Horoscop săptămânal Rac – 25 – 31 decembrie

Între 25 și 26 decembrie după-amiaza, dialoguri cumpătate, fără excese și ambalări gratuite în disputele pe motive trecătoare. Între 26 decembrie, după ora 18:24′, și sfârșitul zilei de 29 decembrie, viață de familie tihnită, deși unii nativi vor acumula, în sinea lor, nemulțumiri legate de felul în care se desfășoară relațiile lor cu soțul sau cu soția ori de efectul pe care o întâlnire cu părinții sau cu socrii nativului/nativei îl va avea asupra unui moment festiv.

Pe 29 decembrie, Jupiter va intra în zodia Peștilor, pe care o va traversa în două reprize: I) între 29 decembrie 2021 și 11 mai 2022 (patru luni și jumătate) și II) între 20 octombrie și 20 decembrie 2022 (52 de zile), adică în șase luni, respectiv jumătate din timpul de care Jupiter are nevoie, în mod obișnuit, ca să străbată o zodie. Un mers accelerat și fragmentat care nu va permite multor fapte și semnificații să se consolideze sau să fie duse până la capăt în misiunea și mesajul lor.

Acest tranzit de excepție va susține valorile umane, credința, spiritualitatea, aspirațiile, morala și va permite dreptății să se manifeste în nobila și puternica ipostază de „dreptate imanentă”. Pentru nativii aparținând acestei zodii, Jupiter va lumina casa a IX-a a conștiinței superioare, a construcțiilor personale majore (educație, carieră, aspirații profesionale, statut public).

Jupiter îi va ajuta pe Raci, în perioadele amintite, pe direcția relevării unor adevăruri pe care le vor asimila și în numele cărora vor acționa. Posibile atașamente față de artă, cultură, religie, spiritualitate într-o proporție mai mare decât au făcut-o până acum sau pentru care nu au manifestat vreun interers special.

Între 28 decembrie, după ora 23:17′, și începutul zilei de 31 decembrie, nostalgii, emoții, amintiri, duioșii. Din 31 decembrie, după ora 1:09′, și 1 ianuarie 2022, discretă solicitare a segmentului locomotor, posibile traumatisme sau accidente în zona picioarelor.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News
Întrebarea indecentă primită de o jucătoare despre sânii ei. Reacția tinerei i-a lăsat pe toți fără replică
GSP.RO
Întrebarea indecentă primită de o jucătoare despre sânii ei. Reacția tinerei i-a lăsat pe toți fără replică
ABUZURILE la care Elena Udrea este supusă. Blonda rupe tăcerea din arest: „Ce părere aveți?”
Playtech.ro
ABUZURILE la care Elena Udrea este supusă. Blonda rupe tăcerea din arest: „Ce părere aveți?”
"A infectat-o!". Familia unei badante românce vrea peste 1 milion de euro de la bătrânul pe care femeia îl îngrijea când a murit de Covid, în Italia
Observatornews.ro
"A infectat-o!". Familia unei badante românce vrea peste 1 milion de euro de la bătrânul pe care femeia îl îngrijea când a murit de Covid, în Italia
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
HOROSCOP
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
Ce au făcut două turiste în Grecia după ce le-a venit nota de plată 600 de euro pentru o gustare și două cocktail-uri
Știrileprotv.ro
Ce au făcut două turiste în Grecia după ce le-a venit nota de plată 600 de euro pentru o gustare și două cocktail-uri
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Orangesport.ro
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Ce s-a aflat despre abonamentele medicale, analizând 1 din 3 abonați
PUBLICITATE
Ce s-a aflat despre abonamentele medicale, analizând 1 din 3 abonați