Mergi direct la conținut »
Entertainment Libertatea > Entertainment > Reportaj la casa copilăriei Stelei Popescu. Decedată în noiembrie 2017, fosta actriță basarabeană se trage din satul Slobozia-Hodorogea, din Republica Moldova

Reportaj la casa copilăriei Stelei Popescu. Decedată în noiembrie 2017, fosta actriță basarabeană se trage din satul Slobozia-Hodorogea, din Republica Moldova

La locul său de baștină, părăsit pe când avea 8 ani, în timpul războiului, casa părintească tocmai se renovează spre a deveni cămin cultural, iar o stradă din localitate a primit recent numele Stelei La 25 km de Orhei și 75 km de capitala Moldovei, Chișinău, satul Slobozia-Hodorogea își are începuturile documentate încă din vremea lui Ștefan cel Mare. După ce slujeau în armia moldavă, ostașii primeau recompensă o bucată de pământ într-o așezare rustică, printre coline, unde crâmpeie de peisaje idilice i-ar fi inspirat pe maeștrii Renoir sau Monet. Bărbații lăsați la vatră erau răzeși-mazili, oameni liberi. Slobozi. Dar și recunoscuți pentru că vorbeau foarte tare. Hodorogiți. Iată și rădăcinile denumirii localității! Astăzi, ca să ajungi în sat, o cotești la dreapta din drumul principal și intri pe o mică șosea bătută de soartă și de vremuri, ca însăși istoria Basarabiei. Navighezi printre gropi sau “cocoașe” până la destinație, unde primul impact este cu un monument din piatră, ridicat în vara lui 2017, în memoria celor 59 de localnici deportați în Siberia în iulie 1949.

De Justin Gafiuc,

Amplasarea în piațeta comunității nu e întâmplătoare, căci fix aici sovieticii i-au adunat pe oamenii trimiși apoi în vagoane de vite către ghețurile Rusiei.

Sat cu 700 de suflete

E locul de baștină al regretatei Stela Popescu, ea însăși trecută cu familia prin “binefacerile” Moscovei. Tatăl, Vasile, a fost trimis în lagăr la scurt timp după invadarea Basarabiei, în iunie 1940, iar mama, Valentina, a mai rezistat acasă până în februarie 1944, când și-a luat fiica și o soră pentru a se refugia în România, în primă instanță într-un sat de sași de lângă Sibiu.

Valurile vieții au purtat-o apoi pe Stela la Brașov, București și, mai departe, către scene din întreaga lume, din SUA și Brazilia până în Japonia și Australia, unde a încântat spectatorii cu show-uri de revistă.

1955 e anul în care Stela Popescu a fost admisă în echipa teatrului Ministerului de Interne, iar în 1956 a intrat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică

Casa în care s-a născut Stela Popescu și a trăit primii 8 ani e inima de azi a satului, în care mai trăiesc circa 700 de suflete. Limba română e aici atotstăpânitoare, învingătoare în fața a decenii întregi de tentative de rusificare.

Ghid în Slobozia-Hodorogea ne este Mihai Caraman. Nu, nu celebrul spion comunist care a spart codurile NATO în perioada războiului rece, ci un tiz, consilier local în vârstă de 67 de ani și o enciclopedie în materie de istorie a zonei.

«La capătul localității erau biserica, școala și Popeștii»

“Locuința Stelei Popescu este deocamdată în fază de șantier, fiindcă se renovează întregul edificiu, care urmează să funcționeze ca o casă de cultură. Pe vremea când ea a stat aici, în copilărie, era o școală. De altfel, ambii părinți ai Stelei lucrau ca profesori. Familia ocupa o parte din încăperile casei, iar restul servea pentru susținerea cursurilor. Era, de fapt, o școală bisericească, amplasată chiar lângă unul dintre lăcașurile de cult ale comunității, ridicat pe la 1866, sub hramul Sfântului Nicolae”, povestește Caraman

Strada Stela Popescu din Slobozia-Hodorogea

Înainte de a se prăpădi, și-ar fi dorit să revadă locurile în care a crescut înainte să plece în pribegie

El amintește că, în anii prunciei viitoarei actrițe, bojdeuca se afla chiar la marginea satului: “Nu mai găseai nimic în continuare, în afara unor pomi fructiferi, de care Stela își aducea aminte cu plăcere. În special de niște pere, despre care spunea că erau mari cât capul unui copil! Știu că, înainte de a se prăpădi, și-ar fi dorit să revadă locurile în care a crescut înainte să plece în pribegie, dar, din nefericire, n-a mai avut ocazia. Vorbea însă de fiecare dată cu evlavie și nostalgie despre perioada respectivă”.

«Aurul» din sertarul vecinilor: o poză de la botezul Stelei

Mai nou, în Slobozia-Hodorogea una dintre străzile principale a primit numele “Stela Popescu” în amintirea fetei care a dus în lume identitatea sa basarabeană.

Puțin mai jos de ulița cu pricina, Vladimir Cucu, 80 de ani, și soția sa, Ana Efrem, 72 ani de ani, deapănă propriile povești despre neamul Popeștilor. Înainte de toate însă, bătrânii scot de la sertar o piesă rară, cu mare valoare sentimentală: o poză realizată în 1935, chiar la botezul Stelei Popescu!

Vladimir și Ana Cucu

“Fotografia e moștenire de familie, fiindcă mama mea era bună prietenă cu mama Stelei și a participat la acel eveniment în calitate de invitată”, dezvăluie Ana Cucu secretul imaginii îngălbenite de trecerea timpului. Din mijlocul cadrului surprins în urmă cu aproape 85 de ani, pitica Stela Popescu zâmbește din brațele mamei, înconjurată de zeci de săteni.

Imagine rară: botezul celei care a fost mare actriță Stela Popescu

“Pe Stela n-am cunoscut-o personal, dar am mers în România la multe dintre spectacolele ei. O singură dată am abordat-o la finalul unei reprezentanții, i-am spus că sunt din satul ei natal și a fost foarte impresionată că am venit așa de departe să o vedem special pe ea la o piesă jucată în București, parcă”, mai relatează Ana Cucu, fostă bibliotecară în satul Stelei Popescu.

«Am simțit un gol în suflet la dispariția ei»

Ea amintește că în Slobozia-Hodorogea mai trăiește un văr direct al fostei actrițe, care se confruntă însă cu mari probleme de sănătate: “Mamele lor erau surori. Gheorghiță, săracul, nu mai recunoaște însă pe nimeni, nu mai ține minte nimic, nu se poate comunica deloc cu el”.

Soții Cucu și Mihai Caraman se împacă și acum greu cu ideea că iubita lor Stela s-a stins: “Am simțit în suflet un gol imens când am auzit vestea morții ei în noiembrie 2017. Păcat că n-a sesizat nimeni atunci pe scenă că i s-a făcut rău! Poate dacă se intervenea din timp, ne mai bucura și acum cu aparițiile ei pline de savoare și bucurie”.

99,14 la sută din populația satului Slobozia-Hodorogea este formată din moldoveni/români, iar ruși doar 0,29%

“Stela povestea în amintirile ei despre sat că aici locuiau mulți evrei. Într-adevăr, așa stăteau lucrurile în perioada interbelică. Țineau magazine, gestionau mici afaceri. Acum nu mai există însă nici un evreu în Slobozia-Hodorogea”

“Am lucrat la viața mea în domeniul electricității, am urmat cursuri în limba rusă la Chișinău și stăteam după mine cu dicționarul, ca să pot face traduceri corecte în limba română la termenii tehnici cu care operam în meseria mea. Aici, în Orhei, româna a rezistat admirabil, a fost un pilon de rezistență în fața asalturilor Rusiei pe toate domeniile”
Mihai Caraman, consilier local Biești/Slobozia-Hodorogea

Și-a regăsit tatăl după 19 ani!

Tatăl Stelei Popescu, Vasile, a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai lagărelor sovietice. Ridicat de ruși în 1940, a scăpat de tragedia deportării abia în 1959, când și-a reîntâlnit fiica pe peronul gării din Chișinău. “A fost un moment care m-a marcat profund. Am descoperit în gară un om slab, cu o față boțită, căruia nu-i plăcea să vorbească sau să scrie despre viața din detenție”, povestea Stela Popescu. Părintele său a avut apoi alți 19 ani interdicție de a părăsi Basarabia. A reînceput să profeseze ca învățător în Drochia, un sat în nordul Republicii Moldova, zonă masiv rusificată. După intervenții majore ale Stelei Popescu la București și la Moscova, actrița a reușit să-și aducă tatăl în România și să reîntregească familia. Vasile Popescu a trăit până la vârsta de 91 de ani și s-a prăpădit din cauza unei operații la bilă

1958 e momentul în care Stela Popescu a debutat în film, “Alo? Ați greșit numărul”, strângând apoi apariții în peste 25 de producții, între care “Nea Mărin miliardar” (1979) sau “A doua cădere a Constantinopolului” (1994)

Alte personalități din Biești/Slobozia-Hodorogea

Dosoftei Vârlan – protosinghel, a activat la Mitropolia Basarabiei în anii 30 ai secolului trecut, fiind mâna dreaptă a mitropolitului Gurie Grosu. A fost apoi stareț la Mănăstirea Țigănești, în apropiere de Orhei

Gheorghe Andronache – a format primul detașament de cavalerie al Sfatului Țării, entitate cârmuitoare a Basarabiei. E considerat ctitorul armatei naționale de peste Prut. Autor de bogată proză documentară, i s-a pierdut urma după 1940, când a dispărut în valurile de deportări în Siberia

Teodor Vicol – scriitor și publicist, absolvent al Facultății de Medicină la Iași și, ulterior, profesor de renume la aceeași instituție de învățământ

Nicanor Crocos – studii la Chișinău și în Rusia, a activat apoi ca secretar în Ministerul de Interne de la București

Alexandra Pârvan – interpretă de muzică populară, a fost solistă a Corului “Semănătorul”. Laureată la numeroase festivaluri și concursuri în anii 70-80


Close
Închide
  Close