Dar, după ce a aflat că un estetician ar fi declarat că o astfel de intervenţie nu există în chirurgia estetică, ci doar mărirea sau alungirea organului genital masculin, Cristi Marin sare la gâtul medicului.
„Cine dracu’ mai este şi Dr. Cristian Niţescu?! Este renumit în chirurgie plastică??? Cine sunt de fapt neaveniţii, mahalaua ineptă, viermii şi ciumpalacii, păi medici vă numiţi voi?! Cum să nu se poată face o micşorare a penisului… eu duc o povară din cauza asta. Voi apela la Dr. Naum Ciomu, chiar dacă are interdicţie de a opera. Nu voi renunţa la visul meu, la Nidia Moculescu pe care o iubesc necondiţionat!”, a postat Cristi Marin pe pagina lui de socializare. Fostul iubit al Marianei Moculescu afirmase, în urmă cu câteva zile, că are penisul mare şi că l-ar vrea mai mic.
„Sunt dispus să fac o micşorare de penis la cererea Nidiei Moculescu. Mi-a cerut de nenumărate ori să fac acest lucru, deoarece este foarte strâmtă, este doar piele şi os. Îmi doresc în continuare o relaţie cu aceasta, în ciuda celor întâmplate în ultimul timp. Şi-a dorit foarte mult să facă un copil cu mine, dar eu i-am spus că atâta timp cât ea a consumat şi consumă droguri, nu o să fie bine. De aceea i-am cerut să facă avortul despre care am tot spus. I-aş face domnului Horia Moculescu zece nepoţei, zece negri mititei. O să fiu ginere de compozitor. Naşii de cununie şi de botez vor fi Leo de la Strehaia şi Renata Gheorghe”.
Citeşte şi:

  • IMAGINI-ŞOC! MARIANA MOCULESCU a fost PREZENTATOARE LA ANTENA 1! Uite CâT DE SCHIMBATĂ ERA PE VREMEA ACEEA! FOTO ÎN ARTICOL
  • NOI DEZVĂLUIRI INCENDIARE DESPRE MARIANA MOCULESCU! „Tariful ei este de 500 de lei”
  • FATA LUI HORIA MOCULESCU: „Să spună că AM SUPT câte şi mai câte, că sunt femeie!”
  • SCANDALUL CONTINUĂ! Cristi MARIN îl atacă VIOLENT pe HORIA MOCULESCU: „Te EXCITAI când făceam sex cu MARIANA în camera alăturată”
„Micul Hercule” este de nerecunoscut! Cum arată în prezent puștiul forțat la extrem de tatăl său
PARTENERI - GSP.RO
„Micul Hercule” este de nerecunoscut! Cum arată în prezent puștiul forțat la extrem de tatăl său
Zodia Taur – perioada, caracteristici, personalitate, compatibilitate
HOROSCOP
Zodia Taur – perioada, caracteristici, personalitate, compatibilitate
Viața în țara cu cel mai strict lockdown. Oamenii nu au voie nici să meargă la magazin
Știrileprotv.ro
Viața în țara cu cel mai strict lockdown. Oamenii nu au voie nici să meargă la magazin
Lovitura devastatoare primită de Anamaria Prodan de la bărbatul în care avea foarte multă încredere. Prima reacţie
Telekomsport
Lovitura devastatoare primită de Anamaria Prodan de la bărbatul în care avea foarte multă încredere. Prima reacţie
Cum sunt ajutați tinerii ieșiți din sistemul instituționalizat să-și construiască propria viață (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum sunt ajutați tinerii ieșiți din sistemul instituționalizat să-și construiască propria viață (Publicitate)