Veste excelentă pentru călătorii din România! Zboruri spre şase noi destinaţii preferate de români, operate din Bucureşti şi Bacău, vor fi disponibile începând din 1 aprilie, relatează News.ro. Extinderea Dan Air transformă aeroportul din Bacău într-un veritabil hub regional și oferă alternative noi și din București.
„Noile zboruri vor conecta pasagerii cu Valencia, Larnaca, Madrid, Barcelona, Paris şi Treviso, iar astfel, compania îşi consolidează poziţia pe piaţa zborurilor regulate din România. De asemenea, Dan Air anunţă şi creşterea frecvenţei de zbor pentru două rute existente şi extrem de populare din Bacău (Luton şi Bruxelles)”, anunţă reprezentanții companiei.
Compania va introduce o a doua aeronavă Airbus A320 (180 de locuri) pentru a susține acest flux crescut de pasageri.
Extinderea vine pe fondul creşterii cererii pentru zboruri directe în sezonul de vară, atât din regiunea Moldovei, cât şi din Bucureşti. Rutele vor fi operate în perioada 1 aprilie – 24 octombrie 2026. Astfel, Dan Air va zbura, în total, către patru destinaţii din Bucureşti, respectiv 12 destinaţii din Bacău.
• Bucureşti – Larnaca: în fiecare miercuri şi duminică, din 1 aprilie
• Bucureşti – Valencia: în fiecare luni şi vineri, din 3 aprilie
• Bacău – Madrid: în fiecare joi şi duminică, din 2 aprilie
• Bacău – Larnaca: în fiecare joi şi duminică, din 2 aprilie
• Bacău – Valencia: în fiecare luni şi vineri, din 3 aprilie
• Bacău – Barcelona: în fiecare marţi şi sâmbătă, din 4 aprilie
• Bacău – Paris (Beauvais): în fiecare marţi şi sâmbătă, din 4 aprilie
• Bacău – Treviso: în fiecare marţi şi sâmbătă, din 4 aprilie
Totodată, noul program de operare include introducerea unei frecvenţe suplimentare săptămânale pentru rutele Bacău – Bruxelles şi Bacău – Luton, operate în fiecare zi de miercuri, ceea ce va duce la creşterea frecvenţei totale la trei zboruri pe săptămână pentru fiecare dintre aceste destinaţii.
De la înfiinţare şi până în prezent, Dan Air a transportat peste 4 milioane de pasageri (din zboruri regulate efectuate sub marcă proprie şi zboruri efectuate în regim ACMI sau charter pentru alte companii aeriene), având un grad de ocupare mediu de 85%.