Sâmbătă, 8 iulie, Cătălina Ponor s-a căsătorit religios cu Bogdan Jianu, iar la nuntă au fost invitați toți apropiații cuplului. Printre invitați s-au numărat și Lidia Buble alături de Horațiu Nicolau, care trăiesc o frumoasă și discretă poveste de dragoste de mai bine de un an.

Cântăreața a atras toate privirile la eveniment cu ținuta pe care a purtat-o. Lidia Buble a optat pentru o rochie neagră, lungă, cu un șliț adânc, astfel că picioarele i-au fos puse în evidență. Vedeta a ales să își accesorizeze ținuta cu bijuterii prețioase. Când vine vorba despre machiaj și coafură, fosta iubită a lui Răzvan Simion a preferat ceva simplu, astfel că a ales un machiaj în nuanțe neutre și părul prins într-un coc.

Deși a evitat să vorbească până acum despre relația pe care o are cu omul de afaceri în vârstă de 62 de ani, cei doi au venit împreună la nunta sportivei. Horațiu Nicolau a purtat pantaloni negri și cămașă în aceeași nuanță, iar pentru sacou a ales alb. Aceștia apar împreună într-o fotografie de grup, iar omul de afaceri o ține strâns de talie pe artistă. (Vezi AICI imagina cu Lidia Buble și Horațiu Nicolau)

lidia-buble-nunta-catalina-ponor-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Lidia Buble, fericită și liniștită alături de Horațiu Nicolau

După despărțirea de Răzvan Simion, Lidia Buble și-a asumat noua relație cu Harlys Becerra, un actor de origine cubaneză. Povestea lor de dragoste nu a durat prea mult, apoi, la scurt timp, cântăreața a fost văzută alături de omul de afaceri Horațiu Nicolau. Cei doi au ieșit de mai multe ori împreună.

Recent, în cadrul unui interviu, fosta concurentă de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” a vorbit despre viața sa personală și a mărturisit că se simte fericită și iubită. „Sunt într-un echilibru pe care mi l-am dorit. Acum pot afirma că sunt liniștită, împlinită, fericită și cu o doză mare de iubire atât oferită, cât și primită”, a declarat Lidia Buble pentru Fanatik.

Artista mărturisește că nu are niciun regret și este împăcată cu fiecare decizie pe care a luat-o până în prezent: „Nu am regrete pentru că, de fiecare dată, am luat ca atare și am îmbrățișat orice situație care a venit, iar asta m-a făcut să fiu omul de astăzi și, mai ales, să fiu mai puternică”.

Cătălina Ponor s-a căsătorit cu Bogdan Jianu

Cătălina Ponor s-a căsătorit religios cu Bogdan Jianu sâmbătă, 8 iulie, la o biserică din Manasia, județul Ialomița. Evenimentul a fost unul deosebit, mai ales că în cadrul slujbei și băiețelul lor, Vlad Ponor Jianu, a fost botezat.

De la nunta Cătălinei Ponor cu Bogdan Jianu nu au lipsit nici Andreea Răducan, Sandra Izbașa sau Monica Roșu. De asemenea, la eveniment au fost prezenți și Octavian Bellu și Mariana Bitang. „A fost emoționant și la botezul celui mic. Un băiețel minunat și foarte cuminte. Să le traiască și să fie sănătoși!”, a declarat Andreea Răducan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

symypescarul 10.07.2023, 17:10

Ce eveniment Doamneeeeeee....nepotica si bunicu au fost foarte incantati de atmosfera petrecerii...casa din turta dulce porumbeilor!!!!

Avatar comentarii

Djsagaesse 13.07.2023, 23:12

***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.