Ce a spus Emil Rengle după ce s-a întâlnit cu designerul care îi îmbracă pe Smiley, Pavel Bartoș și Andi Moisescu

Comentează

400 de invitați, printre care artiști, parteneri, jurnaliști și creatori de conținut i-au fost alături Irinei Voinea în București la un eveniment unde s-au întâlnit tehnologia, arta și originile noastre.

Printre cei prezenți la lansarea noii colecții care poartă semnătura celebrului designer s-au numărat Smiley, Pavel Bartoș, Cornel Ilie, Feli, Ami, Emil Rengle, Roxana Hulpe, Raluca Bădulescu, Jorge, Ovidiu Buta și Lucy Faur.

„Cred foarte mult în ideea că felul în care alegem să ne îmbrăcăm spune o poveste despre originile noastre, despre ceea ce purtăm cu noi, dar și despre cine vrem să devenim. Moda este, pentru mine, o reflecție sinceră a identității noastre, a emoțiilor, experiențelor și contrastelor care ne definesc. Iar Origin este, poate mai mult decât orice colecție de până acum, despre această întâlnire dintre memorie și viitor, dintre rădăcini și transformare”, a spus Irina Voinea despre noua ei colecție.

Un element definitoriu al colecției este direcția asumată, în premieră absolută, către zona feminină: 10 dintre cele 22 de ținute sunt create special pentru a explora complexitatea și expresivitatea corpului feminin. Această deschidere către garderoba femeilor transformă Origin în cea mai amplă și complexă colecție din cariera de până acum a designerului.

„Cred că Origin este colecția care mă apropie cel mai mult de cine sunt astăzi, ca designer și ca om. După 14 ani în care am construit piese pentru bărbați și un univers foarte puternic în jurul masculinității, am simțit că a venit momentul să îmi duc viziunea și în garderoba femeilor. Nu ca o schimbare de direcție, ci ca o continuare firească a ceea ce am construit până acum”, a adăugat designerul.

Prezent la eveniment, Emil Rengle a dezvăluit cum s-a simțit alături de ceilalți invitați: „Am simțit că m-am teleportat în universul Irinei Voinea, un univers care mă poartă mereu mai aproape de mine. A fost un eveniment special din toate punctele de vedere!”.

„A fost totul la superlativ, nu mă așteptam să fie atât de frumos. A fost absolut divin, mi-au plăcut toate piesele din colecție”, a afirmat și Ami.

Într-un interviu pe care ni l-a acordat recent, Irina Voinea a dezvăluit că i-ar plăcea să îmbrace artiști precum Bad Bunny, Travis Scott sau The Weeknd.

„Am avut colaborări cu artiști și persoane publice foarte cunoscute din România, iar în ultimii ani brandul a început să ajungă tot mai mult și în afara țării, mai ales odată cu intrarea pe Farfetch. Internațional mi-ar plăcea foarte mult să îmbrac artiști precum Bad Bunny, Travis Scott sau The Weeknd, pentru că au un limbaj vizual foarte puternic și nu se tem să experimenteze. Cred că stilul lor s-ar traduce foarte natural în universul Irina Voinea undeva între futurism, artă și energie urbană”, a spus Irina Voinea în exclusivitate pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește