Atacul a avut loc miercuri seară, în jurul orei 20.00. Persoanele implicate se cunoșteau, potrivit informațiilor transmise de poliția germană. Robert Scholten, purtător de cuvânt al poliției din Bonn, a confirmat că există o legătură între autori și victime.

Inițial, polițiștii și serviciile de urgență au crezut că e vorba despre un accident de circulație cu mai multe autovehicule implicate, dar s-a dovedit că un bărbat de 51 de ani fusese atacat de mai multe persoane și grav rănit cu un cuțit.

Soția victimei, în vârstă de 50 de ani, a fost și ea rănită grav. Bărbatul a fost dus cu elicopterul la Spitalul Köln-Merheim, iar femeia a fost transportată cu ambulanța la un spital din apropiere. Potrivit poliției, ambii beneficiază în continuare de tratament și sunt internați, dar nu se mai află în stare critică. Sunt păziți în spital de agenți de poliție.

Românul conducea o autorulotă, iar soția lui era într-un BMW Seria 1 și-l urma pe autostradă. Aceștia au intrat în zona de odihnă în care erau staționate mai multe camioane, iar autorulota a fost lovită violent de un autoturism. Din mașină au coborât mai mulți bărbați și l-au atacat pe român, lovindu-l de mai multe ori, iar apoi unul dintre atacatori l-a tăiat cu un cuțit. Soția victimei a sărit să-l apere, dar a fost și ea tăiată pe antebrațe.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Poliția se bazează, printre altele, pe mărturia unui șofer de camion care a înregistrat evenimentele cu camera de bord. Bărbatul a povestit că a fost blocat de automobilul suspecților aproape de zona de odihnă. Mașina a virat în fața lui, apoi a intrat în parcare și a izbit rulota.

Bărbatul de 51 de ani a pierdut mult sânge din cauza unei tăieturi adânci la antebraț. Șoferul de camion și soția victimei i-au acordat primul ajutor și au încercat să oprească sângerarea. „Am stat lângă el și am încercat să-l liniștesc puțin”, a spus șoferul de camion.

În timp ce era la telefon cu poliția, a observat că bărbatul rănit și-a pierdut conștiența: „L-am ridicat, i-am ridicat brațul și l-am legat. Nu a fost o imagine frumoasă”.

Șoferul de camion Holger Bathon (44 de ani) a mai spus: „Ceea ce am trăit aici a fost intens. Când am ajuns în parcare, am văzut doi bărbați înjunghiind un bărbat mai în vârstă. I-au tăiat brațul până la os. Am raportat imediat poliției și le-am dat numărul de înmatriculare”.

Bild scrie că, din informațiile pe care le are, cei atacați sunt o familie de români. Iar polițiștii spun că șoferul de camion i-a salvat viața românului. În plus, el a filmat totul și a predat imaginile poliției. Ofițerii îi caută acum pe atacatori, care au fugit în alte două mașini, care aveau numere de înmatriculare franceze.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI