Blanche s-a născut pe insula Martinique, în anul 1860, dintr-un tată francez şi o mamă metisă. La vârsta de 25 de ani, femeia a şocat medicina, după ce s-a descoperit că aceasta avea un al treilea picior în dreptul vaginului.
Prostituata avea un pelvis mai mare decât al femeilor normale, două vezici urinare, dar şi două vagine, motiv pentru care aceasta avea şi un libidou crescut. Tocmai de aceea, Blanche a decis, atunci când a ajuns în Paris, să se prostitueze.
Conform datelor din studiul Anomalii şi Curiozităţi ale Medicinei, al treilea picior al lui Blanche nu avea talpa flexibilă, dar aceasta îl putea mişca din genunchi.
Blanche a întâlnit în aceeaşi perioadă, potrivit thehumanmarvels.com, varianta ei masculină, căreia i-ar fi propus o partidă de sex. Juan Baptista Dos Santos, care era un bărbat cu trei picioare şi două penisuri, a trecut prin aşternuturile tinerei, experienţă pe care tânărul a povestit-o cu plăcere.
„Avea două vagine perfect dezvoltate, ambele simţind egal senzaţiile. Apetitul său sexual era extrem de mare şi am făcut sex în ambele vagine”, povestea în ziarele din acea perioadă Dos Santos.
Foto simbol:Hepta
Iată aici o imagine cu Blanche Dumas!
 

Regizorul transmisiunii, criticat pentru imaginile din cazul Eriksen! Ce a putut filma: „Lipsă de umanitate! Trebuie dat afară imediat”
PARTENERI - GSP.RO
Regizorul transmisiunii, criticat pentru imaginile din cazul Eriksen! Ce a putut filma: „Lipsă de umanitate! Trebuie dat afară imediat”
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Playtech.ro
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Observatornews.ro
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
HOROSCOP
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
Ce va trebui să faci ca să poți ieși din țară de la 1 iulie. Toți românii trebuie să știe asta
Știrileprotv.ro
Ce va trebui să faci ca să poți ieși din țară de la 1 iulie. Toți românii trebuie să știe asta
BOMBĂ! Cine vor fi naşii la nunta Simonei Halep. Darul va porni de la 300 de euro
Telekomsport
BOMBĂ! Cine vor fi naşii la nunta Simonei Halep. Darul va porni de la 300 de euro
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)