Timp de trei luni, CRBL a rezistat în junglă, fără condiții bune de dormit, fără mâncare prea multă. A făcut față jocurilor și traseelor de la „Survivor” 2022. Cel mai tare i-a fost dor de familia lui. „Primul lucru a fost să vorbesc cu fetele mele, Elena şi Alesia, cu familia mea, după care să mănânc ceva buuun, dar nu chiar ce voiam eu, pentru că nu puteam din punct de vedere medical şi, bineînţeles duş”, a spus CRBL despre primul lucru pe care l-a făcut după ce a fost eliminat.

Totodată, el a mărturisit cum se simte. „Sunt mai bine, mă recuperez şi încerc să-mi aduc aminte ce înseamnă să revin la normalitate, mâncare, somn, telefon etc.”, a zis el pentru click.ro.

crbl-in-romania-dupa-survivor-5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Survivor a fost testul suprem al vieții mele, cel mai dur spectacol la care am luat parte”

Pe Instagram, CRBL a mărturisit că s-a întors în România. Se știe că de o bună perioadă locuiește în Spania, alături de soție și de fetița lor, însă de Paște au revenit acasă, la Pitești, unde au petrecut Paștele.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Toto în mediul online el s-a confesat în fața fanilor lui, a postat un mesaj mai lung în care a povestit despre trăirile lui în Republica Dominicană. „Salutare oameni buni, oameni dragi, posesori de cerebel! Mi-a fost dor de voi! Vreau să vă mulțumesc din suflet pentru susținere și încredere🙏 Sunt un exemplu de «așa DA», dar cu siguranță și un exemplu de «așa NU»! Știu că am greșit de multe ori și îmi cer iertare, dar ăsta sunt eu, prea sincer câteodată, prea corect, empatic cu cel slab și incisiv cu oamenii falși, luptător până la capăt. Știu să pierd dar știu să și câștig, pot să plâng fără rușine dacă așa simt, nu mă dau la o parte când vine vorba de greu, pentru că «cine poate, duce și mai mult».

Survivor a fost testul suprem al vieții mele, cel mai dur spectacol la care am luat parte, cea mai frumoasă experiență de viață, locul unde mi s-a confirmat pentru ultima oară că viață trebuie trăită mult mai simplu. Am respect pentru toți Faimoșii și Războinicii, indiferent de ce s-a întâmplat și s-a spus, oameni curajoși, duși la extrem pe plan psihic și fizic, oameni care m-au ajutat să supraviețuiesc și care m-au forțat să nu mint! Mi-am dorit foarte tare finala, pentru a mă bucură de TOT ce poate oferi @survivorromania.oficial, toate traseele, recompensele, jocurile de comunicare, surprizele plăcute sau neplăcute, dar nu am crezut că experiență se va termină așa brusc pe motive medicale! Se spune că «de ce ți-e frică nu scapi»!”, a transmis el.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI