► Tratează-i cu grijă!

Înainte de toate, e bine de știut faptul că nu orice nodul presupune o tumoră canceroasă, dar și că, în multe cazuri, diagnosticul de cancer se pune în urma apariției unui nodul. Totuși, depistată din vreme, boala are șanse maxime de vindecare. De aceea, e indicat să ne obișnuim cu examinarea amănunțită a propriului trup. O autopalpare lunară a sânilor și a regiunii axilelor, la câteva zile după menstruație, ne ajută să depistăm din vreme orice neregulă. Dacă, la un moment dat, apare un nodul, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să mergi la medicul de familie, pentru a-ți lua trimiterea către un specialist. Numai acesta poate hotărî, în urma examenului clinic, diagnosticul final. În general, se fac investigații din sfera imagistică, adică ecografii, mamografii și, acolo unde este cazul, tomografii sau puncții biopsice.

► Există și riscuri

„Femeile cu antecedente familiale de cancer de sân, cele trecute de 30 de ani, care nu au alăptat și nu au avut nașteri trebuie să-și acorde o atenție sporită, căci sunt expuse unui risc mai mare de a dezvolta cancer de sân”, spune dr. Rodica Tudor, medic primar oncolog la Euromedic, București. În general, marea majoritate a nodulilor sunt de natură benignă, adică nu prezintă risc de cancer și apar în urma unor dereglări hormonale, fără a necesita neapărat intervenția chirurgicală. „Un nodul poate fi un chist sau o formațiune solidă”, spune dr. Cristina Șaptefrați, ginecolog oncolog la Institutul Oncologic din București, menționând că „nu e cazul să se intre în panică. De obicei, chisturile se lasă în pace, numai cele dureroase având nevoie de un tratament special. Când se depistează formațiuni solide mai mici de 5 mm, acestea se scot cu ușurință, iar dacă sunt mai mari, se intervine asupra lor prin puncție biopsică, pentru a le stabili natura”. Prin urmare, ecografia anuală, până la 30-35 de ani, după menstruație, și mamografia, de la această vârstă încolo, ar trebui să devină rutină pentru oricare dintre noi. Astfel, s-ar reduce semnificativ numărul tinerelor de până în 30 de ani care se află deja în stadiul de metastază a bolii. Totuși, este de reținut că, în cazul în care se decide intervenția asupra unui nodul, „primul act terapeutic este foarte important”, potrivit dr. Rodica Tudor, acesta putând avea un rol decisiv în evoluția bolii.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI