UPDATE ora 17.53. Daily Mail anunță bilanțul recent al accidentului: trei morți, opt răniți și o persoană dispărută, care este căutată de echipajele de salvare.


Trenul, format dintr-o locomotivă și patru vagoane, avea la bord șase membri ai echipajului și șase pasageri, se afla aproape de Stonehaven, în Aberdeenshire, când a deraiat, potrivit Russia Today.

Nicola Sturgeon, premierul Scoției, a transmis, pe Twitter, că este vorba despre „un incident extrem de grav” și că primele raportări de la fața locului indicau „răni grave”.

Publicaţia The Scottish Sun a menţionat că deşi sunt mai mult răniţi, nu se cunoaşte numărul exact al acestora.

La locul accidentului au intervenit peste 30 de vehicule și un elicopter. În imaginile de la fața locului se observă un fum gros care se ridică deasupra trenului. 

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a spus că a fost ”întristat să afle despre incidentul foarte grav din Aberdeenshire, iar gândurile mele se îndreaptă spre toți cei afectați” și a mulțumit serviciilor de urgență.

Ad placeholder

Ploile abundente au afectat traficul feroviar din Scoţia pe tot parcursul zilei. Aproximativ 200 de călătorii au fost anulate în dimineaţa zilei de miercuri.

Citeşte şi:

Doi frați ai lui Emi Pian, reținuți pentru 24 de ore. Sunt acuzați de tentativă de omor

Vaccinul grăbit al Rusiei împotriva COVID, o victorie politică a lui Putin care stârnește însă scepticismul experților: ”E mai mult decât prostie!”

Un copil de 7 ani din Tulcea a fost găsit mort în cuva unei maşini de spălat. Poliția a deschis o anchetă

A ajuns om al străzii la 37 de ani după ce și-a pierdut toată averea. Imagini incredibile cu fostul sportiv care cerșește pe stradă
PARTENERI - GSP.RO
A ajuns om al străzii la 37 de ani după ce și-a pierdut toată averea. Imagini incredibile cu fostul sportiv care cerșește pe stradă
Am GĂSIT-O! Unde se ascunde Adriana Iliescu și DE CE! Viitorul tată al Elizei spune unde e cea mai bătrână mamă din România
PARTENERI - PLAYTECH
Am GĂSIT-O! Unde se ascunde Adriana Iliescu și DE CE! Viitorul tată al Elizei spune unde e cea mai bătrână mamă din România
Horoscop 25 septembrie 2020. Leii trebuie să evite excesele de autoritate, mai ales pe cele legate de muncă
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2020. Leii trebuie să evite excesele de autoritate, mai ales pe cele legate de muncă
ŞOC! Fotbalistul care l-a costat o avere pe Gigi Becali, dat dispărut: ”L-a văzut cineva?!” Unde a fost zărit ultima dată
Telekomsport
ŞOC! Fotbalistul care l-a costat o avere pe Gigi Becali, dat dispărut: ”L-a văzut cineva?!” Unde a fost zărit ultima dată