„M-am întâlnit azi cu Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi din partea României, cu care am discutat despre proiectele Bucureștiului și ale zonei metropolitane pentru infrastructura de transport și despre finanțările europene pe care Primăria Capitalei le poate obține”, a afirmat Nicușor Dan.
Edilul a precizat că trenul metropolitan și reabilitatea liniilor de tramvai sunt două aspecte prioritare pentru mandatul său, dar și planul de mobilitate urbană, care va fi pus în dezbatere publică.
Am vorbit și în această întâlnire despre interesul major al orașului pentru crearea trenului metropolitan, precum și pentru reabilitarea liniilor de tramvai, discutând de asemenea despre planul de mobilitate urbană al Capitalei, pe care îl vom lansa curând în dezbatere publică.
Primarul Nicușor Dan:
Edilul a subliniat, totodată, că „prioritare pentru Uniunea Europeană rămân proiectele verzi de infrastructură, iar Bucureștiul poate primi fonduri în acest scop”.
În urmă cu un an, în martie 2021, primarul Nicușor Dan a transmis, pe Facebook, că trenul metropolitan al Capitalei, o centură feroviară a Bucureștiului, este „cel mai mare proiect pentru cea mai mare problemă a Capitalei” și astfel traficul s-ar putea descongestiona. Edilul a precizat atunci că valoarea totală a investiției este de 530 de milioane de euro și că își dorea o finanțare prin PNRR.
În februarie anul acesta, Nicușor Dan a anunțat, tot într-o postare pe Facebook, că a făcut o călătorie de probă pe patru rute feroviare din jurul Bucureștiului și că acestea vor face parte din infrastructura viitorului tren metropolitan.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro