Edi Stancu a vorbit pentru prima oară despre cum se simte acum și prin ce a trecut cât timp a petrecut în spital.

„A fost mișto, chiar dacă s-a terminat rău. Eu m-am dus acolo să-mi fac treaba, mie îmi place să învăț lucruri noi. În lumea mea, eu predau, acolo, luam lecții de la antrenorii de sărituri și am venit cu inima deschisă.

Edi Stancu, primele declarații după accidentarea de la „Splash! Vedete la apă”. „Am stat la aparate. A fost greu”

Am făcut fizioterapie până acum. Cam două luni de fizioterapie am deja, săptămâna asta sunt programat la un RMN și dacă e bine, mai fac doar gimnastică și e ok. Am stat la aparate. A fost greu!”, a declarat Edi Stancu, în direct, la Antena Stars.

Cristi Pulhac a câștigat „Splash! Vedete la apă”

Pe 12 septembrie a avut loc marea finală de la „Splash! Vedete la apă” și s-a aflat cine a câștigat marele premiul. Cristi Pulhac este marele câștigător și a plecat acasă cu marele premiu de 10.000 de euro.

„Îi iubesc pe toți, sunt extraordinari! Am cunoscut niște oameni aici care mi-au dat niște emoții pe care le-am trăit de mult și mulțumesc în primul rând că am putut să am ocazia de a participa la acest show minunat, oamenilor din spate și mulțumesc tuturor. Vă iubesc mult!”, a declarat Cristi Pulhac la finalul competiției.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.