MENIU CAUTĂ
, de Daniel Ionașcu, Valentina Postelnicu

VIDEO Teodorovici: „Anul trecut când vă ziceam că Pilonul I poate să facă investiții, spuneați că nu se poate”. Ministrul Finanțelor confirmă că banii vor fi investiți în spitale, dar nu spune cum se vor transforma acestea în pensii

Distribuie

Banii de pensii ai românilor vor fi investiți in spitale sau alte lucrări realizate prin parteneriat public privat, potrivit lui Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor. Oficialul nu spune, însă, cum se vor transforma aceste investiții făcute din contribuțiile sociale ale românilor în pensii pentru cotizanți.

Teodorovici a afirmat marți că OUG 114/2018 dă posibilitatea românilor să se transfere de la Pilonul II de pensii, care este administrat privat, la Pilonul I, care este administrat de stat.

Teodorovici a comentat declarația fostului ministru al Apărării Mihai Fifor, care este preşedintele Consiliului Naţional al PSD. Fifor a spus luni seară că banii transferați de la Pilonul II la Pilonul I vor ajunge investiți în spitale.

Teodorovici spune, însă, că banii pe care cei 7 milioane de români i-au acumulat la Pilonul II vor rămâne în aceste fonduri, dar că viitoarele contribuții vor ajunge la stat. Aceste viitoare contribuții vor fi cele investite.

„Am dat posibilitatea de a-și transfera banii. Este foarte important: banii depuși până în prezent (la Pilonul II – n.r.) rămân în Pilonul II de pensii, iar contribuțiile viitoare rămân la stat.

Ați auzit până aseară de vreo decizie a unui contribuabil să se mute la Pilonul I? Hai să facem pas cu pas, cum ne învață pe noi cineva. Hai să vedem dacă sunt decizii de mutare a acestor contribuții…

Anul trecut, când vă spuneam că se poate ca Pilonul I să fie cel din care să se facă investiții (și să aibă randament – n.r.), spuneați că nu se poate.

Este un exemplu (se poate să investească în spitale – n.r.). Este un exemplu dat, pot fi multe alte exemple în care banii respectivi se pot investi. Ideea este să nu privezi Pilonul I de pensii. Ca și principiu, dacă faci un business, trebuie să facă bani.

Noi am deschis prin aceadstă ordonanță 114 posibilitatea ca fondurile respective să se ducă și către astfel de proiecte, de tip parteneriat public-privat”, a declarat Teodorovici.

Cele 48 de miliarde de lei din Pilonul II, ținta Guvernului

Ordonanța 114 este extrem de contestată de către administratorii de pensii private. Valentin Lazea, economistul-șef al Băncii Naționale a României (BNR), a afirmat ieri că toate cele 7 fonduri de la Pilonul II se gândesc să se retragă din România din cauza condițiilor impuse de OUG 114.

Aceasta le-a redus comisioanele și obligă cele 7 companii să vină de acasă cu 800 de milioane de euro.

Analiștii consultați de către Libertatea arată că, dacă ordonanța nu va fi modificată, există un risc extrem de mare ca aceste companii să se retragă din România.

Acest lucru va face ca cele 48 de miliarde de lei adunați la Pilonul II să ajungă în administrarea statului, cel mai probabil de către Fondul Suveran. Acesta din urmă a fost creat tot prin OUG 114.

Citește mai multe despre Eugen Teodorovici, pensii și pilonul II pe Libertatea.

Comentarii