Cine sunt „Geniile” Fundaţiei MacArthur. 26 de oameni primesc 625.000 de dolari pentru că au schimbat lumea

Comentează
Arhiva foto

Numit şi "Bursa geniilor", programul Fundaţiei John D. and Catherine T. MacArthur oferă anual 26 de burse de 625.000 de dolari pentru cele mai creative persoane, care au contribuit în cursul anului la dezvoltarea ştiinţelor şi artelor.

Anul acesta, bursele au mers către 26 de "genii", care vor primi aceşti bani în tranşe, pe o perioadă de 5 ani, scrie Business Insider.

Fiecare dintre cei 26 de bursieri sunt recompensaţi pentru contribuţiile lor în domeniile de care se ocupă, de la la ştiinţe umaniste, probleme sociale, ştiinţe sociale şi STEM (ştiinţe naturale, tehnologie, ingierie şi matematică).

Cine sunt geniile anului 2019

Lista celor 26 de câştigători de anul acesta reuneşte personalităţi din cele mai diverse domenii, de la artişti şi scriitori, la experţi în neurologie, biologi şi paleoclimatologi.

Printre cele mai cunoscute nume se află cel al clasicistei Emily Wilson, prima femeie care a tradus "Odiseea" lui Homer în engleză, şi cel al expertului în domeniul legislaţiei penale Lisa Daugaard, care a contribuit substanţial la găsirea unor metode alternative de lupta contra drogurilor, care au dus la îmbunătăţirea activităţii oamenilor legii.

Emily Wilson

Specialista în autorii clasici Emily Wilson a fost premiată, parţial, pentru traducerea "Odiseei" lui Homer. Munca ei este considerată revoluţionară pentru că aduce un aer noi operei străvechi şi este considerată o traducere mult mai precisă, potrivit Fundaţiei.

Ocean Vuong

Este poet şi scriitor, cunoscut pentru "Pe Pământ suntem superbi pentru puţin timp". A fost premiat pentru opera lui, care explorează "efectele traumelor intergeneraţionale, experienţa refugiaţilor şi complexităţile identităţii". Cartea lui este pe lista bestseller-elor New York Times.

Jenny Tung

Este antropolog evoluţionist, cunoscută pentru munca ei în domeniul geneticii. A primit premiul Fundaţiei pentru cercetările realizate pe babuinii din Kenya. Potrivit Fundaţiei MacArthur, Tung a găsit dovezi ale unor "legături între factorii de mediu social - cum ar fi statusul social şi integrarea socială - şi variaţiile în genom şi cum aceste legături afectează sănătatea, starea de bine şi longevitatea".

Joshua Tenenbaum

El este un cercetător în domeniul cogniţiei, cunoscut pentru munca sa în domeniul învăţării umane. A primit distincţia pentru activitatea sa, prin care a "combinat modele computaţionale cu experimente behavioriste pentru a face lumină în domeniul învăţării umane"

Vanessa Ruta

Este expertă în neurologie, cunoscută pentru cercetările despre comportament şi despre creierului.

Vanessa Ruta a fost recompensată pentru că a cercetat "cum procesează creierul înformaţii senzoriale şi cum generează răspunsuri comportamentale", potrivit Fundaţiei MacArthur.

"Munca mea este inspirată de potenţialul unor sisteme mai simple", a spus Ruta, "cum ar fi mici insecte, pentru a oferi răspunsuri în privinţa mecanismului de bază al circuitelor din creier şi care în cele din urmă să dezvăluie logica fundamentală a creierului".

Cameron Rowland

Este un artist, cunoscut pentru expoziţia sa, "91020000".

Cameron Rowland a fost premiat pentru arta lui, care foloseşte "obiecte fizice şi relaţii contractuale (...) pentru a face vizibile mecanismele prin care rasismul sistemic este perpetuat", potrivit Fundaţiei MacArthur. Expoziţia sa din 2016 a prezentat obiecte făcute de deţinuţi, cum ar fi bănci din sălile de judecată şi birouri.

Emmanuel Pratt

Este un designer urban, cunoscut drept cofondator al Fundaţiei Sweet Water.

A primit premierul Fundaţiei pentru "transformarea cartierelor urbane neglijate în locuri de dezvoltare şi vitalitate" prin dezvoltarea comunităţilor. Pratt a cofondat Fundaţia Sweet Water pentru a revitaliza zona de sud a oraşului Chicago.

