Sitemap
Anul
Știri > 2021 > Octombrie > 28
-
Facebook a anunțat că noul nume al companiei va fi „Meta”
-
Peste o sută de persoane la un protest faţă de vaccinare, în Piaţa Universităţii din Bucureşti. La eveniment participă și George Simion
-
Dacian Cioloș anunță că USR respinge o coaliție care să guverneze doar câteva luni: „Nu facem decât să amânăm criza până la primăvară”
-
Alertă privind prezența a două tipuri de Salmonella în loturi de carne de pasăre și ouă provenite din Polonia
-
Primul român care a făcut puşcărie pentru zădărnicirea combaterii bolilor: „Am zis că dau în nebuneală. M-am speriat tare“
-
Horoscop 29 octombrie 2021. Capricornii dau impresia că tot timpul pe cerul vieții lor e furtună, cu tunete și fulgere
-
Constănțean acuzat că a vândut monede antice, în valoare de mii de euro, pe care le fura din situri arheologice
-
De ce menține China strategia ”zero COVID” în timp ce tot mai multe țări renunță la această politică
-
ÎPS Teodosie, noi declaraţii controversate: „Dacă e cineva afectat de COVID şi face vaccinul, îi este fatal”
-
Ce le-a spus Traian Băsescu consilierilor săi atunci când a fost în vizită în Egipt, precum Iohannis: „Mă, dacă aveți chef de văzut piramide, luați-vă vacanță”
-
Ultimii 6 manageri ai spitalului din Piatra Neamț dinaintea incendiului, acuzați de ucidere din culpă
-
Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au trebuit să decidă dacă o femeie din Vietnam s-a căsătorit din dragoste cu un cetățean român
-
Episoade psihotice după COVID. Cercetătorii le iau în calcul ca noi efecte secundare ale bolii
-
Nicolae Ciucă şi conducerea PNL, întâlnire cu preşedintele Iohannis la Vila Lac
-
Creatorii vaccinului Pfizer: „Coronavirusul va deveni o viroză controlabilă”
-
Medic din Sibiu: „Dacă aveţi încă părinţi, vă rog vaccinaţi-i! Dacă vreţi ca copiii voştri să aibă doi părinţi, vaccinaţi-vă!”
-
Rezultatele Loto 6/49 din 28 octombrie 2021. Numerele câștigătoare extrase joi
-
Programul de circulație pentru opt linii STB, prelungit în weekend, cu ocazia noului maraton de vaccinare din București
-
Peste 126.000 de persoane s-au vaccinat anti-Covid, în ultimele 24 de ore. Câte s-au imunizat cu prima doză
-
Florin Roman propune excluderea lui Ludovic Orban: „Uşa PNL este închisă celor care îşi bat joc de PNL!”
-
COVID-19 vs gripă. Prin ce simptome se diferențiază cele două afecțiuni
-
Cum speli corect hainele în funcție de material
-
George Burcea, primele declarații despre momentul în care a fost prins drogat la volan. „Episodul cu stupefiante, da, a fost real”
-
Avarie la rețeaua electrică a secției COVID din Spitalul Județean de Urgență Pitești. A fost instalat un generator în curte
-
China raționalizează motorina. Șoferii de camioane așteaptă zile întregi pentru a putea alimenta cu combustibil
-
Otilia „Bilionera”, fosta concurentă de la „Ferma”, gazda unui show în Dubai. Steven Seagal se află printre invitați
-
Oameni trimiși acasă de la vaccinare pentru că nu s-au programat online, în Brașov. Ce spun autoritățile
-
Noi imagini cu turiștii Klaus și Carmen Iohannis în vizită la piramide: Moarte pe Nil
-
Ce spune un expert din Germania despre concursul de directori de școli: „În 30 de ani eu nu am întâlnit așa ceva”
-
Mirela Vaida și-a schimbat look-ul și explică de ce a luat această hotărâre. „Doamne, ce se întamplă cu mine?”
-
Centru de vaccinare deschis, de sâmbătă, în parcarea centrului „Dragonul roșu”. Tombolă cu premii pentru vaccinați
-
10 mari păduri aflate pe lista UNESCO au început să emită carbon, în loc să-l absoarbă
-
Cum arată părinții lui Dani Oțil. Imagine rară cu mama și tatăl prezentatorului de la Antena 1
-
O nouă tranșă de peste 355.000 de doze de vaccin Moderna ajunge, vineri, în România
-
Calendar ortodox 2022 - sărbători religioase, zile de post și dezlegare la pește
-
Reacția COSR, după ce printre beneficiarii vaccinărilor fictive s-ar fi aflat și membri ai unui lot olimpic
-
Polonia trebuie să dizolve Camera disciplinară a judecătorilor pentru a i se aproba PNRR-ul, anunță Ursula von der Leyen
-
Cine va câștigă titlul "Romanian Social Media Star of 2021" la ediția de anul acesta a People's Choice Awards?
-
Timișorenii primesc din nou apă caldă și căldură, dar numai până luni. Explicațiile primarului
-
Interlop învoit din închisoare, ca să facă dializă. Nu are cine să-l escorteze la spital, a motivat Administrația Penitenciarelor
-
Decizia luată de Adela Popescu și Radu Vâlcan, după ultima deplasare la munte. „Este destul de greu cu trei copii mici”
-
România are mai mulți copii la risc de sărăcie decât Kosovo. Pandemia a ridicat numărul la 1,5 milioane
-
A murit Pavel Coruț. Scriitorul care a publicat peste 170 de cărți avea 72 de ani
-
Flavia Mihășan a cerut ajutorul altor mame. Cu ce situație s-a confruntat băiețelul ei în parc
-
Maratonul de vaccinare de la Botoșani, anulat. Preoții n-au permis instalarea cortului în curtea bisericii
-
Elena Gheorghe și 11 membri ai familiei sale, infectați cu COVID-19. „Am trecut prin toate stările, de la neputință la disperare”
-
Care e bilanțul global al deceselor COVID? Numărul real poate fi de trei ori mai mare decât cel oficial
-
Țigări de contrabandă transportate cu parapanta din Ucraina în România. Unde au fost găsite
-
Unde te poți vaccina în București. Maraton de imunizare, organizat în fiecare weekend
-
De ce scade prețul mașinii la revânzare. Ce poți face ca să eviți deprecierea prea mare a autoturismului
-
Andrei Ștefănescu, despre viața după divorț. Cum l-a schimbat despărțirea de Antonia: „Este o experiență”
-
ANRE a aprobat noile prețuri pentru energia termică produsă de CET-urile din marile orașe. Creștere de 86% la București
-
Asztalos Csaba, președintele CNCD: „Certificatul COVID nu e discriminatoriu”
-
Ana Morodan s-a urcat pe biroul lui Florin Călinescu. Cum a reacționat prezentatorul: „Mă gândesc să fac o emisiune cu tine de la 12 noaptea”
-
Ungaria le va cere angajaţilor de la stat să fie vaccinaţi împotriva COVID-19
-
Cum se făcea vaccinarea fictivă la centrul din sectorul 2: datele vaccinaților, înlocuite cu cele ale nevaccinaților
-
Trei tineri nevaccinați, de 24, 25 și 28 de ani, printre decesele COVID
-
Scandal în platoul „Bravo, ai stil! Celebrities”. „Mi-e greu să cred cum oamenii nu văd manevrele astea”
-
Răsturnare de situație în cazul datoriilor uriașe și a fugii lui Bănel Nicoliță. Fostul jucător al Stelei spulberă tot ce a apărut până acum
-
Florin Cîțu, întrebat despre evoluția COVID. „Ați văzut că au fost alocate foarte multe resurse”
-
Cum te-a manipulat Facebook în ultimii 5 ani. Utilizatorii au fost stimulați prin furie și dezinformare
-
Un primar din Ialomița a mers din poartă în poartă, ca să convingă oamenii să se vaccineze. La ce rată de vaccinare a ajuns comuna
-
PNRR-ul României, evaluat pozitiv de Consiliul Uniunii Europene
-
Două paturi libere la ATI în toată țara pentru bolnavii de COVID-19
-
Au început filmările pentru cel de-al treilea sezon „Adela”, la Antena 1
-
Județul Ilfov rămâne cu cea mai mare rată de incidență din România. Cele mai multe cazuri noi de COVID-19, în București
-
Bilanț COVID: 415 decese și peste 13.000 de cazuri noi. Un nou maxim la ATI
-
Ce spune părintele Necula despre vaccinare și numirea în Comitetul de Urgență Sibiu: „Nu sunt expert. De când cu masca pe figură toți ne visăm medici”
-
Iulia Albu va îmbrăca rochia de mireasă. Ce spune despre nunta cu iubitul ei: „Nu țin neapărat să mă căsătoresc într-o biserică”
-
Primăriile cheltuiesc prea mulți bani, spune premierul interimar Florin Cîțu despre ajutorul cerut de 25 de municipii
-
Polițiștii au venit cu o citație ca martor, însă l-au surprins în timp ce-și pregătea un joint. Ce pedeapsă au aplicat judecătorii
-
Giulia Nahmany, fosta concurentă de la „Ferma”, s-a pozat în lenjerie intimă. „Vergeturile fac parte din mine și le iubesc”
-
Adi Mihăilă `The Hitman` a dat premiul record de 1100 de EURO la „Ascult Radio ZU”
-
Tot ce trebuie să știi despre sărbătoarea de Halloween - curiozități, tradiții și obiceiuri de Halloween
-
Coduri de generare a certificatului verde, furate. Adolf Hitler figura drept vaccinat anti-COVID
-
Un antidepresiv ieftin reduce riscul de a dezvolta o formă gravă de COVID, arată un studiu
-
Gigi Becali, amendat după ce a discriminat-o pe Anamaria Prodan: „El discriminează pe cine vrea, că are bani de amendă”
-
Artistei Theo Rose i s-a făcut rău în timpul unei petreceri: „Ce s-a întâmplat a fost de la anxietate!”
-
Cât durează Black Friday 2021 la Flanco - oferte și reduceri
-
Florin Cîțu nu renunță la un guvern PNL - UDMR: „Săptămâna viitoare ar trebui să avem guvern”
-
Ce a spus Oana Zăvoranu despre Andreea Marin, în direct la TV. „Păi, în momentul ăla mai poți să fii divă?”
-
Ce meserie de mii de euro a refuzat Bogdan Vlădău: „Nu am lucrat niciun minut în domeniul respectiv”
-
Serghei Mizil a răbufnit la adresa soției lui Marian Vanghelie. Ce l-a deranjat la Oana Mizil: „Și-a permis să intre cu bocancii în viața mea”
-
Ministrul mediului: Oamenii care merg cu autobuzul sau tramvaiul nu sunt săraci, ci responsabili
-
Ionel Dancă, al patrulea liberal care părăsește grupul parlamentar PNL
-
Alertă de poluare în Portul Midia. O tonă de păcură s-a scurs în mare și pe mal
-
Anunțul făcut de Andra, după 13 ani de căsnicie cu Cătălin Măruță: „Sper ca mereu să fim înțelepți și să nu ne vărsăm furia unul pe altul”
-
Merck anunță că va împărtăși formula pentru pastila sa anti-Covid cu țările sărace, pentru a le ajuta în lupta cu pandemia
-
Numele câștigătorului Balonului de Aur a apărut pe internet. Robert Lewandowski ar urma să ia trofeul anul acesta
-
Ungaria trimite României echipament medical și Favipiravir pentru tratarea bolnavilor de COVID
-
Rata de infectare cu COVID-19 în București a scăzut pentru a șasea zi consecutiv
-
Apropiere neașteptată între Francesco și Maria Speranța, la „Asia Express”. „Ce o să fie mai târziu, o să vă povestim”
-
Viața a doi sud-africani veniți în România de doi ani. „Aici putem merge la market, după ce se lasă întunericul, fără probleme”
-
Andreea Marin, despre salariul de la TVR: „Aceasta e piața din România și nivelul de aici”
-
Marcel Ciolacu, despre criza politică: „Deja întindem prea mult răbdarea românilor”
-
Oana Radu, detalii dureroase din viața personală. „Acele senzații pe care le ai sunt iadul pe Pământ. Eram pe calmante”
-
În cinematografele din Hong Kong vor rula doar filme patriotice. Amenzi uriașe și închisoare pentru cine nu se supune
-
Zodiile cheltuitoare vs zodiile cumpătate. Ce relație au zodiile cu banii
-
Centru de vaccinare din sectorul 2, închis în urma unor „suspiciuni privind certificate false”. Aproape 180 de persoane, la audieri
-
Andreea Bălan s-a vindecat după dezamăgirile în dragoste: „Las tot trecutul în urmă și merg înainte”
-
Eliza și Cosmin Natanticu, ceartă de proporții la „Asia Express”. Au țipat unul la celălalt: „Nu mai pot cu tine”
-
Asistentul de regie al filmului „Rust” a recunoscut că nu a verificat gloanțele din pistolul folosit de Alec Baldwin
-
Walter Zenga are o iubită cu 30 de ani mai tânără. Cine este și cu se ocupă Michela Motoc
-
Cel mai utilizat anticoagulant injectabil începe să lipsească din spitale. E folosit pentru aproape toți pacienții cu COVID internați
-
Medici și asistenți din Danemarca au venit în România pentru a ajuta în criza COVID. La ce spital vor lucra
-
Simona Halep spune că Toni Iuruc o susține să joace tenis în continuare: „Soțul meu îmi este alături”
-
Timișoara, tot fără căldură. Soluția anunțată de Fritz nu a devenit realitate, furnizorul de gaz s-a răzgândit
-
Medic din București, apel către Nicușor Dan, încă nevaccinat: „Mergeți azi să vă vaccinați și să scăpați de întrebări”
-
Experiența în Ungaria a unui medic care a însoțit bolnavii români de COVID transferați
-
Medic ATI la Institutul Matei Balş: „În zilele acestea se stinge o întreagă generaţie de bunici”
-
Campionii Anghel Saligny. Firma cu 70 de contracte de consultanță, în valoare de 300.000 de euro, câștigate pe programul de investiții
-
De ce nu s-a vaccinat Nicușor Dan anti-COVID până acum. Explicațiile primarului Capitalei
-
O adolescentă din Tulcea a sărit de la etajul patru, ca să scape dintr-un incendiu
-
Timișorean găsit mort în casă, după ce a pornit aragazul să se încălzească. Fiica lui e la spital, intoxicată cu gaze
-
Cine este „clona lui Merkel” și ce ar putea însemna învestirea sa în cancelaria Germaniei pentru România
-
6 ani de la Colectiv. Primul mare dosar de corupție trimis în judecată după catastrofă trece în 2022 fără decizie în primă instanță