Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), instituție condusă de fostul premier Sorin Grindeanu, a primit, prin decretul prezidențial privind declașarea stării de urgență, puterea ca, pe perioada instituirii stării de urgență, să ceară deconectarea ”imediată” de la Internet a site-urilor care ”promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire”, potrivit decretului prezidențial.

Decretul prezidențial arată că ”furnizorii de servicii de găzduire și furnizorii de conținut sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o rețea de comunicații electronice ori stocarea conținutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conținutul respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire”.

„Există un grup de comunicare strategică, acest grup va face analiza referitoare la difuzarea de fake news-uri. Ca urmare a acelei analize, va exista o decizie a Ministerului de Interne, un ordin, de fapt, care se comunică ANCOM, iar prin decizia ANCOM, se va intra pe articolul 54 la care faceți dvs referire. ANCOM nu face decât să pună în aplicare ceea ce a decis Grupul de Comunicare Strategică.”

Sorin Grindeanu a declarat pentru Libertatea: 
Cât mai câștigă un miner? Cel mai tânăr ortac mort avea minimumul pe economie, șeful demis al Complexului Energetic câștiga 18.000 de lei pe lună
Recomandări
Cât mai câștigă un miner? Cel mai tânăr ortac mort avea minimumul pe economie, șeful demis al Complexului Energetic câștiga 18.000 de lei pe lună

Întrebat dacă în ANCOM există angajați specializați în analiza și depistarea știrilor false, Grindeanu a precizat că „la noi în instituție, există numai oameni tehnici și așa și este normal să fie”. 

Libertatea a scris în iulie 2019 cum printre ”oamenii tehnici” la care face referire Sorin Grindeanu sunt inclusiv două consiliere fără experiență, dar cu pile politice. ”Sorin Grindeanu a angajat două consiliere cu experiență zero: o fostă Miss Buzău și fiica lui Paul Stănescu, care a strâns 220.000 de euro din nuntă!”. 

Grupul de Comunicare Strategică: analizăm fiecare caz în parte

Grupul de Comunicare Strategică a emis o informare de presă, conform căreia fiecare caz de ”fake news” va fi analizat în parte, iar site-ul nu va fi deconectat de la internet fără o discuție prealabilă cu reprezentanții publicației, dacă pot fi găsiți.

Grupul a comunicat, de asemenea, că instituțiile de presă recunoscute la nivelul opiniei publice, cu care autoritățile sunt în dialog permanent, nu sunt vizate de reglementarea respectivă.

Vă prezentăm, în continuare, poziția integrală a Grupului de Comunicare Strategică:

„Privitor la dispozițiile prevăzute în decretul Președintelui României referitoare la propagarea de informații false prin intermediul mass-media și în mediul online, facem următoarele precizări:

Comuniunea om, natură, business de la Romsilva. Cine sunt și cât câștigă oamenii care decid soarta pădurilor și a vânatului din România
Recomandări
Comuniunea om, natură, business de la Romsilva. Cine sunt și cât câștigă oamenii care decid soarta pădurilor și a vânatului din România

• Analiza referitoare la publicațiile care difuzează în mod sistematic și deliberat informații false, ignorând apelul pentru o informare corectă și obiectivă, va fi realizată la nivelul Grupului de Comunicare Strategică.

• Dispoziția referitoare la eventuala dezactivare a publicației online este emisă de Ministrul Afacerilor Interne, în baza analizei Grupului de Comunicare Strategică.

• Dispoziția Ministrului Afacerilor Interne este implementată prin decizie a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

Menționăm faptul că această reglementare nu privește instituțiile de presă recunoscute la nivelul opiniei publice, a căror identitate este cunoscută, și cu care autoritățile se află într-un raport de colaborare și dialog permanent.

Acest instrument privește combaterea acțiunilor de dezinformare a căror scop este de a induce panica, prin intermediul unor publicații fără identitate ori a unor publicații care în mod sistematic prezintă informații fără bază reală.

Analiza se va realiza asupra fiecărui caz în parte și va fi în mod obligatoriu deschis un dialog prealabil cu reprezentanții publicației (dacă pot fi identificați) care ar putea face obiectul unei asemenea analize.”


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Shakira, agresată de mama lui Pique? Imaginile controversate care fac înconjurul presei internaționale. Ce i-a făcut soacra și cum a reacționat fostul fotbalist. VIDEO
GSP.RO
Shakira, agresată de mama lui Pique? Imaginile controversate care fac înconjurul presei internaționale. Ce i-a făcut soacra și cum a reacționat fostul fotbalist. VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Momentul în care Camilla a fost fotografiată în costum de baie! A ieşit scandal în Familia Regală, Charles şi Regina nu au fost deloc încântaţi
Playtech.ro
Momentul în care Camilla a fost fotografiată în costum de baie! A ieşit scandal în Familia Regală, Charles şi Regina nu au fost deloc încântaţi
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Viva.ro
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Cutremurător: Medicul care a consultat-o pe Ştefania ar fi spus că "nu are nimic, e isterică şi obeză". Fata avea de fapt o infecţie masivă în corp
Observatornews.ro
Cutremurător: Medicul care a consultat-o pe Ştefania ar fi spus că "nu are nimic, e isterică şi obeză". Fata avea de fapt o infecţie masivă în corp
Un rechin alb uriaș a ucis un bărbat. Animalul i-a smuls capul și l-a mușcat de umeri. Este primul atac mortal din acest an
Știrileprotv.ro
Un rechin alb uriaș a ucis un bărbat. Animalul i-a smuls capul și l-a mușcat de umeri. Este primul atac mortal din acest an
Filmul românesc de pe Netflix care se bate cu orice poveste de dragoste de la Hollywood. A strâns deja zeci de mii de vizualizări. E cu Dragoș Bucur de la Românii au Talent
FANATIK.RO
Filmul românesc de pe Netflix care se bate cu orice poveste de dragoste de la Hollywood. A strâns deja zeci de mii de vizualizări. E cu Dragoș Bucur de la Românii au Talent
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 28 ianuarie 2023. Vărsătorii au nevoie de rădăcini solide, dar acestea nu apar de la sine, e nevoie de o investiție emoțională serioasă
HOROSCOP
Horoscop 28 ianuarie 2023. Vărsătorii au nevoie de rădăcini solide, dar acestea nu apar de la sine, e nevoie de o investiție emoțională serioasă
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află
PUBLICITATE
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află