De ce Partidul Democrat ar putea să-l retragă pe Joe Biden din cursa prezidențială. Cine sunt posibilii înlocuitori

 10 comentarii
Prima dezbatere prezidențială din 2024 este văzută la televizor între președintele american Joe Biden și candidatul republican la președinție și fostul președinte Donald Trump, găzduită de CNN în Atlanta pe 27 iunie 2024 Foto HEPTA

Prima dezbatere electorală între cei doi presupuși candidați americani în cursa prezedențială, Donald Trump și Joe Biden, a stârnit un val uriaș de reacții în presa americană. O temă care stârnește interes, și despre care se va vorbi probabil mult timp de acum încolo, este eșecul CNN de a organiza o dezbatere prezidențială astfel încât mesajele candidaților care diseminează informații false să fie eficient combătute chiar în momentul în care sunt ele și receptate de către public. Lupta împotriva dezinformării în epoca post-adevăr este în acest moment pierdută.

Presa americană obișnuiește, de ani de zile, să verifice veridicitatea faptelor diseminate de cei mai puternici actori politici, cum este și Donald Trump, dar acest tip de fact-checking transmis publicului cu o oarecare întârziere și-a arătat limitele. Oamenii își formează opiniile politice în momente cu puternică încărcătură emoțională (așa cum sunt competițiile) și ar fi bine să existe un format de emisiune ca, în momentele politice cheie, să apară și reacția jurnalistului privind factualitatea discursurilor.

Publicația americană The Hill a publicat rapid un articol în care tratează dezinformările lui Donald Trump, iar el poate fi citit aici. N-ar fi exclus ca, în viitor, în emisiunile de dezbatere electorală, pe lângă moderator, să existe și o echipă de jurnaliști specializați în fact-checking care să aibă dreptul să intervină în dezbatere și să adreseze în mod direct întrebări candidatului care distribuie informație falsă. 

De ce Trump stă mai bine în sondaje decât Biden

Pentru cineva care urmărește scena politică americană, reacțiile privind punctele slabe ale dezbaterii  prezidențiale nu aduc nimic nou. În fapt, ceea ce sondajele de opinie explică de doi ani zile privind slăbiciunile ambilor candidați au fost confirmate puternic la dezbaterea recentă dintre cei doi. 

Spre exemplu, rezultatele unui sondaj de opinie Gallup, publicat pe 27 iunie 2024, arată că, în timp ce Biden și Trump - cei mai vârstnici doi candidați ai partidelor mainstream la președinția SUA - sunt despărțiți de doar trei ani ca vârstă, americanii percep vârsta înaintată a lui Biden ca fiind o problemă mult mai mare. Îngrijorarea electoratului american privind vârsta înaintată a lui Biden reprezintă o constantă în toate sondajele de opinie ai ultimilor ani și nu este ceva ce americanii au descoperit în urma acestei dezbateri.

De asemenea, Biden este considerat prea liberal de către majoritatea americanilor, în timp ce pentru ideologia lui Trump nutrește sentimente mixte. Această percepție în rândul electoratului este posibil să îl avantajeze la urne pe Donald Trump, pentru că, așa cum explică, politologul Alan I. Abramowitz, fenomenul partizanatul negativ este una dintre cheile pentru a înțelege loialitatea continuă a alegătorilor republicani față de fostul președinte Donald Trump. Partizanatul negativ înseamnă aversiunea tot mai mare față de partidul rival și față de liderii acestuia în rândul alegătorilor care se identifică cu unul dintre cele două partide majore din SUA sau care înclină spre unul dintre ele.

În consecință, câtă vreme scorul dintre cele două partide este foarte strâns, democrații ar trebui să nominalizeze un candidat cu un profil care nu polarizează foarte mult și care ar putea „fura” voturi din rândul electoratului republican în statele indecise.

Sondajul mai arată că atât Biden, cât și Trump sunt percepuți nefavorabil de majoritatea americanilor, dar favorabilitatea lui Trump se bucură de o îmbunătățire, în timp ce favorabilitatea lui Biden s-a înrăutățit. Ratingul favorabil al lui Trump (46%) a crescut cu patru puncte procentuale de la ultimul sondaj publicat în decembrie 2023 și este cel mai ridicat pentru el din aprilie 2020. În același timp, ratingul favorabil al lui Biden a scăzut cu aceeași marjă de patru puncte, la 37%, cel mai scăzut din 2007, când era necunoscut pentru mulți americani.

În perioada premergătoare alegerilor din 2020, ratingurile favorabile ale lui Biden și Trump nu erau la mai mult de patru puncte distanță, iar mai recent, în alte două sondaje din 2023, ratingurile celor doi candidați erau la egalitate.

Confruntarea face-to-face dintre cei doi nu face decât să întărească aceste percepții ale americanilor înaintea votului. Iar presa americană liberală, care prin tradiție este înclinată să susțină candidatul democrat, să înceapă să îl critice virulent pe Joe Biden.

Ce opțiuni are Partidul Democrat

Din cauza prestației slabe a lui Joe Biden, căruia i-a fost greu să-i țină piept vulcanicului Donald Trump, presa liberală vestică ia în serios scenariul potrivit căruia Partidul Democrat ar putea să schimbe pe ultima sută de metri candidatul pentru cursa prezidențială. The Guardian publică deja șase nume de politicieni democrați care s-ar preta funcției prezidențiale.

Prima șansă în acest moment o are Kamala Harris, pentru că deține în prezent funcția de vicepreședinte (dacă ipotetic vorbind, Biden ar decide azi să se retragă din funcția prezidențială, ea în mod automat ar deveni președintele Statelor Unite), însă presa americană vehiculează inclusiv numele lui Michelle Obama. Scenariul însă are probabilitate redusă întrucât, de-a lungul timpului, Michelle Obama a explicat că nu intenționează să candideze pentru cea mai puternică funcție politică, după ce soțul ei a deținut președinția Statelor Unite. Alte nume vehiculate de presă sunt Gavin Newsom, J B Pritzker, Gretchen Whitmer, Sherrod Brown, Dean Phillips.

O astfel de inițiativă ar fi o premieră în istoria unui partid politic din SUA. Așa cum explică jurnalistul The Guardian, nu există niciun mecanism oficial de înlocuire a lui Biden din calitatea de candidat prezumtiv, după ce a câștigat alegerile primare democrate la începutul acestui an. Potrivit calendarului, Biden ar trebui să devină oficial candidatul partidului la președinție în perioada 19-22 august, când Convenția națională democrată de la Chicago ar trebui să aprobe nominalizarea partidului. Dacă Joe Biden va decide singur sau sub presiunea partidului că ar fi mai bine să facă un pas înapoi și să se retragă din cursa prezidențială, negocierile politice privind viitorul candidat în rândul democraților ar trebuie să se întâmple în cel mult 40 de zile.

Ca o concluzie, Partidul Democrat se află în această perioadă într-un moment de răscruce: pe de o parte, democrații sunt conștienți că își asumă un risc electoral mare, dacă îl mențin în continuare pe Biden în cursa prezidențială, pe de altă parte, retragerea lui intempestivă va da startul în partid unui proces imprevizibil și poate chiar haotic de alegere a înlocuitorului său.

Dezordinea pe scena internațională, devenită o constantă în cei aproape patru ani de administrație democrată, în care Joe Biden și-a asumat la nivel de doctrină lupta împotriva regimurilor autoritare, atinge un punct critic și în politica americană internă. Vom vedea dacă regulile jocului democratic vor reuși să regleze cursa prezidențială sau dacă populismul lui Trump va ieși la final învingător.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    demostene1 28.06.2024, 21:55

    biden nu stie ce e cu el, e deja crud sa il impinga lumea de la spate

  • Avatar comentarii

    NECULAI52 28.06.2024, 22:31

    CNN-a3, cine se aseamănă, se aduna!

  • Avatar comentarii

    Mirciulica 28.06.2024, 22:39

    De departe să poți spune că Trump este un posibil președinte al SUA, cu adevărat bun. Dar e clar pentru orice orb că biden este o marioneta. O națiune cu o poziție de lider mondial nu-și aduce in vârful piramidei, un om lipsit de discernământ, de minima forță, vigoare și responsabilitate decât dacă este o interfață. Este chiar dureros să vezi scene de un penibil extrem, create de biden in toate ieșirile lui publice. Cum se simt oare americanii când văd cine îi reprezintă ? Era să spun "cine îi conduce", dar aia nu sunt la vedere. Sunt păpușarii din spate.

  • Avatar comentarii

    cataliin72 28.06.2024, 23:11

    Nu stiu daca inlocuirea lui Biden o sa -i puna pe democrati inr-o lumina mai favorabila..Singura lor sansa e ca Deep State-ul sa-i ajute din nou cum s-a intamplat si-n 2020...

  • Avatar comentarii

    NicolaeS 28.06.2024, 23:52

    Nicaieri in lume nu mai sunt criterii care sa trebuiasca indeplinite pentru a putea candida. Criteriile morale, civice, de bunsimt sunt calcate in picioare la nivel mondial de politicieni, si nu numai, pentru interesele personale si de grup. Vai de ea civilizatie.

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală