Ca să scap de soție, voi pleca în Siberia

Normalitatea conjugală s-a surpat odată cu începerea certurilor. Mă refer la niște dihonii pe care ea le punea în scenă și tot ea le interpreta ca personaj principal. A început să se ia de mine din orice fleac, să țipe la mine, să țipe la ea însăși, aducându-mi reproșuri pe cât de multe, pe atât de absurde.

Treptat, gospodăria, curățenia, obiectele mele de îmbrăcăminte, preocupările culinare au fost lăsate de izbeliște în favoarea telenovelelor și a unor emisiuni de genul „Bonă pentru tata”, „Scuză-mă!”, „Prădați în dragoste”, „Stupize, stupize!”, „Test de fatalitate”, „Răi dar proști”, „Orfelinele” și „Cerbul de Aur”.

Adevărul este că nu mai pot s-o sufăr. Idealul meu în viață… nu-i femeia cu mustață, însă… nici măcar urâțenia progresivă a Gildei n-ar fi cea mai mare nenorocire, pentru că putem lăsa femeile frumoase în seama bărbaților fără imaginație și fără fantezie.

Problema Gildei este caracterul. Dacă pe Gilda ar răpi-o pirații somalezi sau ar interna-o poliția sanitară, pe termen lung, într-un izolator, ca urmare a simptomelor ei de gripă porcină, aș da o petrecere.

La ultimul cutremur, nevastă-mea nici nu s-a uitat dacă mă aflu în casă (dormim în habitaturi separate). și-a luat motanul sub braț și a fugit cu el pe scări, încercând să-l salveze. Eu n-aveam decât să mor sub dărâmături. Până și acum, când stau singur în camera mea si scriu, parcă aud vocea Gildei:

— Ghiță, ce mi-ai făcut de mâncare?

N-am fost niciodată de acord cu preschimbarea numelui de George în Ghiță. Cum ar fi sunat „Ghiță Washington”?

Ii răspund Gildei, de obicei:

— Eu să-ți fac?

— Da, tu! Ai spus că eu nu gătesc bine!

— N-am spus că nu gătești bine, am spus că nu mai gătești deloc. E o diferență. Sau, mai bine zis, e cu totul altceva.

— Lasă asta! Zi mai bine ce mi-ai făcut de mâncare?

— Două jumătăți de salam. Dacă vrei, în completare, pot să-ți fierb niște țuică.

— Așa îmi trebuie, dacă m-am măritat cu un leneș…

Auziți, cine vorbește de lenevie! Dar mie ce îmi trebuie dacă m-am însurat cu o tabagistă bețivă și pricinoasă? O pușcă, să mă omor? Când consideram că am ajuns pe culmile disperării, mi s-a ivit o nespe-rată ocazie de a scăpa de Gilda, cel puțin pentru o vreme. Firma de construcții la care lucrez a făcut un contract, pe o durată de doi ani, cu un holding imobiliar din Siberia care activează, de puțină vreme, în jurul Lacului Baikal.

Am avut norocul să mă număr printre constructorii selecționați pentru misiunea din Siberia. Noroc să ai, că restul vine de la sine! Acolo, în nordul Asiei, la est de Munții Ural, în patria lui Yul Brynner și a lui Grigori Rasputin (doi tipi care nu se lăsau călcați în picioare de către femei), mă voi simți la adăpost de Gilda.

Cred că și Gulagul ar fi de preferat conviețuirii cu sinistra mea soție. Dacă am ajuns să fug în Siberia ca să scap de Gilda, vă puteți da seama cam cât de rău stau lucrurile în căsnicia noastră, în măsura în care se poate numi căsnicie acest manej.

Sunt convins că și nevastă-mea s-ar simți bine în Siberia, căci e zonă de drojdieri, acolo s-a născut și Boris Elțîn, dar nu sunt nebun s-o iau cu mine. N-o să iau la mine nici măcar o fotografie de-a ei; ce rost ar avea să le arăt colegilor mei de autoexil că am o soție în formă de dovlecel? Poate că sunt răutăcios, dar și soarta a fost răutăcioasă cu mine.

Când am luat-o în căsătorie pe Gilda, deci înainte ca ea să mă ia în șuturi, această femeie – Sincopescu pe numele ei de fată și sincopă pe numele ei actual – îmi făcuse farmece cu bagheta lui Merlin. Se pare că am fost legat la ochi cu un fular sau cu o pătură, dacă nu cumva cu un cort de armată.

Gilda Simion spune oricui vrea s-o asculte, deși nu știu ce relevanță are, că ea s-a născut în anul în care a murit Georges Pompidou. Eu susțin că ambele evenimente sunt regretabile. A fost dramatic anul 1974…

Nu, nu vreau să fiu prea răutăcios… Consider că Gilda e mai mult lipsită de bun-simț decât urâtă sau, dacă vreți, mai mult nasoală decât lipsită de bun-simț. Bine că plec în Siberia și scap de ea, pentru doi ani binecuvântați! In jurul meu, trei milioane de mile pătrate vor fi scutite de prezența ei agasantă.

Nu vreau să fiu răutăcios, dar Gilda e scundă și grasă. Durează mai puțin să sari peste ea decât s-o ocolești. Totuși, e soția mea, îmi poartă numele de familie și trebuie să dovedesc un minimum respect.

Nu cred că – în numai doi ani – am s-o pot uita pe Gilda. Nu poți să-ți uiți obsesiile. Dar poți, barem, să trăiești liniștit, fie la minus cincizeci de grade Celsius. Căsătoria nu este un proces de prelungire a iubirii, ci de mumificare a cadavrului, iar verighetele, ca dimensiune, sunt cele mai mici cătușe din lume. Dacă soții ar trăi separat, numărul căsătoriilor care ar rezista ar fi mult mai mare.

Căsătoria reprezintă triumful imaginației asupra inteligenței. De ce, oare, majoritatea jocurilor de noroc sunt interzise, numai căsătoriile, nu? Căsătoria este moartea pasiunii, pentru că, dintr-odată, te trezești în pat cu o rudă. Am să închei această lamentație cu un citat din Benjamin Franklin: „Fă ochii mari înainte de a te căsători și ține-i pe jumătate închiși după căsătorie!”.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE