- Apropiații Ancăi Pandrea se tem ca aceasta să nu facă un GEST NECUGETAT, după moartea lui Iurie Darie: „Sufletul meu, nu te las singur”
- ÎNMORMÂNTARE IURIE DARIE | IMAGINI EMOŢIONANTE cu ANCA PANDREA la CIMITIR | FOTO
Anca Pandrea nu s-a dezlipit nicio clipă de coșciugul în care s-a aflat Iurie Darie și, la un moment dat aceasta și-a mușcat buza și a pus sângele ei pe buzele actorului. Gestul ei a uimit pe toată lumea, însă ea are o explicație pentru el. "I-am văzut buzele atât de uscate și i-am pus un pic din sângele meu ca să i le înmoi. Nu mi-am dat seama atunci, nu am realizat. Am și uitat de asta.(...) Nu cred că o să rezist cele 40 de zile departe de el. Nu cred că pot face față. Aseară am dormit în hainele lui, dar nu pot fără el", a declarat Anca Pandrea în cadrul emisiunii Happy Hour de la Pro Tv. Anca Pandrea a povestit că în momentul în care Iurie Darie nu i-a mai răspuns la întrebări i-a dat două palme. " Era bine, vorbeam cu el și la un moment dat l-am văzut așa... pierdut. Primul impuls a fost să-i dau două palme să-și revină. Nu m-am gândit o secundă că se întamplase o tragedie. După ce i-am aprins lumânarea i-am cerut iertare”, a povestit actrița. Actorul Iurie Darie a murit la 9 noiembrie 2012, la vârsta de 83 de ani, după o grea suferinţă. A jucat în peste 40 de producţii cinematografice, dar s-a remarcat şi în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul îli etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini. Într-o vreme făcea şi turnee prin ţară cu spectacole pentru copii, în care istorisea şi desena o poveste simplă, dar plină de haz şi de învăţăminte.