TikTok, noul teren de joacă al lui Marcel Ciolacu. „Existența sa în politica națională depinde de un fir de ață”

 4 comentarii
colaj-ciolacu-tik-tok-1

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a început să devină din ce în ce mai vizibil pe TikTok, după ce nu a reușit să intre în turul II al alegerilor prezidențiale. Unele videoclipuri au milioane de vizualizări. Aproape în fiecare zi apare câte un nou filmuleț cu premierul pe rețeaua deținută de ByteDance. Mai mulți experți au explicat pentru Libertatea motivul pentru care Marcel Ciolacu a devenit viral pe platforma chinezească.

Vedetă pe TikTok

De când Marcel Ciolacu, prim-ministrul României și candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2024, nu a reușit să intre în turul al doilea, am asistat la o amplă campanie desfășurată de acesta pe TikTok, rețeaua care l-a propulsat pe Călin Georgescu.

În prezent, Ciolacu are aproape 230.000 de urmăritori pe TikTok și peste 5,2 milioane de like-uri. Filmulețele distribuite de premier au milioane de vizualizări.

Recordul este deținut de videoclipul Get Ready With Me, care a fost vizionat de peste 6 milioane de ori. Însă sunt și alte filmulețe populare: Primul tatuaj, Ascultăm și nu judecăm cu Alfred Simonis, Am/N-am, iar lista poate continua.

În principiu, prim-ministrul alege să urmeze anumite provocări de pe platforma de social media.

Iar asta are rolul de „a-l face mai uman, mai abordabil și de a nu crea sentimentul de aroganță, de detașare”, a subliniat Robert Santa, cercetător-șef Rethink, pentru Libertatea.

„Evident, o bună practică din punctul meu de vedere ar fi să fie cuplată cu mai multă comunicare politică serioasă”, adaugă specialistul în științe politice.

Un alt motiv pentru care urmează trendurile este pentru că „vrea să-și creeze ceva notorietate pe platformă”.

„E destul de greu să te adresezi direct oamenilor de pe TikTok care nu urmăresc trendurile”, evidențiază sociologul Barbu Mateescu, cu studii la University of Pennsylvania în sociologia politică, pentru Libertatea.

Ce caută Marcel Ciolacu pe TikTok

Întrebarea care ne macină pe mulți dintre noi este ce vrea să obțină liderul PSD prin expunerea, uneori ridicolă, pe platforma TikTok.

„Fie el simte și știe că guvernarea actuală are nevoie de credibilitate, iar TikTok acum este o rețea extraordinar de populară și de importantă ca număr de utilizatori.

Desigur, mai este și posibilitatea să se gândească la o candidatură la prezidențiale. TikTok poate fi unul dintre mijloacele prin care să aibă o performanță mai bună decât a avut în primul tur de anul trecut. Ambele posibilități sunt deschise.”, a explicat sociologul Barbu Mateescu.

Astfel, Marcel Ciolacu vrea fie să „stabilească niște punți de comunicare” cu votanții, fie se pregătește pentru o eventuală candidatură la prezidențiale.

Asta pentru că „situația sa nu e senzațională, nici situația PSD nu e, așa că folosește absolut orice mijloace”, adaugă expertul.

„Marcel Ciolacu și partidul lui sunt destul de izolați acum. Sunt foarte subperformanți în rândul oamenilor care nu sunt vârstnici. Este o situație din care nu are decât de câștigat.

Mai e ceva, Călin Georgescu a performat foarte, foarte bine la prezidențiale în zone geografice, în medii de rezidență, localități rurale și orașe foarte mici, în care PSD performa foarte bine în mod obișnuit.

Sunt, în mod indubitabil, oameni care pentru prima dată în viața lor nu au votat candidatul PSD, ci pe Călin Georgescu. E și o tentativă, cumva, de recuperare a unor votanți care au avut un contact cu PSD în trecut”, a mai spus Barbu Mateescu.

Scopul premierului: Notorietatea

Toți experții consultați de Libertatea sunt de acord că unul din obiectivele campaniei de comunicare a lui Marcel Ciolacu pe TikTok este acela de a câștiga notorietate.

„Vorbim de comunicare politică, iar în comunicare sau publicitate nu există publicitate rea. Factorul care contează cel mai mult este notorietatea, indiferent care sunt asocierile pe care le produce (care pot fi și negative). Secundar, lucrează la faptul că este cumva conectat la nevoile, la vocea sau la viața oamenilor simpli, obișnuiți, care formează într-o mai mare măsură electoratul său. Iar rețeaua TikTok oferă în cel mai scurt timp notorietate. Pe de altă parte, rețeaua TikTok se potrivește cel mai bine cu ADN-ul nostru cultural, al spațiului nostru cultural”, a explicat Dan Petre, doctor în sociologie și specialist în științele comunicării, conferențiar universitar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, pentru Libertatea.

Mai exact, Marcel Ciolacu vrea să arate că a înțeles mesajul pe care electoratul l-a transmis prin votul din primul tur al alegerilor prezidențiale.

De altfel, publicul-țintă căruia i se adresează liderul PSD nu este format neapărat din tineri, mai ales că cei aproape 9 milioane de utilizatori sunt împărțiți pe toate segmentele de vârstă. Românii de peste 50-60 de ani petrec mult timp pe această platformă.

O campanie de succes

Toți experții consultați de Libertatea sunt de acord că Marcel Ciolacu desfășoară o campanie de succes pe platforma chinezească de socializare.

Decizia de a fi prezent pe Tik Tok este „logică”.

„Nu mi se pare problematică. E un registru de comunicare, în ultimă instanță. Această practică am văzut-o și la alți politicieni din alte state. Cred că Trump e un exemplu foarte bun. E discutabil dacă ar trebui ca efortul să meargă în TikTok. De exemplu, mie mi se pare că politicienii români ar trebui să fie mai prezenți pe Twitter, transmițând semnale și creditorilor României”, spune politologul Robert Santa.

„Dacă privim lucrurile din perspectiva lui, el a pus destul de mulți bani în televiziuni, în media clasică și nu au fost rezultatele deloc bune. Deci încearcă și alte canale de comunicare, ceea ce e logic”, completează Barbu Mateescu.

Campania nu face decât să-l aducă mai aproape de oamenii de rând, vrea să ne arate că „e ca noi, că e din popor”.

Mai ales că nu are multe de pierdut: „Existența sa în politica națională depinde de un fir de ață. E totuși omul care nu a ajuns în turul 2, este într-o situație destul de dificilă. Nu are un capital de încredere absolut colosal, pe care să riște să-l pună în pericol”, adaugă acesta.

Și, fie că ne place sau nu, campania lui Marcel Ciolacu pe TikTok este un succes.

„Este omul politic care a recuperat cel mai mult șocul de după turul I, dintre toți cei care reprezintă partide de tip sistem”, subliniază Dan Petre.

Asta după ce electoratul a arătat că există „o deconectare foarte puternică între clasa politică, elite și autoritate în general, și oamenii obișnuiți”.

Așa că efortul lui, „poate imperfect”, este de apreciat.

Diferență între Facebook și TikTok

În plus, Marcel Ciolacu comunică diferit pe Facebook și TikTok.

„Ceea ce e foarte bine, pentru că publicul este diferit. Pe Facebook găsești oameni cu nivel de educație mai înalt decât pe TikTok și oameni vârstnici.

TikTokul este pentru oameni cu studii primare, studii medii. Este mult mai dinamic, necesită un consum de energie mult mai mic, atenție de cu totul alt tip. Este o strategie bună de comunicare”, consideră Barbu Mateescu.

Episodul „Ascultăm și nu judecăm”, cu Alfred Simonis

În videoclipul „Ascultăm și nu judecăm”, Alfred Simonis recunoaște că membrii PSD au dat voturi candidatului George Simion, liderul AUR, în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Lucru care l-a „expus și din punct de vedere social, și din punct de vedere legal chiar pe Marcel Ciolacu”, spune Dan Petre.

Totuși, mesajul a fost pentru oamenii din interiorul partidului, consideră experții.

„Obiectivul a fost să demonstreze în partid că el este, de fapt, un om care ar fi ajuns în turul II. Și iarăși este un argument că el vrea să candideze la prezidențiale sau să-și solidifice poziția în partid, să-și șteargă cu buretele ideea că el a terminat pe locul 3 și să spună, nu, de fapt, eram pe locul 2, nu sunt un candidat așa de slab la prezidențiale”, a declarat Barbu Mateescu.

Există și o a doua ipoteză: „a fost o gafă”.

„S-au lăsat purtați de entuziasmul momentului, au căutat să producă audiență prin valoare de știre”, completează Dan Petre.

Ne împinge prezența lui Marcel Ciolacu pe TikTok în brațele candidaților extremiști?

Nu, spun experții.

„Ceea ce ar fi putut fi foarte periculos, și PSD abia a evitat asta, la fel și PNL-ul, din fericire, ar fi fost să dea chiar mesaje similare cu cele ale lui Călin Georgescu.

Cu asta chiar că încurajau oamenii care sunt votanți PSD sau PNL să treacă la Călin Georgescu. Pentru că transmiteau că mesajele astea sunt OK, sunt acceptabile, sunt deja comune, sunt banale. Nu, nu e un pericol”, a răspuns Barbu Mateescu.

„Eu cred că este o interpretare greșită. Doar un candidat din PSD poate fi un contracandidat serios pentru candidații antisistem”, spune Dan Petre.

Asta pentru că „există cea mai mare suprapunere între bazinul electoral PSD și bazinul electoral antisistem”.

„E o regulă în marketing: ultimii veniți, primii plecați. Este o zonă de volatilitate.

La marginile bazinelor electorale există un strat mai volatil. Cei care migrează cu mai mare ușurință dintr-o parte în alta, cumva cei care au plecat primii este cel mai probabil să se întoarcă primii. Funcționează în ambele sensuri, în ambele direcții”, explică conferențiarul universitar de la SNSPA.

Ce se întâmplă în spatele cortinei

Potrivit specialistului în marketing și comunicare, dar și creatorului de conținut Medeea Guțoi, campania prim-ministrului nu ar fi realizată de o agenție mare.

„Cred că sunt doi, poate trei oameni care lucrează. Unul care se ocupă cu filmatul, unul pentru copy. Probabil că încearcă cumva să ajungă la tineri, convins de exemplul lui Călin Georgescu”, a precizat freelancerul Medeea Guțoi pentru Libertatea.

De altfel, nici milioanele de vizualizări ale premierului de pe TikTok nu sunt organice.

„Clipurile au fost postate pe grupuri, share-uite, împinse cumva în față, s-au dat foarte multe comentarii ca să crească engagementul. Nu doar le-a postat acolo și le-a lăsat să vadă ce se întâmplă”, a mai spus creatorul de conținut.

Mică sau mare, „echipa lui înțelege cum comunici pe care canal, e profesionist făcută campania”, susține Barbu Mateescu.

Este important să ne aducem aminte că liderul PSD, Marcel Ciolacu, premierul României, are în spate o întreagă echipă de comunicare, lucru adesea pierdut din vedere.

„Foarte puțini oameni se gândesc că aceste campanii sunt realizate de profesioniști. Acest lucru nu este atât de clar pentru toată lumea. Asta datorită conceptului suspension of disbelief - adică suspendarea neîncrederii. Practic, accepți evadarea din realitate, este o caracteristică a produselor culturale de tip conținut video”, explică Dan Petre.

„Extrem de puțini privitori fac această deconstrucție a mesajului premierului”, potrivit sociologului.

Iar asta ne face să uităm că filmulețele lui Marcel Ciolacu sunt gândite de o agenție sau de niște oameni care cu asta se ocupă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    thirtheen 24.01.2025, 13:44

    Concluzia articolului este ca TikTok este platforma pentru "stupid people". "Pe Facebook găsești oameni cu nivel de educație mai înalt decât pe TikTok și oameni vârstnici."

  • Avatar comentarii

    cineva13 24.01.2025, 14:09

    Si totuși a reușit să facă ceva Ciolacu ca premier: cu fiecare apariție devine tot mai ridicol și bătaia de joc a majorității românilor.

  • Avatar comentarii

    viorelgh1 24.01.2025, 17:58

    Nu ai ce sa comentezi dupa un ce un analfabet functional ,un covrigar ce i-si etaleaza sarmalele in cap , pacat ca nu a venit sa puna o coroana pentru eroi neamului romanesc ,lumea i-l astepta sa-l huiduie si sa-l alunge cu pietre pe tradatorul neamului romanesc ,nu vine ca-i este frica lui si celor ce au dat lovitura de stat ce este in desfasurare

  • Avatar comentarii

    torben 24.01.2025, 22:05

    sati fie rusine , ce dracu ai facut pentru rara asta inafara sati rotunjesti conturile? acum tei pus pe tiktok. hahalele ordinare de politruci

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!