Procurorii DNA au considerat că primul termenul de judecată stabilit este prea lung  şi nu se asigură principiul judecării cu celeritate a cauzei şi au trimis o solicitare pentru a fi schimbat. Totodată, procurorii au menţionat că dosarul este unul complet, cu numeroşi martori.
Astfel, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost de acord şi au stabilit că procesul lui Liviu Dragnea va începe pe 15 noiembrie.
Instanţa supremă a înregistrat în 7 octombrie dosarul „Fraudă la referendum”, în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, şi a stabilit primul termen în 18 februarie 2014.
Liviu Dragnea, secretar general al PSD a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, „cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Știrileprotv.ro
Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
De sâmbătă, 7 septembrie 2024, de la ora 7, patru zodii îl prind pe Dumnezeu de un picior. Se întâmplă lucruri deosebite pentru ele
FANATIK.RO
De sâmbătă, 7 septembrie 2024, de la ora 7, patru zodii îl prind pe Dumnezeu de un picior. Se întâmplă lucruri deosebite pentru ele
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
GSP.RO
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
Proiectul ambițios al lui Ceaușescu care a rămas de izbeliște. Lucrarea de infrastructură ar fi pus România în rând cu Italia sau Franța
FANATIK.RO
Proiectul ambițios al lui Ceaușescu care a rămas de izbeliște. Lucrarea de infrastructură ar fi pus România în rând cu Italia sau Franța
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Jobul dorit de 1 din 3 tineri români. Salariile, între 600 şi 900 de euro
Observatornews.ro
Jobul dorit de 1 din 3 tineri români. Salariile, între 600 şi 900 de euro
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI