Cântăreaţa se promovează pe pagina sa de Facebook, unde ţine în permanentă legătură cu fanii.
Năpădită de amintiri, Alexandra a postat azi o fotografie din perioada în care abia se lansase pe piaţa muzicală.
Cu forme mai rotunjoare decât în prezent, cu părul aranjat după moda din urmă cu aproape cinci ani şi cu gâtul înfăşurat cu un şal din franjuri, Alexandra este încă departe de diva care apare acum pe scenă şi care a acaparat piaţa muzicală internaţională. „Uf,ce mică eram!”, a scris cântăreaţa.
La începutul acestei săptămâni, Alexandra Stan a luat, pentru prima dată, o poziţie fermă la adresa celor care au acuzat-o pentru modul în care a ales să transforme relaţia profesională cu Marcel Prodan într-o relaţie persoanală.
Sătulă de injurii şi zvonuri nefondate, artista a luat atitudine printr-un mesaj postat pe pagina sa de socializare.
„Bună tuturor ! Din câte observ, mulţi dintre voi au întrecut limita bunului simţ. Ok,înţeleg că petru orice citiţi sau vedeţi în presă doriţi explicaţii, dar deja unele subiecte sunt derivate. Am ajuns să fiu numită cu*va. Pentru ce ? Că mi-am refăcut viaţa?! Am văzut că unii mă cred prefacută că deja l-am uitat pe Marcel, ce vroiaţi să fac ? Să stau toată viaţa după el, să stau toată viaţa «vai, m-a bătut Marcel» .NU! Am o viaţă, sunt încă tânără şi o trăiesc aşa cum doresc, da, mi-am refăcut viata, da, am alt iubit, care este problema ?.Chiar petru orice lucru trebuie să dau socoteală cuiva? Oameni buni, dacă nu mă suportaţi nu vă obligă nimeni să vă uitaţi la mine, sa mă ascultaţi sau mai ştiu eu ce, fiecare are dreptul să facă ce vrea, cu cine vrea, unde vrea, când vrea. Vă rog din suflet nu mai pomeniţi de Marcel când vă răspund. O zi bună în continuare”, a scris Alexandra Stan.
CITIŢI ŞI:
EXCLUSIV Împăcare neaşteptată în cazul lui Marcel Prodan, cel care a bătut-o pe Alexandra Stan
ŢEAPA DATĂ de ALEXANDRA STAN la un EVENIMENT! Uite CE A FĂCUT CÂNTĂREAŢA!
ŞOCANT! Alexandra Stan e DESFIGURATĂ! Uite ce VÂNĂTĂI ŞI UMFLĂTURI are pe faţă, după ce a fost bătută
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.