Un control de rutină, urmat de o ecografie, au determinat-o pe Nelly să-și amâne plecarea înapoi la New York și să se supună, în regim de urgență, unei operații la sâni. Aceasta a durat patru ore și a avut loc a doua zi după ce investigațiile au evidențiat niște formațiuni anormale.
Din fericire, imediat după operație, Nelly Năstase a primit asigurarea medicilor români că nu mai are de ce să-și facă probleme și s-a bucurat nu numai de vestea primită, ci și de faptul că intervenția a avut, în cele din urmă, un rol estetic.

“A fost o operație grea, a durat patru ore, dar acum sunt bine. Sunt refăcută aproape complet, după perioada de convalescență, în weekend chiar am ieșit din casă, am fost la un restaurant. N-a fost un moment fericit… S-a întâmplat extrem de repede, nici eu n-am avut timp să realizez. Imediat după ecografie am fost preluată de o echipă extraordinară de medici chirurgi condusă de Dr Dragoș Zamfirescu și conferențiar dr. Vlad Brașoveanu. În final, rezultatul a fost negativ, m-am îngrijorat degeaba”, ne-a spus Nelly, fostul manechin care a reprezentant frumusețea româncelor în lumea bună a modei.
“Abia acum, după mai bine de două săptămâni de când mă aflu acasă, pot spune că începe vacanța mea și a băiatului meu, care iubește mult țara unde s-a născut. N-am mai fost în țară de cinci ani, s-au schimbat multe și asta nu face decât să mă bucure”, a adăugat fostul manechin.
În prezent, Nelly Năstase e designer și stă la New York. În urmă cu câțiva ani a lansat brandul NellN, care se găsește doar pe piața americană.

:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/1/13/a486a97c75ca79f177776b1f559ffb59.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/24/5b4b44d7cd9f843f5f2a3b3e0cd11c00.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/24/18d412d9f836abfc82f1a7d05fa926d9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/24/6aa1d7f7679c83fd5bad2fcd3b87e1b0.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/24/40a1bb8d2195fc1d0c762e9658d2e313.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/22/3dc95bb1f5c047f1dcdbef836355eb63.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/22/9b7ab7d41e011ed140bd84c1a8cc69a3.jpg)