Ce să mănânci în funcţie de oră

Comentează
Arhiva foto

Alegerea alimentelor este un obicei personal care, în funcţie de cultură, tradiţie, educaţie nutriţională sau alţi factori, poate aduce un plus stării de sănătate ori, din contră, poate reprezenta un risc. Alimentele recomandate la micul dejun ar trebui să constituie 30-35% din necesarul caloric zilnic, să fie uşor digerabile şi să asigure, în acelaşi timp, o porţie de energie conform cu efortul intelectual şi fizic care este depus. Apoi, în funcţie de ceea ce este consumat la micul dejun, ce ar trebui să reprezinte şi cea mai importantă masă a zilei, e bine să fie creat un echilibru, pentru ca organismul să se găsească la cote
optime. "Câ­teodată, este bine să avem o gustare (ex: un măr, o pară, un iaurt de 125 g) deoarece, în funcţie de tipul de alimente consumate dimineaţa (ora 7.00 - 8.00), se poate întâmpla să existe o senzaţie de hipoglicemie în jurul orei 11.30-12.00", ne recomandă dr. Ciprian Constantin. Prânzul este, de asemenea, o masă esenţială, la care trebuie consumate multe legume, fie că este vorba de fel principal (mâncare gătită), fie că ne referim la salate (sau ambele). Iar seara necesită cea mai mare atenţie! Însă "atenţie" înseamnă o grijă sporită, nicidecum înfometare!

► Mic dejun (7.00 - 9.00)

Cerealele (integrale) cu lapte sunt recomandate pentru că sunt săţioase, iar fibrele pe care le conţin ajută la îmbunătăţirea tranzitului intestinal. Va fi însă necesară o gustare în jurul orei 11.30, deoarece mâncarea de la micul dejun se digeră repede. Fructele sunt indicate pentru consumul de dimineaţă deoarece dau energie, având vitamine, şi satisfac pofta de dulce, deşi nu pentru tot restul zilei, fiindcă se absorb repede. Indicaţia nutriţioniştilor francezi este de a consuma cinci fructe în fiecare zi, dar separat. Nu trebuie combinate mai multe tipuri de fructe, pentru că fermentează şi dau senzaţia de balonare.
Ciocolata poate fi mâncată în prima parte a zilei, în cantităţi mici, adaptate nevoilor nutriţionale, fără să îngraşe, pentru că organismul va avea o sursă bună de energie, pe care o poate apoi consuma. Este de preferat să se consume ciocolată neagră, cu un conţinut ridicat de cacao (65% - 85%).
Mierea este bine să fie consumată dimineaţa, deoarece reprezintă o sursă de calorii şi aduce carbohidraţi, care se absorb repede. Atenţie însă la cantitate! O linguriţă sau două pe zi, în cafea sau ceai, reprezintă un mod echilibrat de a consuma acest aliment.

► Prânz (12.00 - 14.00)

Alunele, nucile, migdalele, seminţele (neprăjite) trebuie consumate în jurul prânzului şi pot înlocui o masă, pentru că sunt săţioase. Se digeră greu, iar dacă ar fi mâncate seara, timpul de digestie mare nu ar asigura un somn odihnitor. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu alimentele săţioase, consumate la prânz, care îmbie la odihna de după-amiază. Supe, ciorbe, mâncarea gătită sunt foarte indicate pentru organism la mijlocul zilei.  "Masa de prânz ar trebui să fie un echilibru între proteine, glucide şi lipide. O masă caldă se mulează cel mai bine peste acest ideal, iar angajaţii care beneficiază de servicii de catering (pauza pentru servirea mesei) au şansa unei mai bune productivităţi", spune medicul.

► Cina (18.00 - 19.30)

Masa de seară ar trebui să fie echilibrată şi să fie servită la maximum 19.30, pentru a putea asigura un timp de digestie. Echilibrul ar trebui să caracterizeze şi masa de seară. Miturile conform cărora cina ar trebui să nu conţină cereale, ouă sau citrice nu sunt susţinute, pentru că toate aceste alimente consumate echilibrat, alături de o garnitură de legume, pot constitui o cină veritabilă.

MITURI

►"Nu consuma cereale (integrale) seara!" Explicaţie: Cerealele sunt baza piramidei alimentare, ar trebui să existe la orice masă!
►"Nu consuma ou seara, deoarece este un aliment «greu» pentru ficat". Explicaţie: Oul este o sursă de proteine foarte bună, iar dacă este consumat în supă sau în cantităţi mici, poate fi parte a unei cine, în salata de crudităţi.
►"Nu trebuie consumate citrice seara (grepfrut, portocale, mandarine) pentru că au efectul unui excitant nervos şi chiar dacă dormi, nu te odihneşti suficient." Explicaţie: Parţial adevărat. Citricele sunt şi acidifiante şi iritante pentru stomac. Dacă însă reprezintă o parte a desertului, pot fi chiar agreate de unii consumatori.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!