Marea Britanie este una dintre destinațiile aflate pe lista cu locuri de văzut într-o viață, mai ales dacă ești pasionat de istorie sau legende. Dacă și tu te numeri printre turiștii care vor să descopere Anglia, Scoția, Irlanda și Irlanda de Nord, atunci nu rata turul de 10 zile de la turoperatorul Europa Travel ce beneficiază acum de tariful redus de 979 euro/persoană – 1399 Euro.

Orașe cosmopolite și situri antice în Anglia

Circuitul de la Europa Travel în Marea Britanie începe în forță cu explorarea capitalei Londra, unul dintre cele mai dinamice orașe din lume, recunoscut pentru Turnul cu ceas Big Ben, London Eye sau Muzeul Madame Tussauds. Fă un tur panoramic al Londrei, bifând pe rând obiective de patrimoniu precum Tower Bridge – podul de peste Tamisa (una dintre cele mai mari capodopere inginerești în perioada anilor 1886-1894) sau Palatul Buckingham, reședința familiei regale, o bijuterie a stilului victorian ce ocupă o suprafață de 70.000 mp.

Opțional, poți să faci o excursie spre Salisbury, un orășel autentic englezesc din comitatul Wiltshire, unde se află Catedrala gotică Sfânta Fecioară Maria ce deține cea mai înaltă turlă din Regatul Unit. Punctul culimant al excursiei este vizita la Stonehenge, cel mai cunoscut și controversat monument preistoric european, un ansamblu complex de monoliți masivi aranjați în formă de cerc, atât de precis, pe axa răsăritului la cele două solstiții, acum 4500 de ani.

Numit ”tărâmul viselor”, orașul York încă păstrează urmele vikingilor, însă cele mai multe construcții datează din timpurile romanilor când orașul a primit titlul de capitala militară a Britaniei Romane. York este păzit îndeaproape de Castelul Howard și de Catedrala Sfântul Petru, cu o arhitectură medievală în stil tipic englezesc. Tot aici se află și Muzeul Feroviar, ce deține cea mai mare colecție de locomotive britanice, fiind considerat cel mai interesant muzeu de profil din lume.

Locuri de legendă din Marea Britanie și Irlanda (PUBLICITATE)

Scoția, țara castelelor bântuite, a kilturilor și cimpoaielor 

Pentru cinefilii din toată lumea Scoția este celebrul ”Winterfell” din seria Game of Thrones, iar pentru pasionatul de istoria o călătorie pe aceste meleaguri veșnic verzi, este absolut obligatorie. Dincolo de poveștile cu fantome și monștri, de frățiile secrete, de abațiile gotice, scotch, kilt și cimpoaie, Scoția este mai mult decât se prezintă la prima vedere…

Descoperă această țară fascinantă începând cu Glasgow, orașul din granit cu una dintre cele mai vechi Universități din lume, o capodoperă gotică din 1451 care te transpune instant în seria poveștilor magice cu Harry Potter. Tot aici vei găsi cea mai măreață dintre catedralele gotice ale Scoției, ce a fost închinată Sfântului Mungo și ridicată în aproximativ 300 de ani.

Circuitul de la Europa Travel continuă cu explorarea capitalei Edinburg, ce păstrează spiritul scoțian al vechilor frății secrete. Edinburg mustește de istorie și legende, mai ales în incinta Castelului, acolo unde Regina Maria l-a nascut pe Iacob al VI lea al Scoției. Edinburgh este totodată și primul oraș literar al UNESCO, aici regăsindu-se numeroase muzee și galerii de artă ce găzduiesc colecții impresionante de artefacte din diferite perioade istorice.

Poți pătrunde în lumea misterioasă a Scoție, optând pentru o excursie spre Lacul Loch Ness, aflat în apropiere de orașul Inverness, unde se spune că trăiește creatura mitică numită Nessie.

Cele două Irlande

În circuitul de la Europa Travel ai posibilitatea să vizitezi și principalele orașe din Irlanda de Nord și Republica Irlanda (țară care și-a câștigat independența față de Marea Britanie în 1922). Vizitează Dublin, capitala cu cele mai multe pub-uri pe metru pătrat din Europa, așezată pe malurile râului Liffeyis, unde se află Catedrala St. Patrick (cea mai mare catedrală a Irlandei) și celebrul Colegiu Trinity (cu cea mai mare Bibliotecă de cercetare din țară).

Opțional poți vizita capitala Irlandei de Nord, Belfast – locul unde s-a construit Titanicul, și un oraș ce se reinventează. Simbolurile locului sunt Catedrala Sfânta Ana, construită la dorința Contesei Shaftesbury și Piața Queen, marcată prin Turnul cu Ceas clădit ca memorial pentru Prințul Albert.

De Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Circuit Insulele Britanice – Irlanda – tarif: 979 euro/persoana, 10 zile (2 nopti in Londra, 1 noapte in York, 3 nopti in Glasgow, 1 noapte in Manchester, 2 nopti in  Dublin) cazare cu mic dejun la hoteluri 3*, transport avion, transferuri si tururi conform programului, bilet de feribot Holyhead – Dublin, asistenta turistica. *Reducerea EB: 1399 euro/persoana, valabil pana la 25 martie 2019!  Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.