Cei doi poliţişti se aflau într-o autospecială şi plecaseră într-o misiune pentru căutarea unei fetiţe dispărute, în vârstă de trei ani. Autospeciala Poliţiei s-a izbit violent de un autoturism care venea din sens opus, potrivit infoiasionline.ro.

“Colega noastră, în vârstă de 26 de ani, a fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie, iar colegul nostru, în vârstă de 44 de ani, precum şi cea de-a treia persoană rănită, la Spitalul Sf. Spiridon, pentru a fi supuşi intervenţiilor chirurgicale necesare. S-au luat toate măsurile pentru a beneficia de toate îngrijirile necesare. De asemenea, în caz de nevoie, cei doi poliţişti vor fi transferaţi, cu un elicopter din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, la Bucureşti”, au precizat reprezentanții Poliţiei judeţului Iaşi.

La sfârșitul anului trecut, managerul Spitalului din Pașcani a fost implicat într-un grav accident. Medicul Costică Pânzaru s-a răsturnat cu mașina pe drumul dintre Iași și Pașcani, în timp ce, teoretic, trebuia să fie de gardă

Citește și

EXCLUSIV/Gabriela Cristea și-a vândut scump imaginea. Cheltuieli minime în primele luni de viață ale Victoriei

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.