Situația a fost semnalată de Amedeo Neculcea, director general GP Intermodal SA, care atrage atenția că, în mod normal, scăderea traficului feroviar ar trebui să ducă la creșterea vitezei de deplasare. În România însă, realitatea este exact opusă.

grafic viteza deplasare
Viteza de deplasare a trenurilor de marfă a scăzut la 14,76 km/h în 2025 Foto: Facebook/ Amedeo Neculcea – Raport CFR

„În această cronicizată lipsă de capacitate a infrastructurii feroviare, viteza – indicatorul cel mai sensibil – are o șansă, chiar dacă firavă, de reviriment atunci când traficul scade, când infrastructura este accesată de mai puține trenuri. La noi, n-ai să vezi așa ceva! Mergem pe principiul: «Cărăm mai puțin, dar măcar nu ne grăbim!»”, a declarat Neculcea.

Acesta subliniază că degradarea sistemului feroviar nu mai este doar o problemă de volum, ci și una de calitate a transportului. 

„După ce în ultimii ani am doborât record după record (negativ) în ceea ce privește volumele transportate, nu ne lăsăm mai prejos nici când vine vorba de calitatea traficului. Aflăm din Raportul anual de activitate al CFR SA că, în 2025, am coborât sub pragul (psihologic) de 15 km/h; mai exact, la 14,76 km/h. De ani de zile spunem că mai jos de atât nu se poate! Dar… iată că se poate! Doamne, ai grijă de calea ferată română!”, a adăugat el.

Problema vitezei reduse nu este nouă. În urmă cu cinci ani, Josephine Payne, pe atunci președintă Ford România, critica dur starea infrastructurii feroviare.

Un tren de marfă care transportă mașini Ford parcurgea frecvent cei aproximativ 400 de kilometri dintre Craiova și granița cu Ungaria în 26 de ore, la care se adăugau alte nouă ore de staționare în vamă.

„Viteza medie este de 15-20 de kilometri pe oră, mai puțin decât pot eu să prind cu bicicleta. Și, să ne înțelegem, nu sunt sportiv olimpic, nu pedalez foarte repede, dar pot să întrec acest tren. În mod sigur asta este o problemă pentru noi”, declara aceasta, acum cinci ani, conform Știrile ProTV.

Chiar și pe tronsoanele modernizate, performanța rămâne modestă. De exemplu, pe ruta Arad – Curtici, unde viteza maximă poate atinge 80 km/h, media națională rămâne sub 20 km/h din cauza numeroaselor opriri, restricții și probleme de infrastructură.

Anul trecut, sindicaliștii de la calea ferată spuneau că viteza medie pentru trenurile de călători în România este de doar 44 km/h, iar pentru trenurile de marfă este de 17 km/h.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.