Viața a doi sud-africani veniți în România de doi ani. „Aici putem merge la market, după ce se lasă întunericul, fără probleme”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Dinamoviștii Clifferd Jacobs și De-An Ackermann tocmai au câștigat finala mică a campionatului național de rugby, 16-11 cu Timișoara, și sunt încântați de aventura lor departe de casă: „putem merge la market, după ce se lasă întunericul, fără probleme”.
Cuprins:
12 sud-africani și încă unul care a jucat pentru România, Johannes van Heerden, fac parte acum din echipa de rugby a lui Dinamo. Și aduc un suflu nou unui club care, ani întregi, la acest sport, a clacat. Acum, băieții tocmai ce au luat bronzul SuperLigii Naționale în fața Timișoarei. Un duel care, în ultimii ani, era câștigat net de bănățeni, sextupli campioni naționali.
Însă noul suflu din București aduce aminte de una dintre țările în care se mănâncă rugby de trei ori pe zi. Africa de Sud e campioana mondială în exercițiu după titlul din 2019 și are cele mai multe titluri mondiale, la egalitate cu Noua Zeelandă - trei.
Primul a fost câștigat în 1995, chiar pe teren propriu. Și e simbolic pentru imaginile de după finala cu Noua Zeelandă (15-12), când Nelson Mandela a coborât pe teren îmbrăcat în tricoul singurului jucător de culoare, Chester Williams, și i-a înmânat căpitanului Springboks, afrikanerul Francois Pienaar, trofeul.
„Pienaar, Williams și Mandela au ajutat la unirea Africii de Sud”, amintește site-ul Campionatului Mondial de Rugby.
Chester Williams e un nume cunoscut pentru microbiștii români. A antrenat la Timișoara acum opt ani. Pentru sud-africani e un gigant. În anul în care s-a stins neașteptat, la 49 de ani, în 2019, doi băieți din Africa de Sud ajungeau în România, în aproape necunoscut.
Numele lor: Clifferd Benjamin Jacobs și De-An Ackermann. Și semnau cu o echipă din liga a doua, Gloria Buzău.
Rugby la ora de sport și la istorie
Era portița pentru ca doi sportivi aflați pe aceeași longitudine, dar la un continent distanță, să încerce calea pentru Europa. Într-o țară în care se joacă rugby de la grădiniță, orice cale e acceptată pentru a ajunge sus.
Ei s-au gândit că drumul către Harlequins, echipa lor preferată din Anglia, trece prin România. Așa au ajuns la Buzău. Apoi, la Dinamo.
Nu chiar ținta din copilărie, pentru că și ei fac rugby din primii ani de viață. Pe aleile pline de toamnă din Parcul Carol, cei doi își amintesc că au început sportul pe la 6 ani, când se joacă o variantă mai pașnică și cu mai puțin contact fizic.
Clifferd, 24 de ani, vine din zona de sud-est a țării sale, din Vryheid, o zonă de ferme și pământ fertil. De-An e din partea cealaltă a țării. Goodwood, o suburbie a orașului Cape Town.
Născuți în 1997, respectiv 1998, n-au prins succesul istoric din 1995. Așa că au învățat despre el, așa cum trebuie, la ora de istorie. Din cărți. Apoi au văzut imaginile la televizor și pe YouTube.
Doi băieți într-un sport de giganți
Pe când aveau 21-22 de ani, un agent le-a propus să joace în România. Nu le-a displăcut ideea, deși li s-a părut ciudat. „Și-acum, cu pandemia asta, nu mai plecăm, că de un an n-am mai ajuns pe acasă”, spun cei doi.
S-au pozat lângă Gigantul lui Dimitrie Paciurea, una dintre cele două statui de coloși amplasate de-a lungul aleii principale din Parcul Carol.
Și ei fac parte dintr-un sport al giganților, au în jur de 1,90 m și joacă pe posturi diferite. De-An e centru, poziție dinamică, în timp ce Clifferd e linia a doua și pune „spinarea” în grămezi.
Sunt prima oară în fostul parc al Libertății. Cel mai mult se plimbă lângă casa lor, unde e Parcul Circului, iar uneori mai vin prin Centrul Vechi.
Ambii cad de acord când vine vorba de România: „E atât de frumoasă!”.
S-au dat pe schiuri
Au avut timp să vadă multe orașe, însă cel mai mult le place Brașovul. Chiar dacă e un clișeu, aici au văzut pentru prima oară zăpadă, căci excursiile cu părinții la mare altitudine în țara natală, pe vârful Matroosberg, nu le mai țin minte.
„Și ne-am dat chiar și pe schiuri, cred că a fost la Poiana Brașov”, spune De-An. „Am învățat repede, mai ales că patinasem acasă și m-am prins că e tot de alunecat și aici”, se amuză el.
Ne place în primul rând că e foarte liniște. Uite, eu pot să ies liniștit la Mega și după ce se întunecă, fără să existe probleme, fără să se ia nimeni de tine pe stradă.Clifferd:
Și, ca să bifeze toate preferințele din România, cei doi își spun și mâncărurile preferate. Meniul de iarbă verde. Micii și mâncarea la ceaun, care are un verișor și în Africa de Sud, „și acolo adunăm multe legume, carne și le punem la grămadă, le lăsăm să fiarbă și savurăm la final!”.
Vor să învețe limba
Clifferd a fost declarat cel mai bun jucător din finala mică. Și el, și De-An spun că n-ar avea o problemă dacă România le-ar oferi șansa pe viitor să joace la echipa națională, așa cum s-a întâmplat în cazul conaționalului lor Van Heerden.
„Vă dați seama, miza pentru noi este să jucăm la un Campionat Mondial. Dacă vom juca împotriva Africii de Sud, vom face tot ce ne stă în putință să câștigăm”, spun ei.
Pentru asta, au început să învețe deja limba română și știu câteva formule de bază.
„Învățăm română, chiar dacă la Dinamo în vestiar se vorbește mai mult limba noastră, afrikaans. Vă dați seama, suntem 13”, râd sportivii.
Acum, la final de an, vor să dea o fugă până acasă. Însă sunt siguri că se vor întoarce după ce-și vor vedea părinții lăsați în stânga și-n dreapta țării.
„Ne place la Dinamo și ne place România. Fiți cu ochii pe noi!”, încheie cei doi.
