Time Out a întocmit lista celor mai bune 10 oraşe din lume, după ce a intervievat aproximativ 20.000 de locuitori ai orașelor din întreaga lume, alături de rețeaua sa globală de scriitori și editori. Printre criteriile luate în calcul au fost: gastronomia, arhitectura și evenimentele culturale ale orașelor.

Scopul, spune Time Out, este de a oferi „inspirație pentru călătorii”, dar și o „fotografie globală a vieții în oraș”.

Multitudinea de muzee din New York și scena teatrală înfloritoare au fost menționate de Time Out ca fiind motivele pentru care orașul american a fost clasat primul loc. Reputația globală a orașului New York a jucat, de asemenea, un rol important – orașul a fost clasat ca fiind locul în care alți locuitori ai orașelor din întreaga lume și-ar dori cel mai mult să se mute.

Cape Town, un oraş frumos

Pe locul doi pe lista Time Out se află Cape Town, Africa de Sud, un oraș catalogat, potrivit Time Out, de către „fiecare respondent al sondajului” ca fiind „frumos”, datorită, fără îndoială, combinației uimitoare de „urban, munți spectaculoși și ieșire la ocean”.

Time Out a subliniat în mod special ofertele culturale ale orașului Cape Town – de la serile târzii la muzeu din timpul lunilor de vară, până la ofertele de teatru și comedie de la Theatre on the Bay, precum și la recent deschisul Time Out Market Cape Town.

Cât ne costă incompetența ASF: fiecare șofer plătește suplimentar 132 de lei la RCA, iar o firmă achită în plus 257 de lei, din cauza falimentelor City și Euroins. Factura totală: 1,3 miliarde de euro
Recomandări

În topul celor mai bune destinații se mai află Berlin, lăudat de Time Out pentru viața de noapte, Londra, lăudată pentru puburile sale „legendare” și pentru muzeele și galeriile gratuite, și Madrid, „excepțional” pentru ieșiri în praș, potrivit Time Out.

Oraşul Porto închide lista celor mai bune oraşe din 2024, fiind desemnat de respondenții la sondajul Time Out ca fiind un oraș excelent pentru „romantism”.

Cele mai bune orașe în 2024

  1. New York City, SUA
  2. Cape Town, Africa de Sud
  3. Berlin, Germania
  4. Londra, Marea Britanie
  5. Madrid, Spania
  6. Mexico City, Mexic
  7. Liverpool, Marea Britanie
  8. Tokyo, Japonia
  9. Roma, Italia
  10. Porto, Portugalia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (23)

Piroska74   •   03.03.2024, 10:22

Madrid este capitala Spaniei. Construit pe ruinele unui fort maur numit Magerit

Piroska74   •   03.03.2024, 10:21

Roma este un important centru turistic

Piroska74   •   03.03.2024, 10:20

Roma are o climă tipică de tip mediteranean

Vezi toate comentariile (23)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce să pui în cartofii pe care-i faci la cuptor ca să le dai un gust demențial. Vor ieși mai buni ca la restaurant
FANATIK.RO
Ce să pui în cartofii pe care-i faci la cuptor ca să le dai un gust demențial. Vor ieși mai buni ca la restaurant
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Viva.ro
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Născută în Elveția, spaniolă 100%, mutată la București. Cum s-a adaptat în România
GSP.RO
Născută în Elveția, spaniolă 100%, mutată la București. Cum s-a adaptat în România
Acesta este cel mai ploios oraș din lume. Nimeni nu se mută aici și e periculos să ieși afară
FANATIK.RO
Acesta este cel mai ploios oraș din lume. Nimeni nu se mută aici și e periculos să ieși afară
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Știrileprotv.ro
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
INTERVIU EXCLUSIV. Cum se simte Elena Cârstea la un an după ce a suferit un AVC. Dezvăluiri despre fiice și soțul american
Unica.ro
INTERVIU EXCLUSIV. Cum se simte Elena Cârstea la un an după ce a suferit un AVC. Dezvăluiri despre fiice și soțul american
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Iarna a revenit la munte, în Apuseni. Ninge de ore bune la Arieşeni, strat de zăpadă la Vlădeasa şi Dealu Negru
Observatornews.ro
Iarna a revenit la munte, în Apuseni. Ninge de ore bune la Arieşeni, strat de zăpadă la Vlădeasa şi Dealu Negru
Horoscop 17 aprilie 2024. Săgetătorii au șansa de a trece la nivelul următor în comunicarea, schimbul de idei și cooperarea cu cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2024. Săgetătorii au șansa de a trece la nivelul următor în comunicarea, schimbul de idei și cooperarea cu cei dragi
RECOMANDĂRI