UPDATE, ora 18.00: Autoritățile din Argeș au reușit să stabilizeze solul sub macaraua care risca să se prăbușească peste un bloc de apartamente și peste un supermarket, în cartierul Găvana, din Pitești.
În primă fază, echipajele de la Inspectoratul pentru Situații de Urgențe Argeș au încercat, fără succes, să ancoreze mastodontul de un excavator de mare tonaj care aparține firmei care construiește în zonă. Operațiunea a eșuat însă, pentru că autoscara folosită de către pompieri nu a putut ajunge până la macara.
În aceste condiții, la fața loculuui a fost adusă o altă macara, care să o demonteze pe cea care lucra la construirea blocului din Găvana, iar concomitent a fost asigurat malul de pământ.
Joi seara, se lucrează la demontarea macaralei sub care terenul a început să alunece, iar locatarii blocului evacuat se vor întoarce la casele lor atunci când autoritățile vor considera că nu mai este niciun pericol.
„În acest moment, macaraua este stabilă, dar nu putem ști ce se poate întâmpla în cazul în care se produc trepidații în zonă”, a declarat Mădălina Epure de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arges.
În aceste condiții, cei 25 de locatari ai blocului din apropierea macaralei și aproximativ 50 de clienți și angajați ai unui magazin Lidl au fost rugati să părăsească urgent zona.
De asemenea, autoritățile au luat măsura evacuării unei parcări din apropiere.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arge, echipele de intervenție încearcă să asigure macaraua cu un cablu, cu ajutorul autoscării și să o lege de un excavator greu al constructorului.
Citește și: ANALIZĂ. Prejudiciul din dosarul Tel Drum, echivalent cu 124.000 de pensii, 53.000 de salarii medii sau două insule exotice
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro