Paula Anghelache, 5 august 1978, ora 12.45, Focşani. Leu cu ascendentul în Scorpion. Progresul în plan profesional şi social poate fi ceva mai lent, deşi aveţi toate calităţile necesare pentru a ocupa poziţii de conducere. Ca să vă neteziţi drumul în această direcţie e nevoie de autodisciplină, în sensul de a deveni cât mai responsabilă, corectă şi punctuală în tot ce ţine de domeniul profesional ales. Succesul vine prin studii şi prin oameni de calitate, care vă intuiesc imediat valoarea.
Ioana Popovici, 3 iunie 1981, ora 12.00, Bărcăneşti. Gemeni cu ascendentul în Fecioară. Veniturile se obţin cu destule eforturi, dar aveţi parte şi de contexte care vă pot oferi numeroase beneficii, în afara celor băneşti, şi astfel lucrurile se echilibrează. Se poate vorbi despre o avansare destul de rapidă în plan profesional sau despre posibilitatea de a vă însoţi cu un partener care ocupă o poziţie vizibilă în cadrul comunităţii. Sunteţi comunicativă, însă nu staţi foarte bine la capitolul apreciere de sine şi încredere în capacitatea de a vă susţine singură din punct de vedere financiar. Perioada următoare poate fi mai restrictivă în privinţa veniturilor, dar veţi avea astfel ocazia de a face o selecţie mai matură cu privire la cheltuieli.
Dudu Moinescu, 4 martie 1971, ora 13.00, Adjud. Peşti cu ascendentul în Rac. Căsătoria, deşi întârziată sau amânată din motive serioase, se anunţă a fi binecuvântată cu sentimente frumoase şi solide. Aveţi de învăţat o lecţie importantă legată de aprecierea celor care fac sacrificii pentru dv. Sunteţi ajutat, sprijinit, iar oamenilor le e mai uşor să fie generoşi cu dv. şi de aceea ar fi bine să ţineţi sub control orgoliul şi să preveniţi apariţia unor tentaţii de genul impresiei că totul vi se cuvine şi e binemeritat.
Cristina Ioniceanu, 17 decembrie 1975, ora 4.00, Bucureşti. Săgetător cu ascendentul în Scorpion. Viaţa vă pune de multe ori în situaţia de a alege între a depinde de un partener mai puţin responsabil şi a vă asuma dv. toate problemele, ducându-le la bun sfârşit. Odată ajunsă la stadiul de persoană independentă şi perfect capabilă să vă purtaţi de grijă singură, aţi putea cădea în greşeala de a crede că toţi cei din jur au nevoie de aşa ceva. Această concluzie este inexactă şi vă poate pune în pericol relaţiile importante, în special pe cea cu partenerul de suflet. E bine să nu neglijaţi partea sentimentală a vieţii dv., deoarece vă poate aduce o bogăţie de trăiri pe care nu o puteţi cunoaşte în alt fel.
Ionuţ C., 23 martie 1974, ora 14.00, Focşani. Berbec cu ascendentul în Leu. Sunt multe indicii frumoase despre căsătorie şi relaţiile cu sexul opus. Însă vestea cea mai bună pe care v-o pot da este că e recomandabilă preocuparea dv. pentru relaţii şi sentimentele care stau la baza lor. Ar fi bine să fi părăsit deja casa părintească şi poate chiar localitatea de naştere pentru a vă dezvolta în cele mai bune condiţii. Aveţi parte de prieteni de încredere şi de numeroase ocazii de a vă rezolva cele mai importante probleme, tot cu ajutorul acestora. Perioada următoare se anunţă a fi importantă pentru a vă rezolva eventualele restanţe legate de studii.
Tudor Daniel Mihail, 28 aprilie 1982, ora 20.00, Târgovişte. Taur cu ascendentul în Scorpion. Ca să nu porneşti la drum supărat fără rost pe părinţii tăi, e bine să ştii că lecţiile cele mai dificile pentru tine sunt legate chiar de realizarea unei distanţări faţă de familia de bază. Ca să te fereşti de dezamăgiri, e bine să nu te aştepţi ca aceia din jur chiar să facă efortul de a te înţelege, pentru că mulţi dintre ei se vor simţi depăşiţi de la prima încercare. Stăpâneşte-ţi tendinţa de a-i respinge categoric pe cei care te nedreptăţesc.