În cel de-al 27-lea an de domnie, tronul suveranei Elizabeth (Cate Blanchett) este ameninţat de Spania, ţară în care e considerată eretică. Regele Filip al II-lea, sprijinit de Roma şi de Inchiziţie, şi-a construit o Armada puternică, dar are nevoie de un pretext pentru a ataca.
Pentru a-i întinde o capcană reginei şi omului de încredere al acesteia, şeful spionilor, Sir Francis Walsingham (Geoffrey Rush), de mare ajutor se dovedeşte Maria Stuart, regina Scoţiei. În acest timp, Elizabeth face o pasiune pentru Sir Walter Raleigh (Clive Owen), pirat în serviciul Maiestăţii Sale, reţinându- l la curtea ei. Pelicula a luat premiul Oscar pentru costume, în timp ce Cate Blanchett a fost nominalizată la premiile Academiei de film şi la Globul de aur pentru cea mai bună actriţă.
Doar un sărut – 20.30 Acasă TV
Regizorul de reclame Dag (Ron Eldard) locuieşte cu iubita lui, Hallie (Kyra Sedgwick, foto), iar cel mai bun prieten al său este Peter, un actor frustrat, care are o relaţie cu seducătoarea Rebecca. Dag şi Rebecca au o aventură, iar când partenerii lor află despre asta, se declanşează o serie de evenimente care va schimba vieţile celor patru prieteni.
Ofiţer şi gentleman – 21.15 Prima TV
Zack Mayo (Richard Gere, foto) se înscrie la Şcoala Superioară de Ofiţeri. În cele 13 săptămâni petrecute în cazarmă, el învaţă ce înseamnă disciplina, prietenia şi… dragostea. Sergentul Foley (Louis Gossett jr) este cel care îl instruieşte pe Zack şi îi devine prieten. Iar întâlnirea cu Paula (Debra Winger), o fată simplă, îl transformă pe Foley într-un gentleman.
Frumoasa veneţiană – 22.30 Antena 1
Veneţia secolului al XVI-lea. Veronica Franco (Catherine McCormack) se îndrăgosteşte de Marco Venier (Rufus Sewell, foto), un bărbat de viţă nobilă, dar familia acestuia se declară împotriva relaţiei lor. Neputând să se mărite cu alesul inimii, Veronica este sfătuită de mama ei, Paola (Jacqueline Bisset), să devină curtezană.