Răspuns: Dragul meu Vali, problema ta, aşa cum o descrii, pare mai degrabă a fi produsă de modul în care gândeşti, nicidecum nu e vorba despre o funcţionare incorectă a penisului. Aşa cum şi tu ai spus, este vorba de ejaculare precoce.
În această situaţie, psihoterapia te-ar putea ajuta. Dacă tu ai funcţionat foarte bine până acum, asta are legătură cu faptul că ai fost foarte mulţumit de tot ceea ce ţi s-a întâmplat. Tot ce era în jurul tău putea fi definit numai la superlativ: prietene “numai una şi una”, tu foarte înzestrat din punct de vedere anatomic. Toate aceste atuuri te-au făcut să te simţi puternic, valoros şi în acelaşi timp mândru de tine. Cu toate aceste aspecte, mintea ta a refuzat să accepte că nu putem performa mereu la capacităţile maxime.
În acest sens, ar fi de dorit să accepţi că şi eşecurile fac parte din viaţa noastră şi că atât greşelile, cât şi succesele ne fac oameni. Cu alte cuvinte, acceptă- te ca om, şi nu ca supraom. Orice pas greşit înseamnă şi un pas înainte. În fapt, acestea sunt evoluţia şi experienţa de viaţă.
„Am 35 de ani şi două probleme: în timpul preludiului mă ud foarte tare, ceea ce mă deranjează nespus, şi la primul act sexual ejaculez foarte repede. Chiar mi-e ruşine că nu pot avea o partidă de amor lungă. Ce să fac? Vă mulţumesc.”
Răspuns: Problema, aşa cum o prezinţi în scrisoarea ta, e legată de o implicare emoţională foarte mare în dezvoltarea de relaţii sexuale. Cred că, la nivel de satisfacere a dorinţelor, nu prea ai răbdare şi eşti genul de persoană care se grăbeşte în toate.
De aceea, îţi recomand să începi să acţionezi mai lent în pat, să nu te mai grăbeşti atât de tare să ajungi la momentulcheie al actului sexual. Atunci când vei învăţa că în aşternut trebuie să iei lucrurile rând pe rând, încet şi cu răbdare, vei constata că problema ta se va rezolva. În plus, partenera ta va fi şi ea mulţumită că partidele de amor vor dura mai mult, vor fi mai intense, iar tu, mai relaxat.
Atenţie, însă! Nu te aştepta ca schimbarea mult-dorită să se producă de la primul contact sexual. Nu-ţi pierde răbdarea şi… nu te grăbi!