Doi dintre cei mai mari sportivi ai României au fost împușcați mortal la Revoluție: „Un soldat din Focșani l-a confundat cu un terorist”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Printre cei ieșiți în stradă în decembrie 1989 s-au numărat și doi dintre cei mai mari rugbiști ai țării, jucători ai echipei Steaua și componenți ai echipei naționale: Florică Murariu și Radu Durbac.
Cuprins:
- „Florică a murit cu o geacă pe care o primise de la mine”
- Confundat cu un terorist, în zona Parcului Moghioroș
- Murariu a murit pe drum spre Spitalul Municipal
- Telefonul care anunța tragedia lui Florică
- „Pe Durbac l-a împușcat un soldat panicat!”
- Fiul lui Durbac, Bobby, a aflat că i-a murit tatăl de la televizor
- Alți rugbiști pierduți la Revoluție
Florică Murariu a fost împușcat mortal pe 24 decembrie 1989, în zona Parcului Moghioroș, iar Durbac se afla în post, la stadionul din bulevardul Ghencea.
Povestea lui a spus-o Vasile Stângă, fostul handbalist al României, medaliat cu bronz olimpic la Moscova 1980 și Los Angeles 1984, în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.RO. Revoluția din 1989 l-a prins în Spania. Plecase din țară în urmă cu un an și semnase cu formația Avidesa Valencia.
„Florică a murit cu o geacă pe care o primise de la mine”
Chiar dacă era departe de România, Stângă era la curent cu tot ce se întâmpla în țară, mai ales că televiziunea spaniolă îl asalta cu interviuri în fiecare zi pentru a descrie momentele de coșmar și panică de la București, Timișoara sau din alte orașe ale țării.
„Eram în Spania și eram vedetă de televiziune. Familiile noastre erau în România și toată lumea era înnebunită ce se întâmplă cu ele. Au văzut la televizor că erau împușcături, morți și s-au speriat. Am o poveste teribilă din acel decembrie 1989, pe care cu greu o voi uita vreodată. Prietenul meu, Florică, Florică Murariu, a murit împușcat la Revoluție cu o geacă pe care o primise de la mine”, își începe amintirile triste Stângă.
Confundat cu un terorist, în zona Parcului Moghioroș
Povestea e așa: pe 24 decembrie 1989, Florică Murariu, unul dintre cei mai mari rugbiști pe care i-a avut România, se afla în zona Parcului Moghioroș. Acolo unde a fost oprit de soldații Unității 01270 din Focșani. I se cere să se legitimeze. E cu geacă și poartă blugi.
„L-a sunat cineva din bloc că «Florică, vino acasă, că au tras ăștia și ți-au spart țevile!». Și a venit pe jos acasă de unde era el. L-au oprit câteva baraje de soldați. La ultimul baraj s-a supărat: «De ce mă tot opriți, mă? Uite, n-am nimic!». Și și-a tras geaca, și-a deschis-o. Au pocnit capsele de la geacă! Un soldat neinstruit s-a speriat și a apăsat pe trăgaci. L-a împușcat direct în ficat... L-a omorât fără intenție. Soldații ăia erau pentru prima dată cu pușca în mână. A fost o tragedie mare de tot!”, dezvăluie, după 31 de ani, fostul handbalist.
Murariu a murit pe drum spre Spitalul Municipal
Soldații unității din Focșani l-au confundat cu un terorist. Soldatul, văzând și steagul statului Zimbabwe, pe care sportivul îl purta, l-a împușcat mortal. S-a stins din viață câteva minute mai târziu, pe drumul spre Spitalul Municipal.
Florică Murariu a fost căpitanul naţionalei de rugby a României. A bifat 70 de meciuri în tricoul primei reprezentative. A jucat în cea mai categorică victorie din istoria naţionalei de rugby, 100-0 cu Bulgaria, la Burgas, în 1976, şi s-a aflat pe teren la memorabila victorie în faţa Franţei, 15-0, în 1980.
Telefonul care anunța tragedia lui Florică
Stângă povestește și cum a aflat despre dispariția bunului său prieten.
„E o chestie incredibilă! Am vrut să-l sun din Spania pe Cezar Drăgăniță. Avea un număr de telefon 6868, dar Florică avea ceva asemănător. În loc să-l sun pe Drăgăniță, îl sun pe Florică și-mi răspunde fratele lui. «Ce faci, bă, Vasile?». «Bă, scuză-mă că am sunat! Dar de ce răspunzi tu și nu Florică?». «Păi, nu știi?». «Ce să știu?». «Florică a murit!». «Aoleuuu!». Eu cu Florică eram ca și frați! Eu stăteam la etajul 3, Florică la etajul 1 într-un bloc de garsoniere”, a mai dezvăluit fostul handbalist.
În primul an am stat în cămin pe Plevnei cu Florică într-o cameră de șase paturi. A fost o lovitură moartea lui și pentru mine, dar și pentru nevastă-mea. Florică era mereu la noi, mânca la noi... Geaca în care a murit i-am adus-o din Turcia. Am cumpărat geci de blugi și i-am luat și lui una. Identică cu a mea. Cu fermoar și niște capse.Vasile Stângă:
„Pe Durbac l-a împușcat un soldat panicat!”
La Revoluție s-a mai stins un sportiv de top al României. Vorbim de Radu Durbac, care a jucat peste 30 de meciuri ca fundaş în naţionala României în anii ’70 şi a pus umărul la victoria cu 15-10 în faţa Franţei, de la Bucureşti, din 1974. Durbac a contribuit la câştigarea de către echipa „militară” a mai multor titluri de campioană națională, fiind apoi un reputat antrenor al roş-albaştrilor.
Fost fotbalist și președinte al clubului Steaua, Marcel Pușcaș a povestit totul în urmă cu câțiva ani, pe Facebook: „La CSA Steaua a murit degeaba fostul mare rugbist Radu Durbac, fiind ofițer de serviciu pe 23 decembrie. S-au împușcat reciproc cu un soldat panicat, care sărise speriat gardul clubului. Nicio dovadă ca acel soldat să fi fost terorist. Greșeală și panică!”.
Fiul lui Durbac, Bobby, a aflat că i-a murit tatăl de la televizor
La 31 de ani de la acel eveniment, Bobby Durbac, fiul regretatului rugbist, nu a putut afla nici până azi circumstanțele morții tatălui său.
„Am auzit numai filme SF...”, spune acesta, care își amintește trist acele momente din decembrie 1989. „Normal că am ieșit pe străzi atunci. Eram tineri... Am fost la Romană, la Universitate. Apoi ne-am dus spre TVR, apoi am ajuns acasă. Eu am aflat de moartea tatălui meu de la televizor. Voiam să văd ce știri mai sunt și la câteva minute a apărut Cristian Țopescu. «Un erou martir, un sportiv....». A început să citească palmaresul... Atunci mi-am dat seama și din păcate i-a pronunțat numele”, a declarat Bobby Durbac, pentru Libertatea.
Alți rugbiști pierduți la Revoluție
În acele zile de decembrie și-au mai pierdut viața alți patru jucători de rugby: Petre Astafei, 19 ani, împușcat mortal în Piața Revoluției, Florin Butirii, 20 de ani, ucis în timp ce salva niște bătrâni dintr-un incendiu, Bogdan Stan, 21 de ani, a murit în zona Televiziunii Române, dar și Cristian Toporan, 22 de ani.
În urma lor, sportul românesc a rămas aceeași scenă a vieții, cu visuri și speranțe, cu satisfacții și amărăciuni, cu realizări și eșecuri, cu lacrimi și bucurii, cu risipa de energie a unor tineri entuziaști întrecându-se loial. Stelele nu mor niciodată!
Cristian Țopescu, jurnalist, în 2010, text apărut pe FRR.ro:
