„Nu mai am aşteptări din punct de vedere sentimental. De fapt niciodată nu am avut. Te naşti singur, mori singur. Un om care te vinde la primul colţ, nu este pentru mine. Eu vreau să-mi trăiesc viaţa. Vin după un divorţ şi o relaţie de cinci ani încheiată. Aş fi vrut ca povestea astea pe care o aveam de doi ani cu Florin să meargă, dar nu îmi mai trebuie. Eu înţeleg că are un contract, dar nimeni nu cred că e nebun să te pună să faci ceva din ceea ce tu nu vrei. Nu vreau să mai aud de el. Nu există cale de împăcare”, a declarat Raluca Podea pentru Click!

Raluca Podea

Raluca Podea

Otniela a împlinit 29 de ani și a fost sărbătorită la Ferma. Florin Pastramă a pus la cale o petrecere de zile mari. „Am fost surpinsă, mi-aș dori să fiu surprinsă în continuare. Am primit un tort făcut din orez și măr… Nu puteam să mă gândesc să mi se întâmple treaba asta aici”, a spus Otniela. Petrecerea cu tort, baloane, șampanie și o grămadă de alte surprize a fost puse la cale de Florin Pastramă.

Citește și

Libertatea are corespondent special la Madrid, la Congresul socialiștilor europeni, unde Dragnea și Dăncilă vor fi prezenți. Azi și mâine, socialiştii europeni îşi prezintă viziunea pentru viitorul Europei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.