Andreea Bălan a trecut prin clipe de panică, după ce fiica ei a înghițit ceva și a ajuns de urgență la spital. Atunci când a aflat că micuța Clara a leșinat, artista se afla în sala de repetiții.
„Am murit. Dragilor, ce am simțit în secunda aceea n-am simțit niciodată în viața mea. Nici când am fost înșelată, nici când m-am despărțit, nici când am pierdut bani, când am pierdut casa. N-am simțit niciodată”, a explicat artista la „Xtra Night Show”, potrivit Spynews.
Andreea a explicat că imediat s-a urcat într-o mașină și, în mai puțin de 7 minute, a ajuns la fetița ei.
„Am ajuns înaintea Salvării, vreau să spun”, a mai precizat artista, pentru sursa citată.