Când părinții o iau razna, cineva e cazul să le-o spună - școala nu trebuie să cânte cum vor ei
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Asociațiile de părinți au influență din ce în ce mai mare în procesul educației, vorba aia, au fost consultate mai mult decât au fost profesorii pentru noua lege a educației. Să încercăm un profil al acestui personaj colectiv: părinții români, ediția de lux 2022, scrie Costi Rogozanu, profesor de limba română la o școală rurală din Moldova.
Cuprins:
Precizarea absolut necesară: există o pătură pasivă și serioasă de părinți cum trebuie, cu probleme normale și cu soluții normale. Nu ei intră în chestiune, ci aceia care influențează prin comportament deviant o bună bucată de societate și politicile ei educaționale. O altă precizare cu rost de avertisment pentru părinții vocali: gândiți bine ce cereți (mulți dintre dvs. doriți un soi de comportament „privatizat” al școlii de stat), nu cumva să se și întâmple!
Părinții care vor educație „utilă”
Sunt cei care întreabă „la ce-i trebuie aia sau ailaltă”. De aici, o întreagă religie a școlii care trebuie să fie ca un medicament-minune. Iei nota 10 și ai succes în viață. Nu merge așa. Lucrurile evoluează rapid. Nu știi de pe acum ce se cere pe piața muncii. Sigur că e mai lucrativ și înălțător să fii medic sau inginer bun sau instalator bun, dar nu poți să știi care va fi traiectoria propriului copil. Pentru că, surpriză, de pe la 13-14 ani se profilează ceva miraculos: caracterul autonom al micului om, ambițiile lui, speranțele lui, experiența lui etc.
Întrebarea „la ce ne e de folos în viață cutare materie?” e superfluă. Asta ne omoară: cum să facem să avem succes în viață? Răspunsurile se știu deja. Școala, de multe ori, are de luptat tocmai împotriva acestor învățături de mare succes. Părinții care vor chestii „utile” vor de fapt chestiile alea extrașcolare pe care le știu foarte bine:
Calcă restul în picioare, ia-le banii, ia-le demnitatea. Bagă-te-n față. Repetă-ți sloganul de bază al celulei de bază: „numai eu și familia mea existăm pe pământ, restul sunt doar balast”. Nu-ți respecta niciun angajament, manipulează. Ca să dau și un exemplu: este sigur mai comod să-ți plagiezi doctoratul și să iei sporul la salariu decât să stai ca prostul să muncești la o astfel de lucrare 10 ani. Dar astfel de sfaturi nu se vor da în școală. Sper.
Școala nu trebuie să cânte însă cum vrea „clientul”
A devenit prea puternică o cultură a individualității venită din mediile extrașcolare și familiale. Într-un fel maneliștii sunt mai cinstiți, ei îi dau cu „școala vieții” și individualism extrem și pentru că asta cer clienții. Școala nu trebuie să cânte însă cum vrea „clientul”.
La școală se învață tot felul de chestii „inutile”: română, latină, istorie, fizică, matematică, dar mai ales cum să ieși puțin din demența individualismului extrem și să simți un minim de schelet de societate la care vrând-nevrând participi. Nu întâmplător, poate, din mica mea experiență de profesor, cel mai greu lucru de făcut, și cu elevi excepționali, și cu elevi sociabili, dar fără mari performanțe la învățătură, e să faci ceva în colectiv, să-i înveți să lucreze împreună.
Părinții obsedați de „ce se cere”
Axioma suna așa: părinții reflectă fidel societatea. Iar societatea noastră e din ce în ce mai inegală. Practic, avem două mari categorii nocive de părinți: cei complet neinteresați și cei toxic de interesați de copiii lor. Medieval și ultramodern. Copii făcuți și aruncați în lume fără niciun calcul prealabil, să fie acolo, că s-o găsi un colț de pâine și pentru ei. De cealaltă parte, copil ultra-planificat, în care se investește ca-ntr-un start-up și care e lansat în lume ca o rachetă (cu riscurile aferente).
„Ce se cere” e obsesia părintelui care vrea un copil perfect. Am urmărit uimit o discuție pe un grup între părinți cum că o profesoară a îndrăznit să le predea la clasă ceva ce nu se cerea. Adică, vezi Doamne, s-a pierdut timpul prețios în care copilul nu a fost pregătit să rupă norii la Bac sau Evaluarea Națională.
Acest „ce se cere” merge mână în mână cu industria meditațiilor și cu stilul de testare. Aceste evaluări, chiar și în partea umanistă, se vor cât mai standardizate - cu enunțuri stas, cu zero creativitate. Asta deși în tot restul școlii programa ne încurajează tocmai spre eliberarea copilului de clișee și alte curate meșteșuguri de tâmpenie, cum a zis un nene deștept acum vreun secol jumătate.
Dăm teste standard la presiunea unor părinți care vor să vadă că au investit ce trebuie
Cercul vicios e simplu. Dăm teste din ce în ce mai standard tocmai la presiunea acelor părinți care vor să vadă că au investit banul cum trebuie. Profii care fac meditații știu foarte bine și mecanismul gândirii corectorilor, și cum se judecă un barem, de multe ori corectează tot ei. Un meditator cu experiență recunoaște imediat că într-un copil „a fost investit”. Asta e adevărata barbarie, nu meditația în sine care ar avea un rol benefic dacă n-ar fi simplă metodă de evitare a școlii. Cam cum e medicina privată față de medicina de stat: e bună să eviți unele cozi, dar dacă ai ceva grav, tot la statul pe care l-ai sabotat ajungi.
Sunt părinți care-și doresc copiii robotizați. Bagi în ei ingredientele și iese cariera. Asta se întâmplă de obicei până vine adolescența, acest „monstru” de neînțeles din casele oamenilor, și atunci, de cele mai multe ori, vechea obsesie pentru copil se transformă în indiferență și „ce o fi o fi”.
Aceste comportamente le-am văzut de mult timp ca ziarist. Părintele-erou, obsedat de reușită, nu vrea decât să-și depersonalizeze copilul. De partea cealaltă, cum spuneam, e fioroasă groapa care se cască între acest tip de părinte, în general din clasa de mijloc, și părintele ultra-sărac, lumpenizat. Acolo indiferența față de școală a ajuns la cote apocaliptice. Elevul nu are nicio susținere și încurajare, dimpotrivă, i se predau „lecții de viață” de care n-are nevoie. Și dacă e bun, e descurajat de mediu în tot ce are legătură cu școala. Asta se întâmplă când sărăcia e mai sărăcie decât sărăcia pe care o știam noi, e excludere din societate, e un soi de para-feudalism care coexistă lejer cu modernitatea.
Nu e sărăcia omului care are o fărâmă de demnitate în muncă, în traiul cotidian. E sărăcia lumpenului, sărăcia care te ține într-o zonă gri a cinismului și a foamei. În asta România a devenit expertă. În aceste pungi de sărăcie, culmea, crește celălalt tip de individualism, al călcării în picioare pentru o viață despre care nu știi nici măcar cum ar trebui să arate ca să fie ok.
Cu cât vor fi mai puternici acești doi poli ai inegalității, cu atât educația va fi supusă unor încercări de „reformă” mai halucinante.
Notă: O precizare care știu că e importantă pentru mulți: n-am copii. Deci, da, cine oi fi eu să-mi dau cu părerea despre părinți? Am un singur comentariu: n-am copii, dar îmi pasă de foarte mulți dintre copiii altora. Asta e.
Foto: Hepta
misu50 24.09.2022, 20:03
Excelent articol!! Si f. adevarat ca se consulta prea mult parintii in luarea deciziilor! Numai la fotbal credeam ca se pricepe toata lumea! Sefii din invatamant ar trebui sa se uite mai mult la sisteme din alte tari, nu la tanti Maria sau nea Ion de la noi!
Eu280971 24.09.2022, 22:35
Corect . Foarte corect . Dar ce ne fac cînd profesorii o iau razna ? E o întrebare pe care va rog să o adresați domnului profesor . Cînd cer bani ptr. fondul clasei, ptr. materiale didactice ...etc,etc, nu pare un învățămint particular- platit. Mi-ar fii rușine să vorbesc.
Alexandra1000 25.09.2022, 02:01
..sau când copiii o iau razna - cineva e cazul sa le spună părinților …școala nu trebuie ,, sa cânte “ cum vor ei . Cu toate acestea, dacă îți permiți ca diriginta sa le spui ( in particular, ca la carte) ca iubiții lor copii au un comportament neadecvat ( conform observațiilor tale și a celorlalți profesori de la clasa) și acest lucru duce la scăderea calității orelor pentru ceilalți elevii ai clasei, părinții respectivi ar da vina pe oricine și orice pentru asta ( vârsta cu hormonii, profesorul, colegii prea cuminți ?) decât sa caute soluții constructive pentru a-și ajuta copilul . …Ce bani pentru fondul clasei? De abia strang câte trei lei ca sa aibă markere de rezerva pentru un semestru. Profesorul ,,o ia razna” daca ar vrea materiale didactice - ce materiale didactice cere profesorul de la elevi? le ia acasă sa doarmă cu ele? sau pentru a face eventual o ora sau un proiect interesant cu elevii, pentru elevi ? Atitudinea părinților fata de școala influentează atitudinea copiilor fata de școala, nu uitati .
florinexul 25.09.2022, 03:00
Absolut lamentabil articolul. Educația în Romania nu e ca în Finlanda nu din cauza părinților. Acolo copiii nu stau 8-9- 10 ore pe zi cu fundul pe scaun (școală +acasă) și nu există sportul national al meditațiilor din clasa 1 până într-a 12. Calitatea actului educațional la clasa a scăzut nu din cauza părinților, ci a școlii paralele și negre a meditațiilor. Aceleași lucrări de pregătit pentru bac ca în urmă cu 50 de ani. Ce valoare educațională are poezia Plumb, de Bacovia? Azi, în 2022. Tinerii și familiile se confruntă cu provocări noi pe care nu știu să le gestioneze, iar școala nu e interesată. Batem câmpii cu grație, în timp ce majoritatea școlilor au devenit piețe de desfacere a drogurilor. Școala nu știe nimic, părinții nu știu ce să facă. Intre prea multele discipline curriculare, în școală nu are loc absolut nimic despre viața adevărată. Școala arata cu degetul spre părinți, iar aceștia n-au nici o competență. Pe ei cine îi educă? Și în tot acest război pe care voi îl întrețineți, copiii nu se mai văd. Niște orbi conduc alții orbi. Vai de capul vostru și al nostru! S-a ales praful și de ziariști. Nu mai sunt câinii de pază ai democrației. Sunt niste animale de companie ținute în lesă.
User Șters 25.09.2022, 09:58
Mi-ar *fi jenă să scriu, dacă aș *fi agramat!