Tabla cutată este un produs foarte versatil, care se distinge prin posibilitățile multiple de întrebuințare pe care le oferă și, în plus, tabla cutată reprezintă o alegere excelentă din punct de vedere al prețului.
Dacă și tu ești în etapa în care iei în considerare această variantă pentru acoperișul locuinței tale sau al altor anexe gospodarești, atunci decizia ta finală va trebui să ia în calcul atât avantajele pe care le oferă tabla cutată, cât și modul în care se execută montajul. Despre toate aceste aspecte vorbim în cele ce urmează.
Tabla cutată pentru acoperiș: avantaje și montaj
Dacă și tu ești în etapa în care iei în considerare această variantă pentru acoperișul locuinței tale sau al altor anexe gospodarești, atunci decizia ta finală va trebui să ia în calcul atât avantajele pe care le oferă tabla cutată, cât și modul în care se execută montajul. Despre toate aceste aspecte vorbim în cele ce urmează.
În primul rând este important să nu confundăm tabla cutată cu produsele “tablă tip click” și “tablă fălțuită” care au cu totul alt principiu de producție și montaj. Este important să va informați înainte de achiziție referitor la toate aceste aspecte.
Mai jos trecem în revistă principalele avantaje pe care le oferă tabla cutată pentru acoperiș:
- Versatilitate remarcabilă. Tabla cutată poate fi numită “Produsul universal”. Pe de o parte poate fi folosită pentru o multitudine de proiecte (acoperișuri și fațade pentru hale industriale, compartimentarea spațiilor interioare sau utilizare în uz gospodăresc, plafoane, streșini, lambriuri, garduri și porți etc.), iar pe de altă parte poate fi folosită independent de clima din regiunea respectivă (rezistă foarte bine inclusiv la schimbările de temperatură bruște și la schimbările de anotimp).
- Modele adaptabile pentru oblic/ verticală. Mai este un aspect ce poziționează tabla cutată în topul soluțiilor versatile, potrivite fiecărui tip de proiect, concret, aceasta poate fi produsă cu cutele înspre interior sau înspre exterior, în funcție de zona care urmează să fie acoperită. Dacă suprafața este una înclinată – precum acoperișul – cutele tablei cutate vor fi profilate în exterior, contrar, dacă suprafața este una verticală – precum fațade, pereți, garduri – cutele vor fi profilate în interior.
- Realizare cu două înălțimi de cute. Cuta de 8mm a tablei cutate este potrivită fațadelor, gardurilor sau plafoanelor iar cea de 18mm, care aduce o rigiditate sporită panourilor de tablă, este recomandată înclusiv acoperișurilor.
- Panouri perforate pentru ventilare. În cazul streșinilor, a plafoanelor sau lambriurilor acest lucru vine cu un mare avantaj, tabla cutată perforată va asigura ventilarea potrivită a spațiilor de sub învelitoare sau din interiorul perețiilor, eliminând natural condensul care se formează.
- Pierderi minime de material datorită realizării panourilor de tablă cutată în lungimea dorită, marele plus este că aceasta poate acoperi dintr-o bucată o lungime a pantei/peretelui de 6 metri.
- Variante de tablă cutată de la cele mai economice și accesibile ca preț. Tabla cutată nu are restricții mari privind producția dintr-o anumită grosime, astfel, clienții pot alege materiale de la 0,40mm la grosimi de peste 0,50mm, cu acoperiri zincate sau vopsite, în funcție de nevoia de funcționalitate pe care o au. În mod evident, perioadele de garanție și durabilitate vor crește odată cu grosimea tablei alese.
- Greutate mică. Plăcile de tablă cutată au o greutate mai mică decât țigla tradițională, așa că sunt ideale atât pentru manipularea la înălțimi mai mari, cât și pentru locuințele care au o structură mai delicată.
- Întreținere minimală. Spre deosebire de alte tipuri de învelitori disponibile în comerț, tabla cutată nu are nevoie de întreținere specială. Este foarte ușor de întreținut și, în plus, suprafața îi permite să nu adune zăpada. În zonele în care clima asigură anual precipitații însemnate sub forma de ninsoare, recomandăm montarea sistemelor de parazăpezi sub forma unor accesorii din tabă aplicate transversal.
- Se poate monta cu ușurință. În anumite situații, tabla cutată se poate monta chiar și peste o învelitoare existentă, dacă există condițiile care să permită acest lucru. Despre montaj vom vorbi, însă, în cele ce urmează.
Tabla cutată: montaj în cazul unui acoperiș
Așa cum aminteam anterior, tabla cutată are și marele avantaj de a putea fi montată cu foarte mare ușurință. Greutatea redusă permite instalarea și manipularea chiar și la înălțimi foarte mari și, în plus, este ideală pentru structurile mai delicate.
De altfel, datorită cutelor care facilitează îmbinarea, tabla cutată se poate monta cu ușurință pe orice fel de suprafață.
Tabla cutată poate fi ușor de montat dacă dispui de uneltele și de cunoștințele necesare, însă sfatul nostru este să lași montajul în seama specialiștilor, care se vor asigura că montajul este corect.
Mai jos prezentăm etapele unui montaj corect:
- Măsurători precise. Fie că vei realiza montajul singur sau cu ajutorul unei echipe de specaliști, primul pas îl reprezintă măsurătorile. O măsurătoare corectă a suprafeței desfășurate a acoperișului este vitală pentru determinarea necesarului de materiale de care vei avea nevoie.
- Îndepărtarea acoperișului existent. Dacă vorbim de un proces de renovare a locuinței, atunci următorul pas va fi îndepărtarea acoperișului vechi și repararea eventualelor probleme care au fost descoperite în această etapă. Evident, în cazul unei construcții noi acest pas nu există.
- Inspectarea atentă a lemnului. În această etapă a procesului de montaj lemnul trebuie curățat și, dacă este cazul, praful și mizeria acumulate pe suprafața sa trebuie îndepărtate în așa fel încât să nu ducă la apariția altor probleme.
- Montarea corectă a foliei anticondens. Majoritatea acoperișurilor au nevoie de folie anticondens, deci este recomandată, așadar, și pentru un acoperiș din tablă cutată. În linii mari, folia anticondens are rolul de a proteja atât lemnul, cât și plăcile de metal.
- Șorțul de streașină. În această etapă va fi fixat șorțul de streașină, care, așa cum sugerează și numele, are rolul de a acoperi partea vizibilă a streșinii asigurând o “îmbinare” între aceasta și jgheab.
- Instalarea învelitorii. Tabla cutată se fixează, de obicei, cu ajutorul șuruburilor auto-forante metal-lemn și a celor metal-metal pentru prinderea accesoriilor. Așa cum aminteam anterior, montajul se realizează cu ușurință, însă este bine să fie lăsat în grija unei echipe de specialiști care să se asigure că este făcut corect. Montajul se face de la dreapta spre stânga și de jos înspre sus. Se vor folosi în medie 4-6 șuruburi/mp. Etapele de montaj depind și de complexitatea acoperișului, dacă prezintă sau nu dolie, îmbinare cu un perete calcan, lucarnă, numărul pantelor etc.
- Montarea coamei și a frontoanelor exterioare. Ultima etapă a montajului va include montarea elementelor de închidere/ etanșare, care au rolul de a proteja marginile și zona superioară a acoperișului din tablă cutată. Suplimentar, așa cum am specificat și mai sus, se recomandă și instalarea opritorilor de zăpadă.
În concluzie, așa cum am arătat mai sus, tabla cutată reprezintă o soluție practică pentru acoperișurile locuințelor, însă nu uita că poate fi utilizată, cu rezultate la fel de bune, și pentru alte proiecte de uz gospodăresc sau pentru proiecte industriale, precum fațade și acoperișuri.
Acum că dispui de toate informațiile necesare despre acest produs, poți să faci următorul pas: alegerea unui producător de la care să achiziționezi cea mai bună tablă cutată. Recomandarea noastră este RoofArt.ro!