Între gloria regală și dezastrul de azi. Locul pe unde au trecut regii României a ajuns o haltă aproape pustie și distrusă de graffiti

La Gara Băneasa nu mai este agitația de altădată. Nu mai sunt covoare întinse pe peron pentru primirea unui rege, nu mai sunt oficiali în uniforme, alaiuri, trăsuri sau oameni veniți să vadă Familia Regală.

Într-o zi obișnuită de august, în sala gării sunt doar câțiva călători. Unii așteaptă trenul spre Constanța. Alții trec grăbiți, fără să pară că știu că locul pe lângă care trec a fost, cândva, una dintre scenele importante ale istoriei României.

Pe un perete, timpul pare să fi lăsat urme mai vizibile decât în orice carte de istorie. Vopseaua este scorojită, tencuiala este căzută, iar desenele și graffiti-urile acoperă porțiuni din ziduri.

În pasajul subteran care face legătura cu peroanele, printre pereți murdari și urmele degradării, un mesaj scris cu litere mari atrage atenția: „Sună-mă că mor”.

E greu de imaginat că, în același loc, cu mai bine de un secol în urmă, se scriau pagini din istoria României.

Gara Mogoșoaia, începutul poveștii

Povestea începe la 17 noiembrie 1886, când este inaugurată Gara Mogoșoaia, numele sub care Gara Băneasa a fost cunoscută până la sfârșitul anilor ’30.

Gara făcea parte din dezvoltarea rețelei feroviare a Bucureștiului și era, la început, o stație secundară. Proiectul inițial era unul mai modest decât clădirea regală care avea să apară câteva decenii mai târziu. Atunci avea însă să se schimbe destinul gării.

În 1914, Gara Mogoșoaia devine locul prin care trece unul dintre cele mai triste momente din istoria monarhiei române. Trupul neînsuflețit al regelui Carol I, mort la Sinaia, este adus cu trenul până aici.

De la gară, cortegiul funerar avea să continue spre Palatul Regal, trupul suveranului fiind așezat pe un afet de tun.

Patru ani mai târziu, atmosfera este cu totul alta.

La 1 decembrie 1918, după refugiul în Moldova provocat de Primul Război Mondial, trenul Familiei Regale intră în Gara Mogoșoaia.

Regele Ferdinand și regina Maria coboară aici și își continuă intrarea în București călare, în ceea ce avea să rămână una dintre imaginile simbolice ale României Mari.

Gara devine astfel punctul de intrare în Capitală al suveranilor întorși după victoria și Unirea din 1918.

O gară construită pentru regi

În octombrie 1922, același loc este martorul întoarcerii regelui Ferdinand de la Alba Iulia, după ceremonia de încoronare.

O gară secundară ajunsese, fără să-și fi propus inițial acest destin, să fie legată de momente esențiale ale monarhiei.

În 1936, CFR decide construirea unor gări speciale pentru primirea Familiei Regale și a șefilor de stat: una la Băneasa și una la Sinaia. Nu mai era vorba despre o simplă stație feroviară, ci despre un spațiu de protocol, gândit să impresioneze.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 40

Proiectarea noii gări îi este încredințată arhitectului Duiliu Marcu, unul dintre cei mai importanți arhitecți români ai perioadei.

Planurile sunt întocmite în 1937, iar execuția este realizată de echipa condusă de inginerul Mihai Gheorghiu. Noua construcție este ridicată în spiritul arhitecturii moderne a anilor ’30 și face parte dintr-un ansamblu mai amplu, alături de zona Fântânii Miorița și pasajul de la Mogoșoaia.

La 9 iunie 1938, la ora 12:00, are loc inaugurarea oficială. Autoritățile sunt prezente, iar un sobor de preoți oficiază serviciul divin.

Noua clădire nu seamănă cu gara modestă de la 1886. Este o construcție elegantă, reprezentativă pentru modernismul românesc interbelic.

De la gară regală la gară uitată

Pavilionul principal are o suprafață construită de aproximativ 280 de metri pătrați. Aici se află încăperi destinate persoanelor oficiale și un mare salon de recepție, care funcționează totodată ca spațiu de trecere spre liniile ferate. Ansamblul este completat de cabina centrală de mișcare, corpul de gardă și un peron larg, parțial acoperit.

Interiorul a fost gândit pentru protocol. Marmura, lemnul și spațiile generoase vorbeau despre rangul celor care urmau să fie primiți aici. Marmură de Rușchița, marmură neagră de Belgia și finisaje din lemn de trandafir și nuc.

Din 10 noiembrie 1939, numele stației este schimbat în București-Băneasa. Gara funcționează ca gară regală până în 1947, când monarhia este înlăturată, iar România devine republică.

După schimbarea regimului, rolul gării se modifică. Spațiul este folosit în continuare pentru trenuri de protocol și pentru primirea unor oficialități, dar își pierde funcția simbolică pe care o avusese în perioada monarhiei.

Gara supraviețuiește însă schimbărilor politice și trecerii timpului.

Apoi, încet, Gara Băneasa începe să dispară din viața de zi cu zi a Bucureștiului.

Astăzi, liniștea a luat locul protocolului

În prezent, gara mai este folosită pentru traficul de călători doar ocazional. Nu mai are importanța unei mari porți feroviare a Capitalei, iar numărul celor care îi trec pragul este redus.

În ziua vizitei, în gară sunt doar câțiva oameni care așteaptă trenul spre Constanța.

Odinioară, casa de bilete era un loc în care se adunau oameni, se auzeau întrebări, se cumpărau bilete și se făceau planuri de călătorie. Astăzi, ghișeul este închis.

Un automat de bilete ține locul casierului.

Într-un colț al clădirii rezistă încă o sobă veche. Nu mai este alimentată cu lemne, ca în urmă cu zeci de ani. A fost adaptată și conectată la o țeavă de gaze. Este unul dintre acele obiecte care par să fi fost uitate acolo, dar care spun, fără cuvinte, povestea transformărilor prin care a trecut gara.

Mai greu de ignorat este însă starea clădirii.

Haosul metroului și peronul părăsit de călători

Pereții interiori, care cândva făceau parte dintr-un decor elegant, sunt astăzi acoperiți pe alocuri de desene și graffiti. În unele zone, tencuiala s-a desprins. În altele, urmele infiltrațiilor și ale degradării sunt evidente. Pânzele de păianjen au devenit aproape parte din decor.

Drumul către peroane nu face decât să accentueze senzația de abandon. Pavajul este spart sau lipsește, iar vegetația a crescut printre zonele neîntreținute. Pasajul subteran este întunecat și degradat. Pereții poartă urmele timpului și ale celor care au găsit aici un loc bun pentru a-și lăsa mesajele.

Și totuși, Gara Băneasa a mai avut parte de un moment în care istoria s-a întors pentru câteva ore.

Pe 16 decembrie 2017, după moartea regelui Mihai I, sicriul fostului suveran este adus la Gara Regală Băneasa. De aici a plecat Trenul Regal spre Curtea de Argeș, unde avea să fie înmormântat.

Trenul a pornit spre Curtea de Argeș. Apoi, din nou, liniștea. Și, de câteva luni bune, un nou balamuc în zonă, odată cu modernizarea unei noi magistrale de metrou care să lege centrul de aeroportul Otopeni.

Astăzi, câțiva călători așteaptă trenul. Odată, Gara Băneasa era o bijuterie. Astăzi, este o bijuterie acoperită de praf.

Libertatea a făcut un adevărat tur al gărilor din București în această serie de articole despre infrastructura feroviară a capitalei.

• Gara Progresul dispare după 66 de ani, iar în locul ei va apărea un nou complex de transport: gară, stație de metrou și parcare.
• Gara Băneasa, odinioară una dintre cele mai elegante porți de intrare în București, pare astăzi abandonată undeva între trecut și prezent.
• Gara Obor a rămas în urmă. Rugina a luat locul agitației de altădată, iar iarba crește printre șinele pe unde cândva treceau sute de vagoane.
• Gara Titan și un capăt de linie într-un București uitat: între o halbă de bere și drumul spre Oltenița cu 16 opriri
• Gara Basarab, „Doar pentru tine, Amore”. O manea, un fotoliu părăsit și un ceas blocat, locul abandonat din București
• Gara de Nord, icoane, merdenele și chiloți. Între istorie și mizerie: ce s-a ales de una dintre cele mai importante clădiri din București
• Gara Filaret, locul de unde s-a tras semnalul pentru „intrarea României în civilizație”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE