Sişu putea să se prezinte la orice secţie de Poliţie pentru a se preda, dar nefăcând acest lucru, a fost dat în urmărire generală.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, a declarat în direct la Antena 3 că Sişu a fost prins în această dimineaţă. „El a fost prins în Bucureşti, în locuinţa unei cunoştinţe şi nu a opus rezistenţă.”
Joi seară, acesta a fost condamnat definitiv de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la patru ani de închisoare cu executare, fiind acuzat de trafic, deţinere şi consum de droguri. Cum în cele 24 de ore în care ar fi putut să se predea, fostul interpret s-a făcut nevăzut, pe numele lui a fost emis un mandat de urmărire generală.
Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe fostul cântăreţ la patru ani de închisoare, printr-o sentinţă care a fost atacată cu apel. Potrivit deciziei de condamnare, Tudor Sişu va avea de executat 32 de luni pentru bună purtare. Din cele 32 de luni i se va scădea perioada în care a stat în detenţie, respectiv aproximativ un an şi jumătate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.