Unde a plecat în vacanță Irina Fodor înainte de premiera „Chefi la cuțite”, sezonul 14: „Un pic am fugit de acasă”. Soțul Răzvan Fodor îi e alături

Comentează
Arhiva foto

Irina Fodor și Răzvan Fodor au plecat într-o vacanță binemeritată în Londra, în Marea Britanie. Cei doi se bucură de o escapadă romantică în doi, căci Diana, fiica lor, a rămas acasă.

Irina Fodor, care e prezentatoarea a două emisiuni la Antena 1, a anunțat pe rețelele de socializare că „un pic am fugit de acasă”. Vedeta se bucură alături de soțul Răzvan Fodor de o vacanță la Londra, unde ea a mers pentru prima oară.

Ca un adevărat turist, prezentatoarea a vizitat celebrul muzeu de ceară din capitala Marii Britanii, a mers și la London Eye, de unde a văzut la înălțime Londra. „Un pic am fugit de acasă.? Chiar dacă am ajuns în multe colțuri îndepărtate din lume, e prima dată pentru mine în Londra și vreau, în timpul ăsta destul de scurt pe care îl petrecem aici, să înțeleg cât mai mult din orașul ăsta.

Până acum, sunt taaare încântată și nu am prins nici vreme urâtă, dimpotrivă. Bine, de frig, e frig, dar chiar am mai văzut o rază de soare din când în când și până acum nu a plouat”, a transmis vedeta fanilor ei. Escapada Irinei Fodor are loc înainte de finala Asia Express 2024 și începutul noului sezon Chefi la cuțite, ea fiind prezentatoarea ambelor show-uri de la Antena 1.

Când începe Chefi la cuțite, sezonul 14

Sezonul 14 Chefi la cuțite aduce la Antena 1 savoarea intensă a celei mai puternice competiții din ringul culinar: din 17 noiembrie, Chef Richard Abou Zaki, Chef Alexandru Sautner, Chef Orlando Zaharia și Chef Ștefan Popescu se întorc la masa juraților pentru o nouă rundă de audiții pe nevăzute, dar și în arena aprigelor bătălii pentru amulete, care în acest sezon vin cu o miză neașteptată, ce va da o nouă dinamică întregii competiții.

Farfurii surprinzătoare, pasionați de bucătărie dornici să revoluționeze arta gastronomică, invitați de marcă din aristocrația artei culinare internaționale, demonstrații de forță ale celor patru jurați pentru cele mai râvnite amulete, concurenți cu povești impresionante și multe emoții, toate vor fi dezvăluite în noul sezon al cooking show-ului prezentat de Irina Fodor, care va fi difuzat la Antena 1 în fiecare duminică, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, de la 20:30.

„Noul sezon Chefi la cuțite vine cu un vibe nou. Înaltul profesionalism pe care îl aducem în bucătărie, cu un nou mod de a vedea bucătăria contemporană, împreună cu poveștile extraordinar de frumoase ale unor concurenți care vor face istorie în platoul show-ului alcătuiesc o rețetă de neratat. Cu adrenalină, cu entuziasm, dar și cu o poftă nebună de competiție… pentru că între noi, cei patru jurați, cuțitele chiar au fost ascuțite în acest sezon”, a declarat Richard Abou Zaki.

„Este un sezon care pentru mine aduce o altfel de încărcătură emoțională, dar și o dorință imensă de a câștiga. Spun asta pentru că, de data asta, am intrat în platoul Chefi la cuțite și mai pregătit pentru confruntările culinare. Va începe un capitol al acestei povești frumoase în care simt că eu și ceilalți trei Chefi putem contura un nou trend în zona gastronomică. Ne-am pus întregul suflet și creativitatea în această poveste. După atâta pasiune și consum emoțional în platoul de la Chefi, abia aștept să înceapă noul sezon!”, a spus și Orlando Zaharia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Analiză
13:22
De ce este bântuită Europa de o „nostalgie a viitorului” și cum s-a schimbat radical atitudinea cetățenilor față de proiectul european. Studiu ecfr.eu
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală