Majoritatea spitalelor care vor primi echipamentele medicale sunt în Transilvania.

„Având în vedere că această epidemie nu ţine cont de frontiere, succesul gestionării ei în ţările vecine contribuie mult la reuşita eforturilor de răspuns la epidemie în Ungaria”, a spus Szijjarto. El a menţionat că al patrulea val al pandemiei face ravagii în Europa şi ţările cu rate mici de vaccinare, precum România, pot da uşor de necaz.

Șeful diplomației ungare a mai spus că numeroşi pacienţi în România au nevoie de tratament invaziv şi multe spitale fac faţă cu greu situaţiei.

Din cauza supraaglomerării din spitale, unde secțiile ATI sunt complet ocupate de pacienți cu COVID, România a activat Mecanismul de Protecţie Civilă al UE la începutul lunii octombrie, pentru a primi ajutor din partea UE în lupta cu valul 4. Printre țările care au ajutat România se află Polonia, Austria, Danemarca, Italia, Moldova, Olanda.

Ungaria a preluat până acum mai mulți pacienți aflați în stare gravă, la fel și Polonia, și Austria.

Danemarca a trimis în ajutorul României doi medici și cinci asistenți specializați în Terapie Intensivă. Specialiștii au ajuns în noaptea de miercuri spre joi în țara noastră și vor lucra la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.