andrei, cum îi zice alternativ mama lui, studiază științe politice la Georgetown în Washington. E complet absorbit de istorie și politică. Deși nu în aceeași măsură, și restul familiei îi împărtășește pasiunea, așa că toți galopează prin subiecte de actualitate, de la personaje republicane la democrate, de la Andrew Tate la Charlottesville. „Bine ai venit, dacă i-ai pornit pe politică, nu se vor opri”, îmi spune Daniela.
Băiatul celor veniți dintr-o țară comunistă luptă „împotriva celor care îl vor pe Che Guevara”
În discuțiile care urmează, familia încearcă să definească orientarea politică a fiecăruia dintre membrii ei:
Andrew: Județul Orange, în care suntem noi, se face mai mov, mai mixt politic.
Peter: Tata îi republican, Andrew îi democrat. Eu și mama suntem mai la centru.
Daniela: Probabil în spectru, Robert este cel mai de dreapta. Dar toți suntem spre centru. Eu mă balansez între centru-dreapta și centru-stânga. Copiii sunt mai la stânga decât noi, dar nici ei nu sunt foarte la stânga.
Andrew: Eu trebuie întotdeauna să lupt cu comuniștii din școala mea, care sunt așa needucați în mod “istorical” (sic). Vor naționalizarea mijloacelor de producție, vor Che Guevara. Și lor le spun: întâi să dai papucii tăi de 500 de dolari săracilor.
Româna, ca limbă străină
Peter și Andrew s-au născut și au crescut în SUA, așa că româna, deși vorbită mereu în familie, e pentru ei limba a doua. O vorbesc cu accent și fac des greșeli, ca „istorical” sau „olimpiadist” când vor să spună „olimpic”, dar se încăpățânează să o vorbească.
Când a făcut colegiul la UCLA, Peter a ales româna ca limbă străină, tocmai pentru a-și îmbunătăți vocabularul și gramatica. Programul, unul foarte rar în SUA, a existat până acum doi ani, când a ieșit la pensie profesoara care ținea cursul. „Când a început cursul, se numea Georgiana Galateanu. La final, se numea Gălățeanu”, glumește tatăl.
Daniela Bota, în schimb, este dezamăgită de lipsa ofertei de studii de limbă română: „Grecii au studii de greacă, chinezii au studii de chineză. Românii nu au nimic organizat, deși avem consulat la Los Angeles, deși avem consul onorific pe-aici. Se mai face la biserici, informal, dar nu există niciun fel de structură organizată, din păcate.”
Cu banii de nuntă au aplicat să-și găsească un loc de muncă în SUA
Daniela a plecat din România cu un scop foarte clar în minte. Voia să facă cercetare. Și în 2023, ar face aceeași alegere, chiar dacă acum condițiile pentru tinerii medici sunt clar mai bune. „Pe-atunci, ca doctor erai muritor de foame. Mulți dintre colegii mei n-aveau bani de șampon”, își amintește Daniela.
Soții Bota au folosit banii strânși ca dar de nuntă pentru a aplica la mai multe burse din SUA. Au ajuns în Los Angeles, după ce University of Southern California i-a oferit Danielei bursa președintelui facultății.
Aceea a fost despărțirea fizică de România. Dar au urmat mai multe despărțiri simbolice.
Când au început să viseze în engleză
Cioran spunea că „nu trăiești într-o țară, trăiești într-o limbă”. Și, deși toate conversațiile mele cu Daniela și familia ei sunt în română, iar Robert, născut la Câmpeni, și-a păstrat accentul ardelean și i-a molipsit și pe băieți cu regionalisme ca „îs” sau „îi”, i-am ascultat pe fiecare vorbind în engleză cu alți oameni. Curgea, la toți, mai natural.
„Noi am început să visăm în engleză de ani de zile”, mărturisește Daniela. Ei i s-a întâmplat prima dată când avea 5 ani în SUA, lui Robert i-a luat mai mult.
Îmi mărturisesc că monologul interior a rămas pentru amândoi unul bilingv. Între ei vorbesc română, ca un vestigiu al unei vieți de demult, dar care, când și când, îi mai apucă cu brațele sale surprinzător de vii.
Glumele și contextul lor rămân ale țării dintâi
După emigrare, cel mai mare obstacol lingvistic a fost să învețe cum să glumească în altă limbă decât cea în care au învățat să râdă. Simțeau că nu-și pot traduce glumele și americanii nu le prindeau. Asta a venit în timp.
Mai târziu, după atacurile teroriste de la 11 septembrie, au urmat 7 ani când n-au putut călători în România, pentru că ar fi riscat probleme cu vizele, cum au pățit unii colegi ai lor. Atunci au fost în cel mai mare pericol să uite o parte din limba maternă. „Înjurăturile”, zice Robert cântat.
Când au ajuns, în sfârșit, în țară din nou, și-au cumpărat un album B.U.G Mafia, își amintește Robert în timp ce oferă Danielei un pahar cu vin alb, în livingul care adăpostește încăpătoarea bibliotecă bilingvă. Ea recunoaște că, în prezent, nu poate să citească anumite cărți, de pildă filosofie, în limba română.
Coșmaruri cu mineri
A doua despărțire de România a fost, pentru Daniela, momentul când a realizat că nu mai are coșmaruri cu venirea minerilor. Suferise o traumă în timpul mineriadelor. „După ce au atacat Palatul Cotroceni, o parte dintre mineri au intrat în căminele studențești. Soldații s-au aliniat în fața căminelor cu armele trase. Și aceste amintiri, când ne-am trezit pe burtă în camera de cămin sau când au dat cu lacrimogene la metrou, la un moment dat au devenit poveste. Acum le pot spune fără să am o reacție emoțională.” Cu timpul s-a simțit tot mai comodă în ceea ce numește „viața normală, plictisitoare de America”.
Și în România, asta mi-ar plăcea cel mai mult: să vă plictisiți. De o normalitate cum avem aici, unde chiar și politica, deși o discutăm, nu prea ne afectează. Dacă se schimbă partidul de la guvernare, ne pot crește sau scădea taxele. Dar școli sunt, spitale sunt, autostrăzi sunt deja.
România de dincolo de România
Daniela și Robert vin cam de două ori pe an în România, să-și vadă familiile, dar și pentru conferințe și congrese. În plus, Daniela a oferit de multe ori a doua opinie ca oncolog pentru bolnavi din țară. Dar, ca majoritatea românilor care au emigrat, soții Bota și-au făcut propria Românie în țara adoptivă. Asta e mai ușor de făcut în California, al doilea stat american ca număr de români (după New York): peste 128.000.
Cei mai mulți prieteni ai lor sunt români. Unii locuiesc în același cartier sau lucrează tot la universitate, așa că se văd des.
Când s-au mutat la Irvine, vizavi de spital se afla un local cu proprietar român. Serveau mâncare americană. „Dar, dacă mi-era foame, treceam strada și ziceam: Mitică, tu ce mănânci astăzi? Nu-mi dai ce le dai americanilor. Tu cu nevasta ce ciorbă mâncați azi? Asta vreau și eu”, povestește Daniela.
Când treci de la mici la coaste
Și azi, mâncarea e pretext pentru regăsit legătura cu un acasă care e mai puțin loc și mai mult o stare. Într-o seară, când Robert pregătește grătarul pentru mai mulți prieteni, un cuplu de medici și o IT-istă, tot din România, micii sunt abandonați în favoarea coastelor pregătite în sânge, cum preferă americanii.
Umorul e însă 100% românesc, ca atunci când grupul face mișto de Robert, care vrea să cumpere o casă pe malul mării, doar ca să aibă unde ancora o barcă pentru pescuit.
Dar nu totul merge așa cum își doresc ei, așa cum nici o viață sau o carieră nu merge perfect.
Daniela Bota, omul care a muncit enorm ca să ajungă aici, e îngrijorată în fața unora dintre tendințele lumii de azi, de la războiul din Ucraina la felul în care rezidenții săi nu mai sunt dispuși să facă eforturile care acum 20 de ani erau considerate normale. Despre acestea, în episodul următor al dialogului nostru.
minu1981 09.04.2023, 10:45
Pe cand si niste articole despre cei (in speta, doctorii)care au ramas sa traga tara asta din noroi? Tot ne dati articole cu diversi care au profitat de sistemul de educatie din Ro si acum ne spun de cosmarurile traite in tara. Personal, mai mult as vrea sa vad care sunt cosmarurile si spaimele celor care au ramas si ,mai ales ,cum trec peste si merg tot inainte
musatm000 09.04.2023, 10:46
Frumos,vedem roani ce traiescpentru a face ceva in domeniul in caresunt pregatiti ,dar America ramane America! La noi in toate domeniile apar oameni implcati politic,corupti si mincinosi ce se gandesc cum sa mai ramana inca un mandat pe functie,noroc cu UE si NATO ca ii mai trage de maneca alfel mineriadele ar avea loc in fiecare an,asa cum a fost in 10 august spre exemplu si s-a "uitat" tot.
fany 09.04.2023, 11:30
Fac ce fac românii și tot pe manea o dau. Mi-a plăcut poza cu mașina aia "bengoasă". Cu o piscină, ceva nu aveți nimic ?...ca să ne rupem hainele de pe noi de ciudă. Vorba cântecului: Dușmanii-mi poartă pică, că n-au valoarea mea"...Și să știți , doamnă doctor că mineri nu mai avem. S-au închis minele. Unii dintre ei și-au deschis pensiuni turistice , alții, mulți, au murit de boli profesionale netratate de nimeni. Cam așa stau treburile pe la noi...
dani.step 09.04.2023, 13:37
Articol scris foarte bine și mă impresionează
CostelMC 09.04.2023, 13:38
Dar au fost și astfel de articole, la Suceava o doctorita miloasa și competenți abia putea duce acasă recunostinta zilnica de la pacienti. La Iasi alții faceau economie la sange din fondurile statului și instalau la pacienti dispozitive SH de la morți, la Timisoara universitatea de medicina și spitalul sunt o mare familie unde sunt promovati doar membrii și prietenii apropiati. Nu mai zic de cazurile de la Piatra Neamt , maternitatea Giulesti, Colectiv. Dacă mai vrei exemple, pot sa caut cu plăcere.