Cuprins:
Emilia Popescu, 56 de ani, este un nume respectat în teatru, film și televiziune. A provenit dintr-o familie de artiști, iar părinții și fratele ei i-au insuflat pasiunea pentru scenă. Mama, Malu Iosif, a fost balerină și coregraf, iar tatăl ei, Emil Popescu, a fost actor la operetă. Ea s-a îndreptat tot către artă și a muncit mult.
Filmul care i-a deschis ușa carierei
Emilia Popescu a fost invitata podcast-ului lui Marius Tucă, „Viața mea e un roman”, iar pe durata unei ore de discuții, a developat momente importante din viața și din cariera sa.
Un moment de cotitură în viața artistei a fost reprezentant de clipa când mama sa, cu vaste cunoștințe în lumea artelor, a dus-o în locul unde se turna pelicula lui Lucian Pintilie, „De ce trag clopotele, Mitică?”. Se întâmpla în 1980, cu un an înainte ca filmul să apară, practic, deși el a fost interzis până în 1990, imediat după Revoluție. Mama actriței lucra cu reputatul regizor.
„La 14 ani, am fost pe platourile de filmare la «De ce trag clopotele, Mitică?», am dansat cu Mircea Diaconu în carnaval, într-o dărăpânătură, prin Bolintin și mi-am zis: «Asta vreau să fac și eu!». Voiam să fac asta pentru ca cineva să poată trăi, ca spectator, ceea ce trăiam eu. Voiam să provoc în ceilalți ceea ce simțeam eu. Doamna Olga Tudorache, a fost Oscarul vieții mele, că am intrat din prima la clasa doamnei. A fost o relație frumoasă, cu cuvinte puține, cu multă înțelegere, cu un soi de iubire pe care mi-o arăta. Apoi, Florian Pittiș, care a fost al doilea părinte al meu, m-a împins pe poarta din față”, a rememorat actrița.
„Dacă plecam, voiam s-o fac doar ca să trăiesc decent”
Emilia Popescu a trăit printre lumini și umbre, nu totul a fost presărat cu succes. I-a recunoscut lui Marius Tucă, un vechi amic, că a cochetat cândva, în urmă cu mai bine de două decenii, cu ideea de a părăsi România. Totodată, s-a gândit și la ideea unei reconversii profesionale sau la un plan de avarie, să-și deschidă o grădiniță, la care nu a renunțat total nici acum.
„Moțu Pittiș mi-a zis așa: «În ziua în care mergi la teatru, la teatru, la repetiție, fără să cânți de bucurie, să te lași!». A fost un moment când erau lefurile foarte mici, avea Maria un an sau doi, nu mai aveam loc prin televiziuni, eram refuzați, la teatru era așa, mi-am zis: «Mamă, trebuie să plecăm din țară!». Mă gândeam că o să-mi fac grădiniță, unul dintre visele mele ăsta a fost, să-mi fac grădiniță. Dacă plecam, voiam să o fac ca să trăiesc decent. Aveam ideea de a face grădiniță fiindcă ador copiii mici, ador să stau cu ei, nu mă plictisesc, nu mă supăr, îi ador. Ador să-i cresc. Și-acum aș face asta!”, a povestit Emilia.
O cumpănă a vieții
Cunoscutul jurnalist a chestionat-o și dacă a avut un moment în care viața i-a atârnat de un fir de ață.
„La 39 de ani am făcut o operație de hernie cervicală și puteam rămâne paralizată. Am aflat după, că puteam rămâne paralizată, mi-au propus să mă opereze de două ori și eu am vrut doar o dată. Și m-a costat pianul, m-a costat mâna dreaptă”, a rememorat actrița.
„Mi-am dorit să fiu actriță și mămică”
Fiica sa, Maria, n-a dorit să fie actriță, timiditatea a îndepărtat-o de cariera mamei, dar tânăra care are acum 26 de ani a rămas în zona artei. A studiat pictura și s-a axat pe design vestimentar.
Emilia Popescu a vorbit cu emoție în glas despre fiica ei: ”Este cel mai important personaj din viața mea. Mă uit la fetița mea ca la o icoană. Copilul sfințește casa. Eu de pe la 13-14 ani, așa, mi-am dorit să fiu actriță și mămică. Mi-am spus că o să fiu actriță și mamă. Am zis că o să fiu actriță până la 30 de ani, o să muncesc să-mi fac un nume, apoi o să fac un copil și o să mă ocup doar pentru el. Mi-am zis că până la 30 de ani n-o să fac niciun comprimis, apoi o să fac orice pentru copilul meu. Copilul meu s-a născut fix când eu am împlinit 30 de ani, bine cu o săptămână înainte… Pentru mine a fost benefic și m-am simțit privilegiată”, a mărturisit artista.