Jerry X. Mitrovica

Este geofizician şi teoritician, cunoscut pentru cercetarea în domeniul schimbărilor climatice.

A primit acest premiu pentru "schimbarea modului în care înţelegem relaţia complicată dintre nivelul mării şi topirea calotelor glaciare şi impactul variabil pe care schimbările climatice îl va avea asupra comunităţilor", potrivit Fundaţiei MacArthur.

Cercetările lui utilizează statistici şi imagini din satelit pentru a îmbunătăţi înţelegerea cercetărilor cu privire la schimbările climatice.

Jeffrey Ann Miller

Este un cercetător literar cunoscut pentru munca sa despre perioada Renaşterii.

A primit premiul pentru cercetările despre "cum practicile literare ale erudiţilor renascentişti au schimbat faţa textelor de bază ale creştinătăţii moderne, filosofiei şi literaturii". Studiile sale despre engleza modernă timpurie, inclusiv scriierile unor gânditori precum John Milton, schimbă azi înţelegerea despre opera lor.

Sarah Michelson

Este coregrafă, cunoscută pentru abordarea ei originală asupra dansului contemporan.

A primit acest premiu pentru "extinderea scopului dansului contemporan" prin coregrafie, care are legătură cu însăşi natura dansului. Michelson este cunoscută pentru operele ei precum "Devotare" şi "Lumina zilei (pentru Minneapolis)".

Kelly Lytle Hernández

Este istoric, cunoscută pentru cercetarea în domeniul imigraţiei şi încarcerării.

Kelly Lytle Hernández a primit premierul pentru că a "contestat credinţe vechi despre originile, ideologia şi evoluţia practicilor imigraţioniste şi de încarcerare", scrie Fundaţia MacArthur. Cea mai recentă carte a ei este "Oraşul deţinuţilor: Cucerire, Rebeliune şi epoca cuştilor umane în Los Angeles, 1771-1965".

Valeria Luiselli

Este o scriitoare, cunoscută pentru romanul este din 2019 "Arhiva copiilor pierduţi".

Potrivit Fundaţiei MacArthur, Valeria Luiselli a primit premierul pentru "că a contestat noţiunile convenţionale despre scriere în ficţiune, eseistică şi despre hibridul inventiv dintre cele două". Cea mai recentă carte a ei este romanul din 2019 "Arhiva copiilor pierduţi", care amestecă ficţiunea şi non-ficţiunea.

Zachary Lippmannull

Este biolog în domeniul plantelor, cunoscut pentru cercetările despre înmulţirea plantelor.

Zachary Lippman a fost premiat pentru "investigarea mecanismelor genetice care determină înflorirea şi producerea florilor şi pentru dezvoltarea unetelor pentru creşterea înmulţirii şi a recoltelor mai îmbelşugate". Lippman foloseşte atât tehnici tradiţionale, cât şi moderne şi tehnici genomice pentru a creşte plante mai bune.

Stacy Jupiter

Este biolog marin, cunoscută pentru munca sa în Melanezia.

Stacy Jupiter a primit premiul pentru că a proiectat "strategii de conservare care protejează biodiversitatea în ecosisteme şi bunăstarea comunităţilor de coastă", potrivit Fundaţiei. Cercetările ei în comunităţi din Melanezia (o regiune care include Fiji, Insulele Solomon şi Papua Noua Guinee) dezvăluie noi metode de conservare.

Walter Hood

Este un artist de monumente, cunoscut pentru proiectele sale în instituţii precum Muzeul Broad din Los Angeles.

Walter Hood a primit premiul pentru că a "creat spaţii urbane sustenabile din punct de vedere ecologic". Munca lui este potrivită pentru actualii locuitori, dar respectă şi istoria locală. Unul dintre cele mai recente proiecte este Muzeul Broad, construit în Los Angeles în 2015.

Saidiya Hartman

Un specialist literar şi istoric cultural cunoscut pentru munca ei în domeniul sclaviei.

Saidiya Hartman a primit premiul pentru "trasarea vieţii de apoi a sclaviei în viaţa modernă americană", potrivit Fundaţiei MacArthur. Cea mai recentă carte a ei, despre vieţile tinerelor de culoare care fugeau de sclaviei, este "Vieţi rebele, experimente frumoase", publicată în 2019.

Mary Halvorson

Este o chitaristă şi compozitoare, cunoscută pentru melanjul de jazz şi rock de chitară.

Mary Halvorson a primit premiul pentru "experimentarea de la intersecţia jazzului cu rockul cu un sound propriu". Cel mai recent album al ei, Code Girl, a fost lansat în 2018.

Jeffrey Gibson

Este un artist vizual cunoscut pentru amestecarea tradiţionalului cu modernul.

Jeffrey Gibson a fost premiat pentru că a creat "un nou vocabular hibrid vizual şi pentru producerea unei schimbări în modul în care arta amerindiană este văzută şi înscrisă în istorie", scrie Fundaţia MacArthur.

Andrea Dutton

Este o geochimistă şi paleoclimatoloagă cunoscută pentru analiza ei a nivelurilor antice ale mării.

Andrea Dutton a primit premiul pentru "a avansat înţelegerea actuală a dinamicii nivelului mării", potrivit fundaţiei. Munca lui Dutton implică reconstruirea modului în care nivelul mării s-a schimbat în diverse perioade de-a lungul istoriei planetei.

Annie Dorsen

Este un artist de teatru cunoscută pentru producţiile teatral care folosesc inteligenţă artificială.

Annie Dorsen a primit premierul pentru că a fost o "pionieră într-un nou gen de teatru care dramatizează modul în care inteligenţa non-umană schimbă profund natura muncii, culturii şi relaţiilor sociale", scrie Fundaţia MacArthur. Munca ei, care implica IA, este numită "teatru algoritmic".

Lisa Daugaard

Este un expert în reforma penală, cunoscută pentru îmbunătăţirea rezultatelor pentru cei cu probleme mentale sau un istoric al abuzurilor de droguri.

Lisa Daugaard a primit această distincţie pentru "dezvoltarea abordărilor alternative la practicile poliţieneşti şi ale oamnilor legii", potrivit Fundaţiei. Ea a ajutat la crearea unui program care înlocuieşte pedepsele cu servicii de reabilitare pentru cei cu boli pshice sau istoric al consumului de droguri.

Danielle Citron

Este o expertă în domeniul dreptului, cunoscută pentru munca în domeniul hărţuirii online.

Danielle Citron a primit acest premiu pentru "luarea în vizor a pestei hărţuirii online şi pentru creşterea conştientizării preţului plătit de victimele ei", potrivit Fundaţiei. Cartea ei "Crimele provocate de ură în spaţiul virtual" documentează această problemă.

Mel Chin

Este un artist cunoscut pentru arta lui care sfidează definiţiile.

Mel Chin a primit premiul pentru că a "folosit puterea artei pentru a ridica nivelul de conştientizare al problemelor sociale prin practici care sfidează categorisirea", potrivit fundaţiei. Munca lui Chin, spune fundaţia MacArthur, implică "colaje, obiecte sculpturale, filme animate şi jocuri video în instalaţii publice colective la scară largă".

Lynda Barry

Este o autoare de romane grafice, caricaturistă şi educatoare, cunoscută pentru romanele ei grafice şi pentru atelierele pe care le organizează.

Lynda Barry a primit acest premiu pentru că a "inspirat participarea creativă prin lucrări grafice originale". Barry crează benzi desenate şi nuvele grafice, inclusiv nuvela ei grafică din 2002 "O! Sută! de Demoni!".

Sujatha Baliga

Este o avocată şi practiciană a justiţiei reparatorii, cunoscută pentru munca ei în Proiectul Justiţiei Reparatorii.

Sujatha Baliga a fost premiată pentru "extinderea accesului la strategii de justiţie reparatorie centrate pe supravieţuitori care întrerup incriminarea persoanelor de culoare", potrivit Fundaţiei. Baliga este directoarea Proiectului Justiţiei Reparatorii, care priveşte justiţia din punct de vedere reparatoriu, nu punitiv, în cazul violenţei domestice.

Elizabeth Anderson

Este o filosoafă, cunoscută pentru munca ei în domeniul egalităţii.

Elizabeth Anderson a fost premiată pentru că a "folosit metode pragmatice pentru a examina modurile în care diverse instituţii, politici şi practici sociale servesc la promovarea sau descurajarea condiţiilor pentru egalitate democratică", potrivit Fundaţiei MacArthur.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
A șaptea ședință CSAT din mandatul lui Nicușor Dan și a patra din 2026
6 sept.
A patra ședință CSAT pe 2026 convocată de Nicușor Dan. Ce se va discuta pe 7 septembrie
Vor începe lucrările pe Bulevardul Unirii, de la Parlament la Piața Unirii, zona construită de Ceauşescu în București (2)
6 sept.
Ciprian Ciucu anunță un „coridor verde” şi „oraş-parc” pe 4 kilometri în București: „Zona nu a mai fost reîmprospătată de când au construit-o ai lui Ceauşescu”
MONDEN
Arhiva foto
Exclusiv
6 sept.
Oana Tomoiagă, adevărul despre certurile cu Mirela Vaida la Asia Express: „Ne știam doar la bine, cum s-ar zice”
Valerie Lungu
6 sept.
Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Influencerița a schimbat ținutele elegante cu rucsacul de drumeție
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan în prima zi de colaborare oficială FOTO Presidency
Analiză
6 sept.
România, țară în era interimatului. Lista instituțiilor fără șefi cu puteri depline
Patru luni fără guvern cu puteri depline. Cronologia crizei politice din România după demiterea premierului Ilie Bolojan
Analiză
6 sept.
Patru luni fără guvern cu puteri depline. Cronologia crizei politice, după demiterea premierului Bolojan, de la „Guvern în termen rezonabil” până la „Siegfried Mureșan a dispărut”
Ultimele știri
6 sept.
Cine este șeful AfD în Saxonia-Anhalt, Ulrich Siegmund, numit „cel mai periculos om” din Germania, și ce măsuri radicale și-a propus în caz că va prelua puterea
6 sept.
București rămâne „capitala șantierelor” încă doi ani. Ciprian Ciucu: „Nu mă înjură lumea pe stradă”
6 sept.
Ursula von der Leyen s-a dus în Groenlanda, insula arctică râvnită de Donald Trump. Ce urmărește UE? Eurocomisar: „Un parteneriat puternic este crucial”
6 sept.
Un bărbat a plătit aproape 1.000 de euro amendă, la graniță, când a vrut să intre în Croația: greșeala care ne poate costa pe toți
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
horoscopul zilei de astăzi 7 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
6 sept.
Horoscop 7 septembrie 2026. Taurii vor avea șansa de a lăsa tensiunea deoparte și de a-și vedea de treabă și la serviciu și acasă
Vedere de ansamblu a stațiunii litorale Mamaia, sâmbătă, 8 august 2008.
6 sept.
Dezastru în turismul românesc: peste 77% din locurile de cazare goale, românii nu mai vor sau nu-și mai permit vacanțe în țară
Fernando în fața unei clădiri părăsite din satul său din Spania
6 sept.
Cum economisește Fernando 700 de euro pe lună, în Spania: „Vorbesc singur de nevoie”
Copii de vârstă preșcolară cu rucsacuri, mergând acasă de la școală
6 sept.
Începe anul școlar 2026-2027. Când primesc elevii următoarea vacanță și unde pot călători atunci
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
Așa arată acum Piața Unirii. Imagine surprinsă din dronă
6 sept.
Lucrările la Planșeul Unirii, aproape finalizate. Restricțiile de circulație în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate, anunță Daniel Băluță
Extragerea loto din 13 august 2026
6 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 6 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
locomotivă arsă gara buftea, 6 septembrie 2026
6 sept.
O locomotivă a luat foc în Gara Buftea: cum e afectată circulația trenurilor
un ceas deșteptător mecanic, cu design clasic rotund și două clopoțele în partea superioară, așezat direct pe sol. Ceasul este înconjurat de un covor dens și bogat de frunze uscate, căzute, care acoperă în întregime pământul. Pe cadranul ceasului se pot distinge cifrele și arătătoarele care indică aproximativ ora două. În fundal, ușor estompate, se profilează trunchiurile și ramurile unor copaci deformați de adâncimea câmpului vizual, sugerând un decor de pădure.
6 sept.
Când trece România la ora de iarnă: ceasurile care trebuie setate manual
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?