S-a spus că Dragoș Bucur ar urma să fie înlocuit la show-ul respectiv de actorul Dan Bordeianu.
Dragoș Bucur a făcut prima sa declarație după ce s-a aflat că nu mai apare la TV în calitate de prezentator. El a explicat și care sunt motivele pentru care a decis să renunțe la emisiunea de la Pro TV.
„Visuri la cheie este cel mai lung proiect de televiziune în care am fost implicat vreodată și îmi va rămâne întodeauna aproape de suflet. Le mulțumesc colegilor din echipă pentru tot ajutorul pe care mi l-au oferit, și mă refer în primul rând la oamenii lângă care am petrecut aproape un an, dacă pun cap la cap toate zilele de filmare din cele patru sezoane: regizorii, operatorii, sunetiștii, scenariștii, producătorii, costumierele, make-up artiștii, șoferii și, nu în ultimul rând, colegii arhitecți.
Mi-a plăcut mult și sunt mândru că am făcut parte din echipa acestei emisiuni care mi-a deschis ochii asupra României adevărate, cu bune și cu rele, și m-a ajutat să îmi găsesc câțiva prieteni adevărați.
Dar adevărul este că sunt în primul rând soț și tată, apoi actor, producător de cinema începător, puțin pedagog și abia apoi om de televiziune, și aș vrea să revin la această ierharhie în viața mea. Iar pentru cârcotașii care nu lipsesc niciodată din viața noastră: DA, Visuri la cheie chiar este pe bune!”, a declarat Dragoș Bucur pentru revista Tango.
Citește și: EXCLUSIV/ Hotărâre uimitoare luată de instanță: vor exista două trupe Iris! Deși a abandonat formația, Cristi Minculescu se poate folosi de marcă
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!