Prezentatorul și coregraful în vârstă de 64 de ani și-a cunoscut soția în copilărie. Când au mai crescut, cei doi au devenit foarte apropiați, ulterior au format un cuplu timp de cinci ani, iar apoi a venit și nunta. De 43 de ani sunt împreună și nu s-au săturat unul de altul.
„Eram copii când ne-am cunoscut. Eu treceam clasa a X-a, ea terminase clasa a VIII-a. Suntem din același sat. Țin minte și acum că era frumoasă și deșteaptă foc, iar eu… deștept și dat naibii la toate tâmpeniile posibile. Verișorii ei, cu care își petrecea timpul liber, erau colegi cu mine, eu îi vizitam, și uite așa, încet, încet, ne-am apropiat. Prietenia noastră a durat cinci ani.
După aceea, a terminat liceul și a decis să fie învățătoare în sat. Eu eram la București și, într-una dintre zile, am mers acasă și am chemat-o să se angajeze aici, i-am zis direct că vreau să mă căsătoresc cu ea. Asta se întâmpla în decembrie 1979. Apoi au apărut copiii, nepoții…. Ducem o viață foarte frumoasă împreună și de fiecare dată când sunt înconjurat de oameni le spun același lucru – dacă nu mă căsătoream cu Mioara mea, nu mă mai căsătoream cu altcineva. A făcut din mine ceea ce sunt eu azi, m-a înțeles, s-a ocupat de copii, iar eu am tras să îmi îndeplinesc datoria, am făcut tot posibilul să avem din ce trăi”, a declarat nea Mărin.
În același interviu, nea Mărin a spus care sunt secretele unei căsnicii de durată din punctul lui de vedere. La el și la soția Mioara așa a funcționat. „Eu pot să spun două secrete care sunt la îndemâna tuturor: iubirea și respectul. Tot timpul mi-am iubit soția și am respectat-o, și din partea ei am primit același lucru. Aceste două ingrediente, dacă există împreună, pot face ca o căsnicie să meargă, în ciuda tuturor problemelor care pot apărea pe parcursul vieții”, a mai adăugat el.
Nea Mărin și Mioara Barbu au împreună două fete, pe Dana și Larisa, care le-au dăruit celor doi nepoți. Sunt o familie mare, se iubesc și se respectă reciproc.
„M-am implicat cât am putut de mult în educația lor. Cât despre nepoți, chiar și în prezent aceștia merg cu mine în vacanțe”, a mai declarat nea Mărin despre fiicele lui și despre nepoți.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!