Despre demnitarii români care se duc la Washington ca niște turiști abulici și o carte ce merită citită pentru a înțelege destinul Americii

Nu mă gândesc la „sesiunea intensivă de pregătire” – programul, oamenii pe care-i va întâlni, mesajele, agenda discuțiilor, rutina diplomatică – ce poate fi asimilată într-un timp scurt, precum un student silitor în pragul sesiunii. Și nici la condiția de figurant pe care a adoptat-o, în recenta vizită, premierul Marcel Ciolacu, care a părut un turist crispat și purtat de mână prin diferite locuri. 

Mă gândesc și la figura de tristă amintire a fostului ministru de externe Adrian Cioroianu, care dădea din cap și o aproba pe Condoleezza Rice, secretarul de stat, în vara anului 2007. Sau postura de robot întors cu cheița a președintelui Klaus Iohannis la întâlnirea cu Donald Trump. Sau penibila sintagmă „licuriciul cel mare” cu care s-a făcut de râs Traian Băsescu, într-o carieră de președinte de țară pe care a confundat-o cu cea de derbedeu. 

Astfel de încercări, pentru că întâlnirea cu America este o mare încercare, arată limitele intelectuale ale acestor lideri. Nu numai că și-au făcut mai mult sau mai puțin „temele”, pentru a trece „examenul”, lăudându-se apoi unei prese mărginite, dar au dat dovadă că nu prea au habar ce este America. Adică, n-au prea pus mâna pe cărți înainte de a se urca în avion.

Recomandări

Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”

O carte de geopolitică, în care descoperi America profundă

O carte pe care merită s-o citești, chiar dacă n-ai drumuri de făcut în SUA precum liderii români, este „Cucerirea Munților Stâncoși. Cum determină geografia rolul Americii în lume”, scrisă de analistul de politică externă Robert D. Kaplan*. Este o călătorie pe care Kaplan o face cu mașina dintr-un capăt în altul al Americii pentru a demonstra „cum geografia Americii” a influențat rolul ei determinant în lume. 

Pentru că geografia marilor puteri, în cazul de față America, în viziunea lui Kaplan, influențează istoria. (Cartea „Răzbunarea geografiei” de același autor vorbește în special despre această influență a geografiei. Aș mai adăuga și religia, dar nu vreau să complic discuția). Nu este o carte de reportaje sau impresii de călătorie, ci o carte de geopolitică, în care descoperi America profundă, nu cea din filmele de la Hollywood sau din presa care vede numai drogați adăpostiți sub poduri.

Povara unor responsabilități globale

Când l-am văzut pe Marcel Ciolacu la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington și apoi i-am citit postarea pe o rețea de socializare despre această experiență – un gest de complezență, pus la cale de consilierii săi – m-a dus gândul la observația lui Kaplan:

Recomandări

Gafă a președintelui Iohannis la decorarea medaliaţilor de la JO Paris. A spus „comemorarea”, în loc de „ceremonia” | VIDEO

„O țară normală, care și-ar vedea de treburile ei, nu ar face dintr-un asemenea muzeu parte din panteonul propriu”.

„Holocaustul – care li s-a întâmplat evreilor în Europa – a primit oficial dreptul de a face parte din experiența istorică americană, așa că oricând și oriunde au loc atrocități în masă, America trebuie cel puțin să le bage în seamă, dacă nu cumva chiar să reacționeze” – scrie Kaplan.

Dacă demnitarii românii, văzuți într-adevăr ca niște troglodiți care se duc cu căciula în mână la Înalta Poartă, ar pune mâna să citească și să înțeleagă, fără nicio influență ideologică, ce înseamnă adevărata Americă și rolul acesteia în lume, atunci altfel ar arăta nu numai discursurile lor, cât și diplomația noastră, anostă și penibilă.

„Cu prova îndreptată spre restul lumii”

Recomandări

Mircea Geoană, despre lecțiile pe care Marcel Ciolacu a recunoscut că le ia: „Meditații la engleză, meditații la economie… Pe vremuri, rămâneai și repetent, dacă aveai corigențe”

Spre sfârșitul cărții „Cucerirea Munților Stâncoși”, Kaplan ajunge în San Diego, pe coasta Pacificului, și notează:

„Ajungând în portul San Diego, întrezăresc un șir de carene cenușii ale unor vase de război gigantice, în danele lor, cu prova îndreptată spre restul lumii”.

Sintagma „cu prova îndreptată spre restul lumii”, aleasă inspirat de autor, are darul de a stârni curiozitatea cititorului. Acele vase de război, „cu prova îndreptată spre restul lumii”, reprezintă o parte din flota Americii: portavioane, fregate, distrugătoare, crucișătoare, submarine și vase amfibii. Kaplan precizează:

„Statele Unite au un număr de portavioane mai mult decât dublu față de orice altă țară, mulți dintre cei mai apropiați competitori având portavioane pe care marina SUA nici măcar nu le-ar eticheta astfel – pentru noi, ele ar fi doar niște nave amfibii de asalt mai mici”.

La prima vedere, se poate spune ca la un „pahar de vorbă” într-un studio de televiziune de la noi, că d-aia America s-a înarmat pentru că vrea să domine lumea, s-o exploateze, să-i extragă resursele… Aberații! Dacă-l citești pe Kaplan, oricât ai fi de îndoctrinat ideologic, nu poți să nu recunoști că are dreptate:

„Această flotă este aceea care, organizată în grupuri de portavioane de intervenție, lucrând la unison cu grupul de armate ale forțelor aeriene americane, susține o ordine maritimă liberală, în care liniile de comunicație pe mare și accesul la hidrocarburi sunt securizate pentru aliații Americii. Acesta este principalul bun geopolitic pe care îl furnizează lumii”.

„America este destinată să conducă. Acesta este verdictul geografiei”

În ciuda criticilor și aberațiilor despre imperialismul american, America a reușit să țină, uneori cu succes, alteori cu eșecuri, o ordine mondială în ultimii 80 de ani prin două lucruri esențiale: o piață liberă (capitalistă), care generează dezvoltare pentru fiecare țară care adoptă principiile democrației, și o flotă militară care a securizat liniile comerciale, comerțul liber. Business și securitate! Ar putea China, luându-i locul Americii, să respecte acest model? În niciun caz. Până la urmă, China nedemocratică s-a dezvoltat grație ordinii mondiale pe care a construit-o America.

Kaplan formulează o concluzie tranșantă:

„Toate acestea converg spre un lucru izbitor: America este destinată să conducă. Acesta este verdictul geografiei, așa cum a fost el dat în ultimele două secole și jumătate”.

Cred că de la această sintagmă – „destinată să conducă” – demnitarii români ar putea să pornească în orice vizită în America, fie că este oficială, fie că este de shopping.

* „Cucerirea Munților Stâncoși. Cum determină geografia rolul Americii în lume”, Robert D. Kaplan, traducere de Dan Horațiu Popescu, Editura Humanitas, 2018.

Foto: gov.ro

Urmărește-ne pe Google News